«

»

Tiberiu Tudor – versuri

 

Tiberiu Tudor

 

Treceam întunecat în soare
Ca o furtună de nisip,
Privirile-mi nepăsătoare
Cu vântul semănau la chip,
Din flamurile cutezanţei
Nici una nu se apleca.
Cum de-au crezut că pot să fie
Stăpâni pe tinereţea mea?!

*

Amurgul luceşte străin
Ca lumina pe scuturi,
Scaieţii sunt prinţii nebuni
Ai acestor ţinuturi.

Aici, umilit şi proscris,
Când iluzia se frânge,
Îmi spăl adevărul de vis
Precum lancea de sânge,

Aici mă întorc ca să uit
Şi să-mi aflu iertare
La tot ce-am dorit, am avut,
Şi-am călcat în picioare.

Ostroavele lunii se ţes
Peste unde pribege,
Din tot ce mi-a fost de ales
Nu-i nimic să mă lege.

Lăsat mi-este numai să trec
În meandre obscure,
Ca apele Dunării Vechi
Rătăcind somnambule,

Să-mi caut făgaşul şi iar
Să urmez în tăcere
Destinul acesta bizar
Srijinit pe himere.

Amurgul luceşte străin
Ca lumina pe scuturi,
Scaieţii sunt prinţii de fum
Ai acestor ţinuturi.

 

Lasă un răspuns