«

»

Mariana Gurza – poesis

Încăpăţânare

Nu privi înapoi,
n-ai ce vedea.
Sunt eu,
O umbră albastră
alunecând agale
pe alei deja nuntite.
Nu asculta,
e gândul meu
măcinat de-o dragoste verde.
Nu vei auzi niciodată
şoaptele mele
metamorfozate în boabe aurii.
Nu te uita în ochii mei:
vei vedea doar orbirea nopţii.
Aşa… eu mă voi pierde în labirinturi,
tânjind după îmbrăţişarea ta.

Imaginea infinitului

Terminaseşi cartea „răzbelului”
aşa mi te-am întipărit în inima mea,
ca pe-o stea
sub lumina gândului tău
bun de pus pe rana copilului
ce-ai rămas.
Spune-mi ce-ai văzut
în altă viaţă ?
Ai reuşit să numeri stelele,
să te-mpodobeşti
cu nestemata dăruită ?
Sau ai rămas doar cu imaginea infinitului?

Speranţa

Spre infinit m-aş duce
cu un cântec de dor păgân,
şi-n lacrimi tremurânde,
aş semăna iubiri;
m-aş prinde printre stele
cu mâinile de flori,
şi-aş îngenunchea o lume,
o lume plină de erori.

Oglinda dorului

Eu stau ascunsa pe un ţărm,
tu stai ascuns în înălţimi.
Între noi – un ocean –
Ne va despărţi întotdeauna.
Singură
caut urma paşilor rătăciţi;
înveşmântata-n valuri
privesc infinitul căutând…
Speranţa aleargă
pe un catarg însorit,
şi cântecul se odihneşte…

Din versuri am îndrăznit
să-mi fac harfă gândului
din lacrimi
oglindă dorului.

Pe urmele lui Zenon

Am prins tristeţea-n
mâini şi-am înveşmântat-o-n lacrimi.
I-am dat bineţe surâsului
şi am închinat pelin
în cupe de nostalgie.
Mi-am prins dorul în plete
şi i-am dat culoare nopţii,
apoi,
am fugit…
Mă temeam.
Alergam înfrigurată
spre un sfeşnic pribeag
întocmai ca Zenon.
Ne-am surprins amândoi
în noapte întrebând…

1 comment

  1. Chifu Cornelia

    Cerul plânge
    în inima ta
    şi a mea
    şi a noastră
    lacrimă albastră
    ascunsă în oglinda dorului

    Minunat! La mulţi ani, Mariana Gurza!

Lasă un răspuns