«

»

O faimă construită din condei, va fi stimată numai de mișei

Cred că niciun om cu scaun la cap nu se mai îndoiește de faptul că istoria a fost scrisă și va continua să fie scrisă (astăzi în varianta corporatocratică) după vrerea învingătorilor și la comanda atotputernicilor zilei. De pildă, ne înștiințează ilustrul Jacob Burckhardt în textul Napoleon I, după cele mai noi izvoare, Nabulione Buonaporte (nume sub care apare într-un registru bisericesc corsican) nu se jena nicicât să ordone măsluirea comunicatelor oficiale, astfel încât – din proverbiala sa lipsă de respect pentru adevăr – să rezulte două lucruri: pe de o parte, admirația tuturor celor care le citeau față de atotștiința lui (în realitate, el poseda cunoștințe de matematică la nivelul unui ofițer de artilerie, cu istoria nu stătea mai bine, era un călăreț submediocru și, nu în ultimul rând, n-avea caracter: era invidios, iubea bârfele și minciunile, adora lingușeala și întreținea, cu o perversă voluptate, suspiciunile dintre apropiați și curteni), pe de altă parte, din hiperbolizarea celor mai mărunte fapte de arme ale unora dintre mareșali (pe alții, precum André Masséna, îi invidia și-i ura), să contribuie la ridicarea tonusului militar al armatelor tot mai greu de stăpânit, implicit la creerea efectelor scontate în țară și străinătate.
Considerându-se pe sine însuși urmașul lui Alexandru Macedon, Iulius Cezar și Carol cel Mare (pe regele Henric al IV-lea îl disprețuia pentru atitudinea lui nerăzboinică), nu-i de mirare că această idee le-a fost realmente impusă slugarnicilor istorici francezi ai timpului. Iată și dovada oferită de mărturiile contemporanilor: Întrucât istoricul oficial nu scria întotdeauna așa cum îi impusese Nabulione, fanfaronul italian, ce ajunsese să se autoaduleze, l-a avertizat într-una din zile că-i va tăia pensia dacă nu se va lăsa de prostii! Firește, istoricul s-a dat pe brazdă, iar stăpânul, în semn de mare mulțumire, a binevoit să-l tragă de sfârcul urechii, gest rezervat doar intimilor…
În secolul al XX-lea, secolul celei mai mari densități de dictatori din istoria modernă a omenirii, tot cam așa au procedat Hitler, Stalin și Ceaușescu. Nu numai că tustrei se considerau predestinați pentru conducerea popoarelor în fruntea cărora fuseseră împinși de capriciile sorții (istoria își permite atari capricii, tot așa cum natura își permite să zămislească mutanți), dar chiar s-au zbătut să schimbe cursul firesc al acestor nații după fanteziile lor de oameni bolnavi: Hitler visa să pună lumea la picioarele germanilor arieni, Stalin căuta să sugrume libertatea sub piciorul nespălat al lui homo sovieticus, iar Ceaușescu „făcea totul” (prin discursuri șablon, maculatură și plimbări în străinătate) ca să-și impună ideile paranoice la nivel mondial.
De pildă, se știe că tătucul Stalin a lucrat împreună cu un grup de istorici obedienți la ceea ce numea el istoria adevărată a revoluției bolșevice, a războiului civil și a celei de-a doua conflagrații mondiale. Deoarece o cumnată de-a sa (sora Nadejdei, cea de-a doua nevastă) și-a permis într-un anturaj să vorbească ireverențios la adresa acestei perioade considerată de-a binelea sacră, fiorosul georgian n-a ezitat și a înlăgărat-o pentru mai mulți ani. Și când te gândești, suntem înștiințați de Lilly Marcou în cartea Stalin –viața privată (Editura Antet, 1998), că femeia, aidoma atâtor milioane de ruși și neruși, pur și simplu îl diviniza pe cel care, în mintea ei tulburată de bolșevism, întruchipa măreția Rusiei și a noilor valori umane!
Ceva asemănător a pățit consoarta sinistrului Viaceslav Molotov. Fiind de origine evreiască (în anii 20 și 30 era aproape o regulă ca nomenclaturiștii ruși să se căsătorească cu evreice, la fel cum în anii 40-50, astfel de căsătorii devin deodată modă și poliță de asigurare pentru nomenclaturiștii din România), în anul 1948, anul înființării statului Israel, ea este arestată și trimisă în lagăr de către Stalin. Se spune că începuse răfuiala stalinistă cu evreii. Păi ce răfuială cu evreii, când el însuși era mai bine de oleacă evreu, a fost căsătorit cu evreice, iar Kaganovicii n-au avut niciodată de suferit de pe urma epurărilor ordonate de supremul satrap?! Mai degrabă o răfuială cu sioniștii…
Ei bine, Molotov nu protestează, continuă să-și slujească stăpânul cu același oribil devotament (chiar divorțează de Polina Zhemchuzhina la sugestia/porunca lui Stalin), iar fosta Molotova își ispășește pedeapsa neîncetând să creadă cu tărie în stalinism și deplângând „pe bune” moartea dictatorului.
Este un fenomen total antilogic (fanatic până la deplina dezumanizare), care în esența lui à rebours își găsește corespondentul doar în cvasigeneralizata nebunie nazistă: Îndată după preluarea puterii de către Hitler în anul 1933, s-a iscat o atare isterie nazistă printre tinerele nemțoaice, încât multe dintre cele care posedau atestatul fizic al rasei ariene (sănătate trupească și origine sănătoasă, păr blond și ochi albaștri), au admis nu doar să se împerecheze cu ofițeri SS anume aleși pentru acest animalic program de însămânțare controlată, ci și să renunțe pentru totdeauna la fragedele fructe ale nedragostei lor!
N.B.Regula funcționează în toate domeniile de activitate (politică, afaceri, știință, artă, cultură), așa că Premiul Nobel răsplătește astăzi valoarea consfințită prin reclamă, adică valoarea îndoielnică, dar impecabil machiată. Da, căci este vremea corporatocrației, care dispune de marea presă a lumii ca să facă din democrație, bine, adevăr, dreptate și libertate doar niște vorbe meșteșugite pentru masele de alegători, ceea ce pentru deținătorii din umbră ai puterii financiare se cheamă rampa de lansare spre hegemonia planetară.

Sighetu Marmației, George PETROVAI
15 oct. 2016

Lasă un răspuns