«

»

Marin Ifrim – poeme

Marin IfrimViața cuvintelor

Ce sunt cititorii mei dacă nu câțiva miliardari ai cuvintelor? Îmi iubesc
Cititorii fără să storc rime electorale. Poemele mele iubesc și micii
Mei dușmani, mărunțișurile dintre orgolii. Așa vor versurile mele, să
Iubesc toate căile unde se duc literele, toți ochii de cititori inclusiv în stele.
Plăcerea dintre cuvinte, e ca vidul dintre stele, nefiind prea vid, ci doar
Lipsit de căutare. Vin cuvintele pe umerii mei, în palmele mele se așează
Precum porumbelul lui Noe. Și-mi vine să strig, în loc de pământ: Cuvinte!
Îmi citesc cititorii. Și ei scriu și le citesc gândurile scrise direct în ceea
Ce scriu. Vorba poetului Ion Caraion: ”am fost înlocuit”. Așa, ca Petre
Stoica, printr-un ”potop de simpatii”. Aș scrie o mică odă a cuvântului
Inclusiv în limbile maimuțelor, pentru toate junglele, pentru toți copacii
Și toate apele. Aș scrie ca și cum aș visa realitatea. Cu toate durerile ei.
Sunt aici ca să scriu. Scriu ca să fiu aici. Și citesc ce gândesc cititorii mei
În timp ce eu scriu. Altfel mi-ar fi rușine de ei. Ăsta să fie păcatul meu.
Iubirea de scris. Lecție neterminată nici măcar de genii. Viața cuvintelor!

Oare viermele din măr e fostul șarpe din Rai ?

Blocurile târgului meu îngust ar putea fi chiar o pădure plină de pași și
Plină de mușcate-n balcoane, plină de fluturi, pisici, țânțari și din când în
Când de țipete de hiene divorțate de foame. Sunt în pădurea dinaintea
Acestor blocuri pline de fire și țevi. Citesc orașul, ce a mai rămas din
Frunza Evei, a mai în vârstă femeie vânzătoare de mere crețești.
Acum, fosta pădure, piața orașului verde, e plină de femei la tarabă.
Fiecare cu merele ei. Eu caut doar un kilogram de mere, doar vreo
Șapte mere, ca și cum aș căuta șapte Albe ca Zăpada în casa
Unui pitic. În ultima vreme am văzut că ne mor și piticii, pădurile
Devin cărți de poeme în scoarță de sicriu șlefuit. Ce timpuri de neatins.
Undeva în piața asta verde există șapte Albe ca Zăpada, printate direct
Pe ochii mei de pitic în căutare de șapte mere, cam un kilogram.
Crețești. Încrețite de lumină. Cu sâmburi râzând, ca dantura Pegasului.
Oare viermele din măr e fostul șarpe din Rai? Altfel nu se explică de ce,
După ce acesta intră în măr, își trage o frunză, ca și o ușă, la intrarea
În viermănoșenie. Mă întreb și eu. Nu-mi trebuie filozofi în urechi.
Când vine vorba despre treburi din astea, îmi pot folosi piticul din dotare.

Marin Ifrim

Lasă un răspuns