«

»

Alexandru Spătaru – versuri

Modernism

Sunt o grupare
singulară, modernă de canibali.
Din victimele selectate
cu deosebită grijă, după criterii
bine ascunse într-un apendice
la ADN–ul lor, se-alcătuieşte
pe bizare preferinţe menu-ul
unei mese îmbelşugate.

La primul fel,
se devorează vie lumina
particulară de pe chipul omului,
ce debutează c-un surâs şi trece
– când se râde-n hohote – ,
printr-un maximum miraculos
de strălucire.
Pentru al doilea fel,
se fac investigaţii amănunţite în inimă,
şi dacă se găseşte un anume
fel de dragoste, mai rară,
se separă cu delicateţe duioşia,
ce imediat se inspiră.

La desert,
se savurează pe îndelete pulsaţia
colorată, aromată
a aurei în transă.

Apoi, victimele sunt eliberate,
grav handicapate.

O nădejde

Nu este întâia oară
şi, nădăjduiesc, nici ultima,
cînd mă priveşte de-undeva.
Ce fascinantă şi polivalentă terapie!
Diagnostic, tratament, fără greşeală!

Nu e vreo formă cunoscută
de materie, de energie.
Substanţa miraculoasă
şi legile ce-o guvernează şi-ar pierde
identitatea şi puterile misterioase,
de îndată ce-ar fi cercetate. Ar trebui
să se deschidă poarta
monumentalului concept „immaculatos”,
şi nu este exclusă intrarea oripilantă,
în bocanci, a moleculelor ce nu-şi fac baie
generală în fiecare dimineaţă
şi a senzorilor nespălaţi.

Este o fărâmă a existenţei
contemporană cu începutul
dinaintea începuturilor.
O urmă a vidului primordial
prin care a trecut o undă
a vibraţiei perfecţiunii pure, neîntinată
de nicio particulă străină,
de vreo pulsaţie de inimă a unei galaxii;
a fost oprit atuncea
şi clipitul timpului.

Pare a fi un adevăr-enigmă într-un recipient
fantomă , translucid, închis ermetic, pe vecie,
ce coexistă c-un gol necunoscut.
Şi pentru că nu e posibil să-l perturbe
vreo cercetare, să i se dea un nume,
rămâne pentru totdeauna un fără pată
şi aparent nimic ce a privit
la focul şi puterile dintâi,
şi l-a contaminat puterea cea mai blândă,
mai alinătoare, mai dorită,
mai fără frontiere.

Păcat c-atât de rar
priveşte nevolniciile, sămânţa rea
încuibate-n lume…

Vine Bunul Preabun

Asculţi colinde de Crăciun?
Eşti unul dintre descoperitorii drumurilor
de zăpadă dintre galaxii?
E vremea să te întâlneşti cu sania
Bunului Preabun.

Vine din Cer, trimisă de la
Împărăţie, încărcată cu marea veste
că Leru este adevăratul Ler Mântuitorul
Vine-ntr-o sanie trasă de Istorie
cu zurgălăi-colinde şi flori dalbe
de măr culese acum din stele.

E cineva cu alte informaţii
în capul lui pătrat?
Să dovedească pe văzute şi pe pipăite,
crăpându-l în patruzecişi patru
de pătrăţele, să nu rămână
întreagă o aşchie de pătrăţică,
şi nicio vagă bănuială că nu
s-a cercetat lăuntrul tot.

Şi-apoi să-i facă Leru-i Ler
capul la loc.

Lasă un răspuns