«

»

Adina Dumitrescu – Hârjoana cu mine

mi-e necunoscută, m-am obişnuit
să fiu stârnită spre feţe triste, sărace,
stinse sau vesele, nesătule de râs
în petrecerea sărbătorilor.
Alergarea mea înspre ele nu se pune,
intenţiile bune fac bradul verde,
împodobit, dăruit. Un pui de viforniţă,
o buclă şi-o întoarcere pe dos,
o întindere la perete cu braţele
întinse, ţepene ca ale vitruvianului atins de
săgeţile dartsului între clavicule
după ce, golindu-mi cămările sufletului,
chibzuisem să mi-o umplu pe-a mea. Un zid,
un stop, un scop nedefinit, o lehamite
neştiută îmi lipeşte visurile, bariere
mi-s puse, din faţă şi din spate un şubler
mă strânge, pleacă de aici, lasă-mă,
dă-te la o parte, e ora împodobirii
bradului, îmi trebuie spaţiu, locuri goale
să-mi desfăşor globurile, să îmbin cutii cu
funde, dorinţe să ambalez pentru voi.
Pentru mine am timp la sfârşit. Din strânsoare
reuşesc să-mi scap gândurile, să le
aşez, de ce nu mă mobilizez ca-n anii
duşi, buni, răi, dar cu zurgălăi? Ştiu,
nu mi-am pregătit tema îmbinării sau disocierii
culorilor mele, dă-mi drumul, voi îmbrăca
un brad caleidoscop din culorile anilor
trecuţi, am clopoţeii şi beteala roşie folosite
brazilor cântători ai copiilor, pe cele galben satinate
legate în funde perlate, ascunziş lacrimilor
înghiţite, pe cele argintii lângă ţurţurii stropi,
stalactite aşteptând stalagmitele bolţilor trainice,
am globurile verzi ţepoase ale învelişurilor
castanelor necăzute, pe cele albe pictate
de marţipanul migdalelor decojite, iar în sân,
păstrate să nu se spargă, le am pe cele roz strânse
buchet elitrelor străvezii, dansatoarele ţipirigului.
Mă eliberez, umplu cu toate parchetul, scot bradul
în balconul rece, las covor globurile şi-mi zic,
acum ai unde te hârjoni, dacă-ţi faci şi un tobogan
vopsit, eşti ca la McDonalds, avanti! Mă ridic greu
ţinându-mi cu mâna trena, ocup locul din mijlocul
mesei şi-aştept să mă-nconjure pânzele păianjenilor
ce pândesc în spatele orologiului. Nu v-am uitat
nici în seara asta, sunt cu voi, doar că eu, nu-mi
duceţi grija, sunt în hârjoană cu mine şi aştept să
se termine ultimul cântec al lebedei din golful în care
mi-am aruncat şi pantoful, ultimul…

Lasă un răspuns