«

»

Dorel Schor – Pauza de ceai

   La noi, mă refer la instituţia unde lucrez eu, se respectă cu stricteţe orarul. Şi cel mai bun exemplu este pauza de ceai fixată la ora 11 fix. E drept că de la o vreme se bea mai mult cafea decat ceai, dar asta nu are prea mare importanţă pentru că ceea ce contează cu adevărat este faptul că ne adunăm în biroul secretarei unde se află un ceainic plus tava cu ceşti şi mai stăm de vorbă o jumătate de oră ca între colegi.
   Eu asist cam pasiv la discuţii pentru că zilnic sunt cam aceleaşi subiecte fierbinţi, adică bursa şi fotbalul, despre care cunoştinţele mele sunt cam firave. Cu bursa, mai treacă meargă, pentru că nimeni nu e chiar atât de inspirat să ştie ce acţiuni merg în sus sau  în jos, aşa că mai arunc o vorbă de neofit, care se potriveşte sau nu cu ce se întâmplă.

   Dar la fotbal, vă rog să mă credeţi, sunt tămâie… Mai ales în comparaţie cu colegii mei, suporteri si cunoscatori ai unor echipe locale, naţionale sau de club cu reputaţie internaţională. Numele acestor echipe vestite trec pe lângă mine fără să lase urme, uneori reţin câte o localitate renumită pentru altceva în afară de fotbal sau câte un nume de jucător care imi aminteşte de un savant celebru, de un scriitor sau de un pictor născut acolo. Cât despre jucătorii atât de renumiţi şi care câştigă multe milioane de euro, nici nu ştiu dacă să-i repartizez la fotbal sau la bursă.
    Colegii mei sunt drăguţi şi uneori îmi dau un pic de atenţie, de pildă mă întreabă şi pe mine ce părere am de echipa din Milano sau cea din Barcelona, iar eu le răspund că am o părere foarte bună în general.
Ieri, de exemplu s-a discutat foarte pasional despre campionatul de fotbal francez şi pentru prima oară am intervenit şi eu cu o întrebare, în dorinţa de a vorbi şi despre altceva:
    – Ce parere aveti despre Toulouse – Lautrec?
    Toţi s-au oprit o clipă şi apoi, aprobat de specialiştii in materie, unul din pasionaţii fotbalului a declarat hotărât:
    – Bate Toulouse!! Aici mergem la sigur!
    După pauză, între patru ochi, şeful meu direct, m-a complimentat.
    – I-ai păcălit frumos pe ignoranţii ăştia, mi-a plăcut…
    – Ah, v-aţi prins şi dumneavoastră că…
    – Păi, cred şi eu. Lautrec nici nu joacă în prima ligă!

Lasă un răspuns