«

»

Puterea plăcerii Versailles

Versailles

În timpul regelui Ludovic XIII al Franţei, pe domeniul regal de vânătoare exista o alee, care a fost lărgită şi prelungită în timpul succesorului său, Ludovic XIV, de peisagistul André Le Nôtre , printr-un canal lung, ce se poate vedea şi astăzi cum se pierde în zare. E vorba de celebra grădină a palatului de la Versailles. Spre deosebire de vechea grădină medievală, caracterizată de un spaţiu închis, grădina lui Ludovic XIV are o largă deschidere, încât nu-i pot fi văzute marginile ce comunică cu natura sălbatică, considerată un spaţiu ce trebuia cucerit. „Regele Soare” venea cu noi iniţiative asemănătoare cu tendinţele lumii în mişcare: marile cuceriri geografice, care au instituit o viziune nelimitată, pusă în perspectivă de această grădină.
„„La Versailles, nici un bazin nu seamănă cu altul. Nici un boschet nu oferă un spectacol deja văzut în altă parte. Totul se schimbă şi sporeşte plăcerea, în interiorul unei distribuţii fixe, armonios calculate. Construcţia grădinii a mobilizat imense mijloace de terasament, de săpare, de susţinere şi de cantităţi însemnate de pământ. Le Nôtre profită de spaţiu şi-l constrânge. Îl netezeşte şi-l înalţă, ca să-l încline. Nu se teme să «tiranizeze natura», cum se spunea pe atunci. Rezultatul este somptuos.“” („„Versailles -grădinile puterii“, Jean-Paul Fargier, critic de artă, scriitor şi jurnalist de televiziune)(*).
Drumul spre castel duce la descoperirea statuii zeiţei Latona, inima acestei grădini, înconjurată de jocul jeturilor de apă ale fântânii arteziene. Zeiţa e înconjurată de cei doi copii ai săi: Apollo şi Diana, rezultaţi din unirea zeiţei cu suveranul zeilor, Jupiter. Aici sunt redaţi în momentul când erau pe cale să fugă din faţa răutăţii ţăranilor. Ţărani pe care Jupiter îi va pedepsi transformându-i în broaşte şi năpârci. „„Este o aluzie la un eveniment istoric, pus aici în scenă. În timpul insurecţiei unei părţi a nobililor, mama tânărului Ludovic XIV a fost constrânsă să părăsească Parisul cu copiii ei. Răsculaţii au fost învinşi şi pedepsiţi cum se cuvine, iar familia regală s-a putut întoarce la Paris.“”(*) Monumentul proclamă faptul că Apollo a crescut, că a devenit Soarele, astrul în jurul căruia se învârtesc toate planetele. Orice vizitator poate vedea că la Versailles acest zeu este investit cu un simbolism solar. Camera regelui de la palat se deschide spre răsărit. Axa centrală a grădinii este şi ea ordonată după mersul Soarelui.
În partea opusă monumentului de mai sus, există un altul care înfăţişează odihna Soarelui în timpul nopţii pe fundul oceanului, în grota lui Tetis, soţia lui Neptun. Servitoarele lui Tetis îl îngrijesc, în timp ce tritonii se ocupă de caii Soarelui. Grota a fost distrusă când s-a construit aripa nordică. Ce pare ciudat e că, la Versailles, soarele răsare la Vest şi apune la Est. Această inversare a punctelor cardinale este una din cheile esenţiale ale acestor grădini, iar faptul e perceput şi de vizitatori. Statuia lui Saturn este situată pe dos faţă de poziţionarea sa tradiţională. „„Zeu al iernii, anotimp când zilele se lungesc, ar trebui plasat în Est, direcţia în care Soarele se înalţă. La fel, Bachus, zeu al toamnei, anotimp când zilele se scurtează, ar trebui plasat în Vest, unde soarele coboară. Aici, totul e pe dos. De ce ? Răspunsul îl avem la capătul drumului, în boschetul numit Insula regală.“”(*) Bazinul, numit Oglinda regelui, are două arteziene. Aici e şi cheia: grădinile Versailles sunt o oglindă. Aici regele îşi imprima propria imagine ca într-o oglindă. Mai în jos, la acea vreme, se afla un mare bazin cu arteziene, statui, porticuri. Centrul bazinului era ocupat de Insula dragostei, iar în centrul ei se afla o arteziană imensă. Astăzi e doar o peluză de iarbă înconjurată de alei. Le Nôtre crease bazinul în 1671 ca să dreneze apele acestei părţi joase a parcului, îmbinând astfel utilul cu plăcutul. În 1684, regele se căsătoreşte cu dna de Maintenon. Insula dragostei este desfiinţată, iar arteziana uriaşă a fost înlocuită cu cinci mai mici. „„În timpul Restauraţiei, spre 1820, bazinul este suprimat la rândul său, pentru o grădină englezească, având în centru o peluză mare. Se ascunde secretul regelui libertin sub pământ. Dar nu în totalitate: desenul boschetului povesteşte încă lucruri indiscrete cui ştie să le vadă.“”(*)

În zona colonadelor, vizitatorii se pot delecta cu şirul de coloane ce străjuiesc de o parte şi de alta, cu basoreliefuri şi cu bazine cu arteziene. „„Hardouin-Mansart, nu Le Nôtre a ales această arhitectură, unde mineralul se substituie vegetalului. De fapt, nu e nici mai mult, nici mai puţin, decât o operă de propagandă în cinstea marmurei franţuzeşti. Războiul artistic împotriva Italiei se continuă aici prin folosirea a patru tipuri de marmură de origine franceză, faţă de una singură provenită din Carrara. În trecere fie spus, aceasta se degradează cel mai puţin.“”(*) Sculptura lui Girardon, Răpirea Proserpinei de Pluto, a ocupat tardiv centrul monumentului. Ea nu figurează în itinerarul regelui. În acest loc al colonadelor se ţineau serbări, se compunea muzică. În timpul lui Ludovic XV, aici a cântat şi Mozart, iar Ludovic XVI adora să vină aici să citească. „„Lui Le Nôtre nu-i plăcea. Regelui, care i-a cerut părerea, i-a răspuns cu francheţea obişnuită: «Aţi comandat o grădină zidarului, v-a făcut-o după priceperea lui.»“”(*)
Ieşind din zona colonadelor, vizitatorii se pot opri să vadă grupul statuar al lui Guidi, Renumele regelui, de unde se poate merge spre Apollo, pentru a studia figurile, vazele de pe aleea regală, Latona şi castelul. De aici se poate observa şi canalul. O panoramă la 360 de grade reprezintă mişcarea de rotaţie a Soarelui, pe care regele te invită s-o reproduci pentru a constata imaginea sa în parc, dar, evident, o reproducere inversată. Privind apoi canalul pe care circulă acum bărci de agrement, se poate aminti că sub domnia lui Ludovic XIV, o adevărată mică armadă plutea pe acest canal. Ea era dotată cu tunuri, şalupe şi marinari care se ocupau de vapoare. Totul era înscenat de rege pentru a-i impresiona pe ambasadori sau pentru a-i incita să încheie un tratat. Suveranul îi plimba pe canal, unde încerca să-i uimească prin puterea lui. „„Lucrurile nu se făceau în scop ludic, ci în scopuri strategice. Ludovic a studiat proiectul de unire a canalului cu Loara, pentru a da astfel un acces la Atlantic plecând de aici.“”(*)
Boschetul Domurilor, era numit de Ludovic XIV Băile lui Apollo, fiindcă în momentul când redactează acest itinerar, cele trei grupuri statuare ale lui Apollo sunt instalate aici. Ele au şi rămas aici 10 ani, după distrugerea Templului lui Tetis, amintit mai sus. „„Este locul din Versailles unde jocurile de apă şi de lumină, din cauza marmurei, formei balustradelor, ating nivelul de subtilitate sublimă. Prin numărul statuilor sale, acest boschet funcţionează oarecum ca o galerie. Basoreliefurile pe care regele ne invită să le vedem reprezintă armele de care se folosesc diverse naţii din Europa în lupte.“”(*) Spectacolul privit câteva secunde doar, dă o suficienţă de încântare. Aici, ca mai peste tot, complexele sculpturale sunt însoţite de arteziene care dau dinamism peisajului. „„Encelada este una dintre artezienele cele mai înalte din parc. Fiind în josul grădinilor, beneficiază de toată forţa gravitaţională. Aici, presiunea apei este maximă. Cred că a venit timpul să vorbim despre istoria apelor de la Versailles. O muncă titanică.“”(*)
Pentru alimentarea fântânilor de la Versailles, era necesară foarte multă apă, iar pentru că în împrejurimi nu era suficientă, s-a adus de foarte departe. Apa era economisită punând în funcţiune doar o parte din fântâni. Când regele se plimba prin parc, nu funcţionau decât fântânile ce se aflau în drumul său. Apa folosită era stocată în rezervoare mari, lângă castel, în partea de nord. Pentru a avea mereu apă la dispoziţie, s-a pompat apă din întreaga regiune. „Mai întâi s-a folosit heleşteul de la Clagny. Avea o pompă acţionată de cai care urca apa la ultimul etaj al unui turn, de unde putea curge cu forţă spre grădini. Apoi s-au folosit noi heleşteie. Cele de la Bois d’Arcy, de la Trappes… Şi fiindcă tot nu era de ajuns, s-a construit o enormă pompă pe Sena, la Marly. Cu apeductul său construit de Vauban şi 32.000 de soldaţi. Tot nu era de ajuns. Atunci s-a proiectat deturnarea Loarei. Dar, cum fluviul se afla prea departe, s-au mulţumit cu Eure. A trebuit săpat un canal şi ridicate două viaducte.” (*) În faţa castelului sunt săpate canale subterane prin care apele se învârtesc în circuit închis. Circa 10% din apă se disipează când apele se umflă, prin evaporare sau prin căderea lor pe lângă bazine, de la vânt.. Astăzi, sistemul este similar, numai că în locul morii se află un motor electric care dă energia necesară ascensiunii apei spre bazine, într-un mod mai rentabil. „„Ordonând aceste lucrări, Ludovic XIV şi miniştrii săi, Colbert, Louvois, puneau bazele a ceea ce numim azi amenajarea teritoriului. Adică planificarea infrastructurilor şi echipamentelor la nivelul unei întregi regiuni sau unei întregi ţări. Se poate spune că Versailles a servit drept model pentru construirea statului modern.“”(*)
Jocurile de apă ale artezienelor din acest grandios parc, oferea vizitatorilor cele mai frumoase spectacole în stil baroc create de Le Nôtre. Unele boschete au fost distruse în secolul XVIII, dar în curând ele vor fi reamenajate aşa cum erau pe vremea lui Ludovic XIV. Azi mai poate fi văzut un spectacol pe care regele de atunci nu l-a putut vedea, fiindcă a fost amenajat sub Ludovic XVI de pictorul Hubert Robert. E vorba de cele trei grupuri statuare din Grota lui Tetis. „“Este boschetul cel mai străin de gusturile lui Le Nôtre. Apa curge de peste tot, e construită o grotă falsă, caii îşi bagă boturile în apă.… Ca să nu mai vorbesc de această muzică pompoasă, deversată în valuri în zilele când apele se umflă.“”(*)
În culmea gloriei sale, Ludovic XIV aprecia mai mult imaginea nobilă care i-o dădea Guidi. Astfel, în 1702, a instalat o sculptură la intrarea din nordul parcului pe unde se perindă multă lume. Statuia este marcată şi păzită de figura sculptată de Bernini. Postând aceste la două frontiere, Ludovic XIV trasează o nouă axă simbolică în parc. O axă care merge de-a lungul castelului, considerată drept axă politică, unde regele e reprezentat în sculptură de el însuşi, de figuri ale sale. O axă care se opune axei rectangulare a castelului, axa mitologică. În această axă măreţia regelui este reprezentată prin figura mitologică a lui Apollo, mai întâi copil, apoi adult. Aşadar, statuia redă imaginea zeului solar înaripat, ţinând în mâini în partea stângă un medalion în care este redat în basorelief Regele Soare. Caracterul politic al axei Nord-sud este verificat de boschetul Arcului de triumf, aflat actualmente în restaurare. În picturile lui Cotelle, redate într-o cărticică purtată şi de ghizi asupra lor, se pot vedea imaginile din acea vreme.
Urcarea pe Aleea copiilor a fost imaginată de Charles Perrault. Şi ea e legată de o viziune politică. Este un decor conceput în cinstea unui monarh absolut, care vrea să arate că a triumfat asupra a tot, inclusiv asupra ingratitudinii terenului. Cu o lunetă topografică şi un grafometru, inventate în timpul lui Ludovic XIV, inginerii şi topometrii se foloseau de ele pentru a aprecia pantele, ca să constrângă terenul la armonia construcţiilor proiectate.
Ansamblul Versailles trasează mutatis mutandis portretul de hedonist absolut lângă acela de monarh absolut al regelui Ludovic XIV. Basoreliefurile cu frumoasele doamne, redate prin nimfe, lămureşte concentrat: raporturile sunt de putere şi sex, de plăcere şi putere politică. „„Ludovic XIV invită vizitatorul să se mai întoarcă o dată ca să contemple cea mai frumoasă imagine a majestăţii sale. Aceste aliniamente de merişor tăiat sunt el. Aceste straturi de flori sunt el. Aceste arteziene în lumină sunt el. Planul secret al acestor statui dispuse ca să inspire înţelepciune sunt el. Aici totul respiră puterea şi gloria. Desenele lui Le Nôtre devin un fel de geometrie politică abstractă şi veselă.“”(*)
Constantin Enianu

Lasă un răspuns