«

»

Dacina Dan – poesis

Aparent

cu mine însămi
la o margine de vară
lângă mare
într-un asfinţit oarecare
până aici
m-a călăuzit soarele
ca să-mi ghicească în palmă


însoţitori de vis
de un alb inegal
între nisip şi val
aparent
ne mai revedem printre poeme
în zare
toamna
deschide umbrele de nori
mă-ntrebă

Stagiatură

înlocuiam cuvintele cu inefabile păsări
până când stelele se-aprindeau
de gelozie – fără îndoială –
cucul
îşi tot satura numele
undeva între frunze neclare
pletele mele blonde pierdeau
inocenţa grâului copt
tu făceai foc
pentru imperceptibile zboruri eu străluceam
abstract ochii tăi reduceau pădurea din jur
la un singur punct
oraşul ne primea străin
eram cam inconştienţi
bineînţeles
aveam în braţe soare
şi-n buzunare fân
de uimire doamnele
erau să calce trenul
la barieră lângă parc

Zbor

dac-aş fi cer
aş declina cu norii
mi-aş dezbrăca speranţa
în stropii de ploaie
dac-aş dansa sub lună
cu picior de izvor
aş descânta deşertul din noi
cu livezi
dac-aş răsări dimineaţa
aş avea mireasmă de tei
toamna
aş înfrunzi în ţipăt de cocori
primăvara
m-aş ofili de gând în ghiocei
dac-aş fi ghimpe
mi-aş sfâşia noaptea
cu muguri
gata să conjuge iarăşi

Rug

chiar şi aici
amiaza are trup de cruce
nici rug măcar
poate un gând
incomparabil mai curat
printre atâtea frunze care cad
astenic
anotimpul se lipeşte de călcâi
vulnerabil în genele ierbii
peste ochiuri de timp
sublimat în ecou
o vreme
voi mai rătăci
prin templul subfebril
ce-n nopţile curând brumate
va rugini exuberant
inutil

Lasă un răspuns