«

»

Tit Tihon – „Comeata” lui Liviu Pancu

 Bună ziua elevi! Astăzi, după cum v-am anunţat ora trecută, va fi oră de evaluare. Ce am avut de pregătit şi cine lipseşte?
Din prima bancă de la fereastră se ridică în picioare elevul Pancu şi cu zâmbetul lui feciorelnic
 „Elipsă”, tovarăşe profesor! „Elipsă”
 Foarte bine elev Pancu … foarte bine! Chiar erai pe lista elevilor la verificare. Mergi la tablă şi construieşte elipsa.
 Tovarăşe profesor, eu sunt elevul de serviciu astăzi şi… am vrut să spun că lipseşte Elipsă!
Profesorul nedumerit, la răspunsul elevului se adreseă clasei, deschizând catalogul.
 Păi… dragule Pancu cine este Elipsă… în catalog nu am nici un elev care să fie numit astfel! Ce ai vrut să spui?!
 Tovarăşe profesor… domn diriginte… Elipsă este elevul Piticul!
În clasă toţi elevii începuseră să râdă în hohote, auzind porecla Elipsă a colegului care purta numele de familie Piticul. Viorel Piticul era colegul de bancă a lui Pancu şi un bun prieten cu care participau la Cercul dramatic înfiinţat în liceu şi coordonat de profesoara de limbă şi literatură română Veleşcu
 Bine Pancule, dar tot va trebui să mergi la tablă pentru verificare. Ti-ai făcut tema pentru astăzi? A fost o temă uşoară sau ai avut dificultăţi în rezolvarea celor trei probleme legate şi de legile lui Kepler?
Pancu cu mersul lui ca de domnişoară se îndreaptă către tablă. Ajuns în faţa catedrei se opreşte şi cu o reverenţă teatrală îi întinde stiloul chinezesc profesorului.
 Pentru absenţe, tovarăşe profesor… să-l folosiţi şi pentru nota cu care o să mă răsplătiţi astăzi. Ştiţi foarte bine că joi am avut repetiţie la piesa „Nota zero la purtare”. Tovarăşa profesoară Veleşcu s-a supărat tare că Piticul nu a repetat rolul lui. Tare s-a supărat… doar aţi fost şi dumneavoastră!
 Bine… bine… să lăsăm asta acum. E sâmbătă şi avem de rezolvat problemele din temă. Bine, mergi la tablă… şi te rog caietul de teme. Sau l-ai uitat acasă, ca de obicei?!
 Da tovarăşe diriginte, aşa este… l-am uitat că am plecat în grabă. Nici ceaiul şi felia de pâine cu marmeladă nu am reuşit să le termin. Dar ştiu să desenez elipsa, şi acum merg la tablă… Imediat, merg!
Gesticularea elevului Pancu în faţa catedrei îi făcu pe colegii clasei să râdă şi mai tare, lovind cu palmele pe pupitrul băncilor. De altfel, cam la toate orele când era ridicat în picioare pentru a fi ascultat, toţi elevii se aşteptau la scenete comice.
 … am desenat-o bine, tovarăşe profesor… domn’ diriginte?
 Ai construit-o destul de bine, dar acum să-mi spui câteva elemente. Ceva despre focare, excentricitate, axa mare, axa mică… şi ce relaţii sunt între ele. La ora trecută v-am explicat şi legile lui Kepler, care la vremea lui nu ştia atâta matematică cât ştiţi voi astăzi.
 Da… ştiu… am înţeles legile lui Kepler, dar mie… mie nu îmi sunt de folos că dorinţa mea este să dau examen la teatru. Acum, că tot sunt la tablă vă rog să-mi spuneţi dacă elipsa pe care am desenat-o parcă este un „crastavete” şi… seamănă bine şi cu o „comeată”. Nu este aşa, tovarăşe profesor? Dar ca să fie o „comeată” ar trebui să aibă şi o coadă, spuse Pancu gesticulând cu mâinile, făcându-i pe colegi să plesnească de râs, ascunzându-se fiecare cum puteau pe sub băncile vechi de ani şi cam mici pentru adolescenţii clasei a XI-a.
Profesorul se amuza totdeauna de perspicacitatea şi talentul pe care îl avea tânărul Pancu. Se îndreptă către fereastră, încercând să-şi ascundă faţa care era gata, gata să izbucnească în râs. Era conştient că orice ar face, nu va reuşi să-l convingă pe tânăr că trebuie să studieze mult mai mult la matematică. În anul următor trebuia să susţină Bacalaureatul şi matematica era unul din cele trei obiecte obligatorii.
 Caragiale, mon cher… „Prelegere populară”, Mariu Chicos Rostogan… Caragiale! Bravos mon cher, sceneta lui Octavian Sava cu Florin Piersic… Suntem astăzi, în ziua de sâmbătă la o oră de comedie. Bravos! Ai să primeşti totuşi o notă de promovare. Bună… foarte bună pentru tine. Un 6 pe care am să ţi-l trec în catalog chiar acum. Şi pentru ca să înţelegi de ce primeşti numai 6 am să-ţi motivez nota: desenul este bun, focarele reprezentate corect, relaţia pentru excentricitate scrisă bine. Dar problema… problema cam… cam ar avea ceva bun în rezolvare, dar la care se adaugă şi caietul de teme, pe care şi astăzi nu îl ai la şcoală… şi de aceea îţi scad 4 puncte. Corect?
Profesorul se întoarse către clasă şi continuă:
 … este o notă corectă de 6 pentru colegul vostru? Sper că da. Are cineva de comentat în ajutorul colegului de la tablă?
În clasă începură discuţiile şi şeful u.t.c. al clasei, luă poziţia de drepţi şi se adresă profesorului cu tonul vocii pe care trebuia să o afişeze un viitor om politic al societăţii comuniste multilateral dezvoltate.
 Noi… colegii… clasa… toată clasa, credem că Pancu, colegul nostru să primească măcar o notă de 7. s-a cam încurcat el la rezolvarea problemei, dar cu ajutorul dvs. a scos-o bine la capăt. Vă rugăm!
Din clasă se auziră mai multe voci care întăreau cerinţa şefului u.t.c.-ist: un 7… da un 7… este o notă bună… şi ne-a şi distrat sâmbăta asta… oricum este ultima oră şi deja a sunat.
 7. De acord cu vocea clasei, Pancu. Astăzi ai primit un 7, o notă bună, dar pentru examen nu prea este chiar aşa de bună. Şi eu m-am amuzat tare la gesticularea făcută pentru coada „comeatei”. Să-mi aduci carnetul de note, te rog!
 Mulţumesc domn’ diriginte! Mulţumesc şi promit că de mâine nu am să mai uit caietul de teme acasă. Vă rog să-mi treceţi nota cu stiloul meu chinezesc… are peniţă de aur…
 Bine dragule… cu stiloul tău am să-ţi notez nota în catalog şi carnetul de elev. Dar cu stiloul meu ce faci? Văd că l-ai luat de pe catedră!
Pancu, cu un gest teatral pe care numai el putea să-l joace, îl rupse dintr-o mişcare în două. Elevii din clasă rămaseră uimiţi de gestul colegului lor şi erau curioşi de cum va reacţiona dirigintele, profesorul lor de matematică. Pancu cu un zâmbet nevinovat se adresă înclinându-se către profesor.
 Tovarăşe profesor vă las stiloul meu, cu peniţă de aur! Al dumneavoastră este destul de uzat şi este învăţat să ne pună numai note mici. Aşa… că… păstraţi-l pe al meu care pune note bune. Chiar astăzi a pus nota 7, o notă pe care după părerea mea nu o meritam. Mulţumesc tovarăşe profesor şi nu vă supăraţi pe mine… că dacă da… am să primesc o bătaie de la tata, vai, vai de capul meu. Vă rog…
 Chiar că nu mă supăr că mi-ai rupt stiloul. Era vechi şi oricum aveam nevoie de unul nou. Dar pe al tău nu am să-l primesc în loc. Îţi va trebui şi ora viitoare sau poate la altă oră de clasă, la aţi profesori. Sper să înţeleagă gluma ta de tânăr „şcoler” în clasa a XI-a de liceu.

Lasă un răspuns