«

»

Din culisele Teatrului „George Ciprian”

Dintre toţi cei care au scris despre fabuloasa piesă a lui George Ciprian, “Omul cu mârţoaga”, de la George Călinescu şi până la Valentin Silvestru, cel mai pedant şi mai fin comentator mi se pare a fi Florin Faifer. În cartea sa, “Incursiuni în istoria literaturii dramatice româneşti”, apărută la Editura “Universitas XXI”, în 2010, profesorul universitar Florin Faifer vine cu o serie de amânunte despre care, sunt convins, mulţi dintre admiratiorii dramaturgului nu ştiau: “Citită, mai întâi la apoi în cercul <Sburătorului>, Omul cu mârţoaga ar fi, în formularea autorului, . Parabola piesei se bizuie pe o confruntare a esenţei cu aparenţa – obsesivă la Ciprian -, desfăşurată într-un spaţiu al limpezimilor morale”. Am citit multe din cronicile dedicate acestei piese singulare în dramaturgia românească, pusă în scenă de diverşi regizori. De văzut, pe viu, nu am avut prilejul să văd decât “varianta” regretatului regizor Tudor Mărăscu, cel care, în 1996, a inaugurat Teatrul “George Ciprian” montând “”Omul cu mârţoaga”, într-un stil clasic, pentru un public romantic, aş zice eu acum, după două decenii de la evenimentul respectiv. Ce mă uimeşte la Florin Faifer, este faptul că, în eseul său despre George Ciprian, parcă ar comenta exact “varianta” lui Tudor Mărăscu, până şi jocul fiecărui actor în parte fiind asemănător cu descrierea minuţioasă a personajelor virtuale ale piesei. În eseul lui Florin Faifer eu nu-i pot vedea decât pe actorii distribuiţi în montarea lui Tudor Mărăscu: Mircea Diaconu, Sebastian Papaiani, Emil Hossu, Adriana Trandafir, Geo Costiniu etc. Cert este faptul că Tudor Mărăscu a respectat cu sfinţenie profesională “mesajul” piesei lui Ciprian, reuşind să redea cu multă măestrie tocmai liniile de forţă narativă remarcatede Florin Faifer: “Arhivarul Chirică, <fiinţă anapoda> în ochii multora, e un idealist, care încearcă să se sustragă realităţii meschine şi brutale refugiindu-se într-un trai modest, de o umilitate ce pare o formă de înţelepciune. În existenţa lui cenuşie intervine însă o împrejurare care face din oropsitul slujbaş obiectul batjocurii generale. Chirică îşi cumpără un cal prăpădit, o mârţoagă răpciugoasă, , mereu ultimul în cursele de pe hipodrom. Cu un daral său de a-şi desluşi dincolo dece se vede,arhivarul nu se lasă înşelat de aspectul derizoriu. Fascinat de <nălucirile> viziunilor sale, el îşi apără presentimentul cu îndărătnicie, cu perseverenţă, cu o energie morală care supradimensionează personajul, dându-i irizări simbolice”. Parcă-l văd pe marele actor Mircea Diaconu în rolul Arhivarului Chirică, interpretând totul ca la carte, de parcă ar fi anticipat cronica lui Florin Faifer. La Buzău, această piesă a avut peste 30 de reprezentaţii. A fost jucată şi în ţară, cu distribuţia mai sus amintită.
Marin Ifrim

Lasă un răspuns