«

»

Alexandru Spătaru – versuri

O lume a mea

…Şi se făcea
că mi-a fost dată
o împuternicire de constructor
cu o specialitate mai aparte,
ce se acordă însinguraţilor.
Eram abilitat să mă multiplic
şi să devin o numeroasă lume
– semeni ai mei, fiecare altcineva,
niciunul să nu-mi semene.

Greu îmi struneam reţinerile:
„n-ajunge lumea asta,
c-o mie şi una de metehne?!”
Dar şi mai greu mă stăpâneam
să nu-mi încep lucrarea:
„cum oare o fi
să ai o întreagă lume a ta,
c-o sumedenie de relaţii, dintre cele
mai amicale şi mai fructuoase,
cu îndeletniciri cotidiene – toate succese,
din care s-ar elimina tot ce e
discutabil, incert, minat de îndoieli?”

Şi nu este de neluat în seamă
că doar în lumea aceea
s-ar repara o nedreptate :
nişte cărţi de poezii lăsate-n umbră,
ar stârni, în fine, un mare interes,
s-ar tipări în mii de exemplare!
Toţi le vor căuta prin librării,
cu o excepţie: autorul,
mereu nemulţumit, cu o
grămadă de obiecţii…

Şarpele tot mai frig

Doamne, m-a inundat
de atunci o apă tulbure,
nu pot nicicum s-o limpezesc,
şi nicio scurgere nu îi găsesc.

Îmi reproşez în unghi închis
că n-am oprit frigul la timp,
nu m-am zbătut deajuns
să nu îl las să se apropie de ferestre
şi să le spargă şi să intre în casă
şarpele tot mai frig, să-mi fure mersul
– s-a-ndrăgostit de paşii mei – ,
şi să ne strângă apoi pe amândoi
la sânu-i rece, ca de gheaţă,
perfida reptilă veninoasă.
E-adevărat, nu mă puteam
deja prea bine ţine pe picioare
şi ferestrele îmi erau
prea înalte, dar trebuia
să îmi cresc gheare, colţi de fiară,
să am cu ce mă căţăra, s-ajung
la geamurile sparte, cu altele,
incoruptibile, să le înlocuiesc.

Din timpu-acela,
nu ne-am mai încălzit…

O nădejde de nezdruncinat
m-asigură că este încă vreme
să mă bucur că reptila moare,
ori se întoarce învinsă
în pământ, luându-şi frigul
şi lăsându-mi mersul pe picioare…

Lasă un răspuns