«

»

George Petrovai – Topos revigorat

Atât au așteptat românii
promisul firicel de bine,
că tot mai mulți se resemnează
cu-anostul trai de azi pe mâine.

Filosofia resemnării
-o nepăsare împietrită –
e țelul frânt al celui care
nu vede dincolo de pită.

(La omul-trup e peste poate
hrănirea cu divin cuvânt,
chiar dacă El pe peaviclean
așa-l pusese la pământ…)

Cârmuitorii-mbogățiți
în epoca postdecembristă
prin furturi mai ceva ca-n codru
din România tot mai tristă,

nu-și tem nedreapta libertate
și nici mălaiul șterpelit –
pârnaiele sunt pline ochi,
iar hoții s-au încumetrit.

C-așa-i când legile-s făcute
de hoți cu ștaif pentru fârtați:
Șutesc în haite zis partide
și-s mai uniți ca niște frați!

Prezumția susține-apoi
nevina celui bănuit,
astfel că-i regulă pe-aici:
Hoțul neprins e om cinstit…

Iar ițele-s cu-atâta artă
de mai maeștri încurcate,
că-s dibuite doar fărâme
din marile averi furate.

Ba și mai și, îndat-apoi
descurcărețul „hărțuit”
în funcție este săltat
pentru talentul dovedit.

De unde trainicul sistem
al mafiei de șapte stele,
cu mincinoși, haini, tâlhari
și alte soiuri de lichele.

De pildă, este răsștiut
că stăm la rele excelent
cu-atâți penali printre aleșii
din primării și Parlament.

Fiind de-acuma o cutumă
politica antipopor,
penalii n-au cum să lipsească
din noul nostru suprem for.

Grei de păcate și-n partide
fundamentali cu cap pătrat,
absența lor ar însemna
că lumea peste cap s-a dat…

De-aceea spun că e păcat
orzul pe gâște să-l stricați:
Ori mergeți cu independenții,
Ori stați acasă relaxați!

O grevă prin neprezentare
la urne-n data sorocită,
ar fi cu mult mai eficace
decât votarea irosită.

Sighetu Marmației, George PETROVAI
6-7 nov. 2016

Lasă un răspuns