«

»

Cristina Temu Poezia spirituală*

eugen_dorcescuSubintitulat Despre Fericire, eseul dialogat, pus sub semnul versului „Etern, într-o eternă noapte-zi” , reflectă, în mod concis și memorabil, crezul artistic al cunoscutului poet timișorean și european Eugen Dorcescu, viziunea sa despre eternitate, pe baza unei remarcabile hermeneutici, concepută de Doamna conf. univ. dr. Mirela-Ioana Borchin.

Redactată sub forma interviului literar, cartea își propune atât elucidarea misteriosului, a nepătrunsului, cât și confirmarea sau infirmarea ipotezelor cu privire la poezia metafizică dorcesciană şi la poetica subiacentă.

După finalizarea ediției critice a operei lui Eugen Dorcescu, Nirvana. Cea mai frumoasă poezie (Timişoara, Ed. Eurostampa, 2015), Doamna Mirela-Ioana Borchin realizează aici trecerea, esențial superioară, la un alt nivel, în registrul percepției critice. În interviuri cu poetul Eugen Dorcescu, în calitate de coautor al cărții, autoarea explorează și deslușește conceptele fundamentale ale creațiilor doresciene, având ca temei o riguroasă metodă de interogare, în scopul decriptării cât mai exacte a conținuturilor artistice.

Libertatea creatoare a poetului Eugen Dorcescu este la fel de evidentă precum libertatea vădită în exprimare, atunci când răspunde cu pertinență, dar și cu o profundă sinceritate, întrebărilor interlocutoarei lui, Mirela-Ioana Borchin. Identificarea poetului cu avatarurile, conceptul simbolic de „arhi-amintire”, diferențierea dintre marile religii ale lumii sau poziționarea centrală a „Bătrânului”, personaj consacrat al operei doresciene, relevă și susțin, de-a lungul capitolelor cărții, însăși teza formulată de către Eugen Dorcescu în proclamarea identității sale: „Eu nu sunt nici teolog, nici filosof; sunt poet.”

Ce este Fericirea? Deducem că Fericirea constă în desăvârșirea ființei, în eliberarea de materialitatea trupului întru înălțarea spirituală. Poezia? „Ea este întocmai ființarea Ființei”(E.D.)

Cartea cuprinde zece capitole, respectiv zece teme de dezbatere, iar prefața, atent elaborată, îi aparține domnului Iulian Chivu. La intitularea cărții a fost utilizat un vers din poemul lui Eugen Dorcescu, În codrii fără capăt, şi anume Etern, într-o eternă noapte-zi, care, pe lângă faptul că reflectă crezul artistic al poetului, „este și o metaforă lingvistică, nu de calificare, ci de identificare a lui Dumnezeu”, după cum precizează coautorii.

Primul capitol, Despre avatar, se referă la străvechile întruchipări ale unui eu liric complex și la modul cum au luat ele naștere. Poetul se identifică dintotdeauna cu avatarurile sale, „fie că este vorba despre trubadur, despre lup, despre cavaler, sau despre primul cneaz”.

Despre forma poetică, cel de-al doilea capitol, redă calitatea de model a liricii dorcesciene, privind limbajul poetic, formularea ideilor fără nicio forţare a limitelor expresivităţii limbii române.

În capitolul al III-lea, Despre asocierea marilor religii, Eugen Dorcescu susţine – şi exemplifică – faptul că fiecare religie este diferită în felul ei. În acest context, el vorbește şi despre valoarea esenței și despre spiritualitate, ca formă a eliberării de materialitatea contingentă.

Capitolul al IV-lea, Despre arhi-amintire, își propune să definească nu doar un termen poetic original, ci conceptul în sine, pornind de la supra-amintire, pre-amintire, veche, atemporală, continuând cu amintirea ca produs-ERGON, sau ca aducere-aminte, ca proces-ENERGEIA, şi trasând o traiectorie abisală foarte bogată în imagini.

„Eu nu sunt nici teolog, nici filosof; eu sunt poet”, afirmă Eugen Dorcescu, chiar la începutul capitolului Despre libertatea Poetului; libertatea, care se dovedește a fi de necontestat în cadrul liricii sale, este o condiţie preliminară pentru actele de creaţie.

Cel de-al șaselea capitol se intitulează Despre receptare și a fost elaborat în scopul elucidării neînțelesurilor şi a presupoziţiilor, spre a putea aborda la un nivel superior lirismul dorcescian.

Despre un proiect de cercetare semiotică, a șaptea temă, prefigurează o analiză atentă și detaliată a simbolurilor asociate în construcţia poetică, pe când Despre Shunyata, pe care poetul Eugen Dorcescu o numește și „Vacuitate”, este suprasaturată de forţă spirituală, după cum se demonstrează în capitolul VIII.

Despre Bătrân se numește penultimul capitol, avându-l în centrul său tocmai pe eroul din Poemele Bătrânului, personaj ce reprezintă o emanație a eului poetic. Bătrânul e conștiința în sine și în act, un „alter-ego”.

Ultimul capitol, Despre beatitudine și spirit, nu este altceva decât o concluzie asupra întregului proces creativ, care presupune o cunoaștere sensibilă şi o revelare a esențelor.

Finalul deschis al cărții nu este unul întâmplător, ci, din contră, conduce spre o nouă cercetare, sau spre o perspectivă mai înaltă asupra fericirii:

M.-I. B: Încă o întrebare, Domnule Eugen Dorcescu. Convențională, dar decurgând, mi se pare, din tot ce-am vorbit. Ce este fericirea?

E.D: (Se întunecă. Ezită): Nu știu. În niciun caz, viața…

M.-I-B:… Viața, nu. Dar Nirvana?

Spiritualitatea este linia directoare în opera dorcesciană: „Pe mine m-a obsedat și mă obsedează SPIRITUL absolut. Deschiderea totală a spiritului, fără caracteristici, fără delimitări, vacuitatea”, afirmă poetul. „Nu te poți opune unicei realități. Și unica realitate e Spiritul”, insistă Domnia Sa. Realitatea, care este evidentă și, totodată, incontestabilă, este invadată de lumină.

Eugen Dorcescu nu contestă principiile sau dogmele niciunei religii, ci. din contră, el afirmă că „religiile pot fi și sunt diferite”, dar se pot asocia. „Credeți că omul religios este superior celui profan?”este una dintre întrebările surprinzătoare ale Mirelei-Ioana Borchin. Acesteia nu i se răspunde direct, ci indirect, considerându-se că omul religios este mai fericit. „Nu-i înțeleg pe aceia care luptă, inutil și chinuitor, cu propria esență. I se opun. De ce?” continuă Eugen Dorcescu, întrebând-o şi întrebându-se, în acelaşi timp.

Printr-un puternic acces la religie și spiritualitate, lirica lui Eugen Dorcescu revalorifică realitatea contingentă și se îndreaptă spre imaterialitate, pătrunzând în sfera esențelor. Poezia lui recurge la un limbaj generator de idei şi, totodată, îndeajuns de plastic. Este o descoperire a esențelor, a înălțării spirituale.

„Omul care crede în Dumnezeu trăiește cu convingerea că Dumnezeu există și că el există pentru Dumnezeu”, concluzionează, cvasiaxiomatic, Mirela-Ioana Borchin. „Este o relație care îi dă siguranță, în majoritatea cazurilor, mai multă siguranță decât orice știință.” „Nu e vorba de știință”, în sensul curent. Ci de „realizarea” inseparabilității dintre spiritul definit și cel nedefinit, veșnic. Parafrazându-l pe Apostolul Pavel, Eugen Dorcescu îşi asumă o previziune: „acum cunoaștem în oglindă, ca-n ghicitură. Atunci vom cunoaște față către față…”

Cu toate că pledează pentru o poezie metafizică, nu religioasă, Eugen Dorcescu citește și se inspiră din Scripturi, fără pretenția că le-ar putea epuiza, sau că nu ar mai avea de ce să le recitească.

„Cum să nu citești Cartea Cărților, capodopera capodoperelor? […] În perspectiva esenței, a fundamentelor, nici nu există vreo altă carte în afară de Biblie.” Unele poeme ale sale vorbesc despre taine, obiceiuri și practici religioase. Sunt valorificate în opera sa multe simboluri religioase, printre care cel al crucii: „Un om și o cruce”, „lacrima chiar/ căzută pe piatră/ are formă de cruce…”

Însă, mai presus de orice, Eugen Dorcescu este un poet a cărui inspirație își are rădăcinile în particularizarea profundă a condiției umane, în acele adâncimi la care este singur în măsură să aibă acces. Pornind de la intimitatea spiritualizării, poezia sa este un mănunchi de aspiraţii de natură spirituală. Prin versificarea Psalmilor, a Pildelor, a Ecclesiastului, a Rugăciunii Regelui Manase, cu convingerea că există totuși un public capabil să-l înțeleagă, Eugen Dorcescu ajunge la tema fericirii ca desăvârșire, prin căutări străine multora. „Dar, în sfârșit… Citește fiecare cum îl îndeamnă inima,” acceptă fără amărăciune, cu generozitatea celui ce cunoaşte de mult timp farmecul comunicării literare…


  • Mirela-Ioana Borchin, Etern într-o eternă noapte-zi. Eseu hermeneutic în dialog cu Poetul Eugen Dorcescu, Prefaţă de Iulian Chivu, Editura Mirton, Timişoara, 2016.

Lasă un răspuns