«

»

Tiberiu Tudor – versuri

De-ajuns!

Sunt vatra aceloraşi vânturi ca iarba uscată,
Stăpâni ai acestor pământuri fusesem odată.

Porumbul, în lanţuri, învins, îşi târăşte arama ─
De prea multă vreme-am deprins umilinţa şi teama.

Tiberiu Tudor

De prea multă vreme-n amurg, pe sub cumpăna ierbii,
Tăcerile noastre se scurg înţelepte ca şerpii.

Suntem fără glas. Ne-au înfrânt. Ne-au intrat în altare.
Lumina acestui pământ au strivit-o-n picioare

Şi sufletul, cât ne-a rămas, nu-i de-ajuns să se plece,
El trebuie să fie părtaş întru fărădelege.

De-ajuns! Este vremea să dăm armăsarilor bice,
Amurgul de fum şi văpăi ca un semn să-l despice,

Să trecem in şei, galopând peste iarba uscată,
Stăpâni ai acestui pământ, cum fusesem odată.

Lasă un răspuns