«

»

Marin Ifrim – Vorbe din plămâni

Marin IfrimCum mai poți scrie poezie acum, în acest secol furat, îmi zice o voce minerală.
Nu am niciun răspuns, nu sunt la vreo teză pentru doctorat. Sunt doar aici, în text
Cu gândul la ai mei, nu răspund. Îmi scriu viața. Poezia încă nu are o definiție,
Va veni și vremea să dau declarații despre rime, în Rai, cu inculpatul Sorescu Marin
Lângă mine. Cot la cot. Scriu ca să evit realitatea, această lașitate dublă, a mea
și a ei. Scriu ca să inervez scriitorii. Literele mele sunt mai aplecate, mai spre
gândul de Apoi înclinate, nu mânânc versificații. Scriu cu durere, cu neputință
ca un ratat în toate cele, dorm între cuvinte, ne împuțim împreună, în friguri
antarctice peste inimi rebele, ne stricăm pur și simplu, ca niște imperii efemere.
Scriu și pentru criticul literar Alex. Ștefănescu, pur și simplu, mai ales când el e
Pe undeva peste budă. Trag apa cu versuri să nu-mi intre în nas critica
Cu spatele la zid și ochiii legați. Scriu. Am și eu un cuvânt de scris. Și-l tot amân.
Scriind, știu că scriu tot ceea ce nu vreau să scriu. Sunt scris. Mai rău ca la fisc.
Scriu litere, cuvinte, of-uri minerale, vorbe cu memorie. Nu caut versuri prin
Farmaciile istoriilor literare, nicicum, niciodată, nimic. Alfabetul meu, sunetele
Mele, nu au nicio treabă cu natura literară din poveștile lirice de adormit
Critici literari. Textul bate paranteza. Și. Cu spatele la zid , legat la ochi, n-o
Să scriu niciodată cum vor unii sau alții. Nici măcar cum vreau eu.
Scrisul e o lecție, nu o tocmeală electorală. Scriu ca să pot iubi femei cu
Trup de literă, ceva cerșit dinspre ceruri, miruială, tăceri scrise, vorbe din plâmâni.

Marin Ifrim

Lasă un răspuns