«

»

“Să crezi în poezia mea”

Gabriela Ana Balan

“Moartea trece pe tușă” Gabriela Ana Balan –colecția Regal a editurii Art Creativ – 2016

De fiecare data când citesc o carte a unui autor pe care îl cunosc încerc o puternică emoție. A citi o carte însemană să pătrunzi în universul tainic al unui om , să deschizi o ușă în spatele căreia cineva respiră, gândeste, se revoltă, iubește, suferă . Trăiește! Dar nu oricum. Pentru poet viața are adâncimi nebănuite, sensuri ascunse pe care le caută și le găsește iar apoi le transpune în poeme.
Pe Gabriela Ana Balan o citesc de câtiva ani prin reviste și în mediul on-line unde este o prezență activă. Și nu ratez nici un poem de-al ei deoarece mă surprinde și mă încântă de fiecare dată. Până la volumul de față însă nu am citit un volum întreg deși poeta este la al treilea volum publicat. Îmi place tot ce scrie. Acesta este motivul pentru care m-am bucurat atunci când m-a rugat să-i prezint cartea.
Poezia Gabrielei nu este foarte ușor de înțeles așa cum ne spune și poetul Daniel Marian în cuvântul de întâmpinare al cărții ce se lansează astăzi, intitulat “Reinventare prin consecvență la braț cu năstrușnicia”. Luminată de iubiri și de păcate. Firesc sau firește ori deopotrivă. Reinventându-se cu fiecare scânteiere până la scăpare de fapt, de timp și de loc. Și desigur de mod – de a fi.”(DM).
Gabriela Ana Balan este o ptimista şi este luptătoare. Pe câmpul de luptă al poeziei, desigur dar și cu viața sa cotidiană care este plină de toate ale vieții. Senzuală are un soi de neastâmpăr adolescentin dar și o matură conștiintă a apartenenței sale la lumea cuvântului dar și la cea de dincolo de el. “Cu aripi de arhanghel, m-am întors/ Cu lacrimi de zână pentru pruncii nenăscuți,”/….ori “Cu steaguri albe/ Din iubire, din moarte/ Mă întorc de fiecare dată într-o carte.”( Ana cu lacrimi de regină).
Fragilă și sensibilă, uneori aflată în punctul acela unde viața atârnă de un fir de păr, poeta se luptă și iese învingătoare. Cunosc o astfel de perioada a vieții sale când o suferință fizică i-a ascuțit simțul artistic până ce sufletul a căpătat transpareța cristalului generând starea de poezie atât de dorită de cei care scriu. Cine nu știe că harul vine din suferință?
În poemul “Moartea trece pe tușă” ce dă titlul volumului, aflată în luptă cu boala dar și cu sistemul sanitar din România zilelor noastre, Gabriela ne declară răspicat și râzând (e un râsu-plânsu), ca și cum ar face în ciuda unei lumi întregi dar mai ales doamnei cu coasa, moartea “Râzând am învins! Să vă fie cunună ziua în care m-am ridicat/ în picioare după luni de chin zăcute în pat. ” / și în finalul poemului , “Hei, noi nu murim când vreți voi!/ Nu mai suntem un popor de oi!/ Strigătul meu, zăngănit de cătușe! Moartea trece pe tușă.”
Și dacă “moartea trece pe tușă „ poeta se întoarce prin locuri cunoscute şi dragi, natale,” Mă-ntorc prin locuri unde am mai fost – Toţi mi se aseamănă- Nu mă mai recunosc- Spulber în jur un pumn de praf din rai”( Poate mâine) . Aceiași încrâncenată hotărâre de a ieși învingătoare din orice provocare a vieții o vom întâlni și în poemul următor ce poartă numele „Arena” poem tragic, moralizator.” Va fi o luptă nedreaptă –eu/ Am plătit tot, datorii , păcate, promisiuni/ În final am învins”.
Poezia GAB poate fi încadrată în poezia postmodernistă, pe alocuri avangardistă ce a fost în voga prin anii optzeci dar care este scrisă și astăzi de către multi poeți cu precădere tineri. Este o poezie despre viața de zi cu zi despre întâmplări aparent banale dar importante pentru fiecare om în parte si pentru societate în general. Remarcabile sunt expresii poetice precum“ rama de lemn a ferestrei înflorește”, “poeziei i-a crescut măseaua de minte”( putea fi evitată cacofonia “ii”),” fluturii se potcoveau” , “iedera deznădejdii”, gândacii mă vor fi iertat”, “scriu pe nori”s.s.m.d. Nu lipsește umorul de bună calitate “La Timişoara plouă pentru toată ţara” sau “La București plouă urban. Marcela și-a scos pantoful cu toc/ A urcat în metrou și-a pus pantoful la loc”(Baladă. Plouă peste toată țara). “poate reușim să păcălim un zeu / fie și unul mai mărunțel, mai prostuț”(Poate).
Pe alocuri poeta este eterică, profundă subtilă suprarealista (Câteodată , ea), altori nostalgica. „Scrisoare pentru Valentino”, tradusă în limba italină de fica sa, Denisa Balan) este un poem emotionant, despre copii, parințí, despre copiii copiilor și despre bunici, despre parfumul viețíi la țară despre dorul de locurile natale. „Vino să sădim împreună/ Un copac în spatele grădinii/ Acolo unde mama ta în copilărie/ Săpa gropi să îngroape câinii/ Se despărțea cu mare durere de ei”/ ( Scrisoare pentru Valentino).
După ce am terminat de citit poezia din volumul “Moartea trece pe tușă” al poetei Gabriela Ana Balan am căzut înt-o dulce reverie, despre poezie în general. Poate nu întâmplător în acele momente mi-a căzut sub privire un poem scris de – Martin Heidegger:
“Când poetul a aşezat la picioarele lor punctul/ din mulțime /un bărbat s-a apropiat/ și după ce a privit/ a spus că ceea ce se vede este un plug/ Apoi o femeie/ a privit şi ea cu luare aminte
hotărâtă a spus că/ pe jos stă așezată o turtă./ Doi îndrăgostiți au zis că este luna./ Vrând să se lămurească/ mulțimea/ a chemat un om de ştiintă./ Mai minuțios decât toți ceilalți/ mai atent/ mai cumpănit/ el a decretat:/ Aceasta este o planetă!/ Zebra îndurerată/ a spus că ceea ce se vede sunt rămășițele puiului său/ mâncat de lei./ Dar leul după ce-a privit/ a negat că s-ar fi atins de un aşa lucru./ Au privit cu toții rând pe rând,/ fiecare spunând că-i altceva/ fiecare văzând altceva./ Mâhnit,/ poetul s-a aplecat,/ a ridicat punctul, si l-a aşezat înapoi în piept.”
Cred că aşa face orice poet atunci când oferă spre lectură publicului cartea sa. Fiecare înţelege orice, numai ce a vrut să spună poetul în acea carte nu înţelege nimeni.
Poeta pe care o lansăm astazi ne-a dovedit şi prin această a treia carte că are putere asupra cuvintelor care o ascultă și că poate oferi cititorilor o lectură proaspătă, originală dar mai ales inspirată.
Consider că manifestarea ei ca poeta este un câştig pentru viața culturală a urbei noastre și sunt convinsă că va fi remarcată de cine trebuie dar că va avea parte şi de invidii care apar inevitabil acolo unde străluceşte harul poetic. Să nu ne fie însă cu supărare căci în pomul care rodește întodeauna se vor găsi unii care să arunce cu pietre. Îi spun și eu Gabrielei așa cum mi-a spus și mie poetul Simion Bogdănescu acum vreo zece ani. Nu te opri! Mergi înainte. Fiecare carte publicată este o treapta urcată!

Dorina Stoica

Lasă un răspuns