«

»

Mugurel Pușcaș – Bunicul

Copilăria mea cu albe plete,
Demult, în altă curte s-a mutat,
La ţintirim , sub lespede de piatră,
În ceruri, sus, cu Dumnezeu la sfat.

mugurel_puscas

Un înger alb i-a primenit menirea,
Bătrânul meu e Făt – Frumos pierdut,
Înfăşurat în mantie de pluguri,
Iar crucea de la cimitir e scut.

Noi, vara stam pe prispa încălzită,
Iarna priveam la focul unui vis…
Bătrânul meu cu tâmpla poleită
Împarte mere dulci în paradis.

Era sfătos şi înţelept moşneagul,
Cu sufletul ca pâinea aburindă,
Mă mângâia şi îmi spunea în şagă
Că ŢARA trece pe la el prin tindă.

E toamnă, iar… Mi-e tare dor de tine,
Bunicul meu cu tâmple argintii,
De mieii albi, de prispa cu Ilene,
De mere dulci, de nea, de vremuri vii.

Când primăvara vieţii va surâde
Pe alt tărâm, pe-aleile cu tei,
Bătrânul meu blajin ca pâinea caldă
Va spune iar poveşti la nepoţei.

Copilăria mea cu dalbe plete,
Demult, spre nemurire a plecat…
La ţintirim, sub lespedea de piatră,
În ceruri, sus, cu Dumnezeu la sfat.

Mugurel Puscas
( Liga Scriitorilor din România )

Lasă un răspuns