«

»

Tit Tihon – Monadele lui Pitagora

— Pitagora, unul dintre filosoful şi matematicianul culturii din Grecia antică, originar din insula Samos, a pus la baza universului teoria numerelor şi a armoniei. Un atlet puternic, comandant militar, om politic nu a lăsat urmaşilor nimic scris.
— Doctrina filosofică a anticului învăţat, ne este cunoscută din lucrările lui Aristotel, dar nu se poate stabili cu precizie ce aparţine lui şi ce au adăugat pitagoricienii ulteriori.
— Ideea filosofică principală a pitagorismului este că numerele reprezintă esenţa lucrurilor, iar universul este un sistem ordonat şi armonios de numere şi raporturi numerice. Punctul de plecare al teoriei pitagoreice despre principiul numeric al lumii este unitatea sau monada. Monada este esenţa lucrurilor, deoarece orice lucru este unu (este o unitate). În acest sens, Unitatea nu este număr, ci doar generatoare a numerelor.
— Proprietăţile fundamentale ale numărului fiind paritatea şi imparitatea, Unitatea le conţine. Din unitate se nasc numerele şi, din ele, lucrurile şi de aceea, unitatea a mai fost numită şi „mama tuturor lucrurilor”.
— Al doilea principiu cosmologic, din teoria şcolii pitagoreicilor este doimea sau diada nedeterminată. Ea este considerată nedeterminată fiindcă are o natură pură, deci nelimitată, nedefinită. Nici ea nu este număr, ci principiu al numerelor. Din aceste două principii, monada şi doimea nedefinită, iau naştere numerele. În acest fel, mişcarea unităţii creează toate numerele, până se ajunge la 10, care este suma primelor patru numere (1+2+3+4=10). Din acest motiv numărul zece este numit tetradă sau forţă eficientă, deoarece funcţionează ca bază şi odată cu el reîncepe numărătoarea prin adăugarea succesivă a unităţii. Astfel, numărul zece este considerat numărul perfect, iar membrii ordinului pitagoreic jurau pe acest număr.
— Monada este asociată punctului, diada corespunde liniei, triada semnifică suprafaţa, iar tetrada reprezentând spaţialitatea. Spaţialitatea este modelul matematic al corpului sensibil dar şi condiţia de posibilitate a corporalităţii. În acest moment, pitagoricienii gândesc condiţia raţională) ca şi o cauză suficientă pentru spaţiu.
— Numerele au o funcţie explicativă şi pentru corpurile cereşti. Aristotel relatează că pitagoricienii considerau că zece fiind numărul perfect, corpurile cereşti trebuie să fie tot zece la număr. Dat fiind că numai nouă sunt vizibile, ei inventează un al zecelea, pe care-l numesc Antihton, adică un Contra pământ. Cele zece corpuri cereşti, gândite cu formă sferică, sunt Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Soarele, Luna, Pământul, Calea lactee (stelele fixe) şi Contra pământul. În centrul universului se află o masă de foc, iar Pământul se mişcă în cerc în jurul focului central, de unde pitagoricienii profesau credinţa. Numerele sunt de fapt formaţiuni energetice vii, a căror ordine ierarhică este exprimată prin figuri matematice. Ele creează şi determină condiţiile de viaţă în microcosmos şi în macrocosmos.
— Astfel teoria propusă arată din nou necesitatea întoarcerii în unitatea originară (entitatea iniţială), în origine, şi în rădăcina existenţei din trecutul iniţial. Cine vrea să intre în întregul proces al vieţii trebuie să înceapă cu începutul, deci cu întoarcerea la unitate (entitatea iniţială), dar nu la modul abstract, ci la un mod cât se poate de concret în logica formală. Recunoaşteţi logica lor şi le socotiţi înţelese. Dar ce folos aveţi din înţelegerea acestora dacă rămâneţi doar la atât? Este vorba în primul rând de a le înfăptui! Nu este vorba despre cuvinte abstracte, ci despre o faptă concretă.
— Sistemul filosofic al lui Leibniz pune la baza existenţei „monadele”, elemente spirituale indivizibile, independente unele de altele, înzestrate cu o forţă activă.
— Materia nu este decât manifestarea exterioară a monadelor. Fiecare monadă oglindeşte întregul univers; concordanţa dintre activitatea monadelor este asigurată de „armonia prestabilită”, creată de monada supremă. Leibniz a considerat că lumea noastră, creată de Dumnezeu este „cea mai bună dintre toate lumile posibile”.
— Leibniz este unul din precursorii dialecticii germane, el a susţinut ideea continuităţii şi evoluţiei naturii. În teoria cunoaşterii, învăţatul se situează pe poziţiile raţionalismului, pe care încearcă să-l îmbine cu elemente de empirism. Împărţind adevărurile în „raţionale” şi „faptice” el consideră că primele, având un caracter necesar şi universal, nu pot proveni din experienţă, acestea fiind în afară de intelectul însuşi.
— Ceea ce poate că nu transpare suficient de clar la teoria lui Leibniz este aceea că în Univers nu există decât o singură substanţă, şi aceea de natura divină. Faptul că Leibniz s-a sustras clasificărilor timpului ca fiind panteist, aşa cum a fost cazul lui Spinoza, s-a datorat teoriei sale despre suflet şi a fost integrată ontologiei şi cosmologiei sale pe un fundal teologic.
— Monada este considerata ca fiind atomul metafizic sau formal al lumii, adică acel element constitutiv care intră în compoziţia tuturor lucrurilor, aceasta fiind axioma psihologică şi ontologică a lui Leibniz. Însă, Dumnezeu conţine întreaga realitate şi este sursa tuturor monadelor universale, aceasta fiind axioma metafizica a lui Leibniz. Prin urmare, ceea ce salvează monismul lui Leibniz de la panteism, eventual de la un panteism spiritualist, este tocmai caracterul divinităţii de cauza virtuală a lumii. Mai exact, natura naturală rezultată din acţiunea creatoare a naturii şi nu are o existenţă obiectivă în afara divinităţii, toate monadele universale nefăcând altceva decât să reflecte, în grade de completitudine şi de claritate diferite, aspecte ale monadei divine unice. Astfel, chiar dacă monadele intra în alcătuirea tuturor lucrurilor din lume, acest lucru nu se datorează Universului, ci naturii ordonate a monadei supreme şi unice în evoluţia materiei de-a lungul timpului, care le conţine într-un mod virtual.
— De la nivelul monadelor regnului viu, materializat în metamorfozarea divinităţii care va fi nu doar particularizată, ci şi individualizată la nivelul regnului uman printr-o reflectare personalizată, devenind, totodată reflecţie virtuală.
— Natura metafizică sau formală a întregii creaţii este explicată prin intermediul monadelor corespunzătoare activităţii sale specifice, in virtutea căreia aceasta poate, la rândul ei, să influenţeze alte monade.
— Modul de gândire a lui Leibniz nu va putea să fie înţeles decât în lumina concepţiei sale potrivit căreia lumea fizică este compusă dintr-o multitudine de forme de viaţa, fiecare dintre organismele naturii fiind format dintr-o infinitate „unităţi” fizice, cărora le-ar corespunde, în plan metafizic, o monadă metafizică coordonatoare.
— Melfior Ra descrie povestea vieţii celui care a devenit zeul tracilor şi apoi al dacilor, Zamolxis şi legătura destinului său cu cele a lui Theano şi Pitagora. Tânărul trac, plecat de acasă ajunge să fie vândut ca sclav într-un târg din vechea Grecie unde este cumpărat de Pitagora care-i un bun prieten şi maestru spiritual. Astfel îl ia cu el în călătorii prin India, Persia, Egipt şi îi oferă educaţie şi iniţiere în cunoaşterea matematică. După 35 de ani se reîntoarce în Tracia pentru a oferit poporului învăţăturile primite. După 3 ani în interiorul Muntelui revine la poporul sau ca Marele Zeu al tracilor.
Cunoaşterea trecutului este considerată de către mulţi un simplu moft deoarece, spun aceştia, trecutul nu ţine de foame, iar prioritatea actuala o constituie dezvoltarea economică, creşterea nivelului de trai, etc. Din punctul meu de vedere insa, cunoaşterea trecutului, mai ales când acesta nu este unul oarecare, are un rol important în modelarea atitudinii populaţiei şi a conducătorilor în raport cu cei care conduc astăzi destinele Europei ori ale lumii. Cunoaşterea trecutului, nu neapărat a celui prezentat de istoriografiile oficiale, ar permite românilor să renunţe la starea de umilinţă, iar pe acest fundament, să-şi imagineze şi să-şi construiască un viitor la fel de strălucitor precum al înaintaşilor acestui tărâm la o unitate astronomică departe de Soare. Ce poate fi dincolo? Nimeni încă nu ştie, dar ipotezele se vor contura în teorii nu prea departe în timpul nostru pământea.

Lasă un răspuns