«

»

Adina Dumitrescu: Născuţi în ţinutul legendelor – punerea ursitorilor lui Vlad Ţepeş

Privim foarfece negru cum se pierde-n şuviţă cărbune, cum taie,
auzim ursite rânduite, zbatere, umblete, ungere, ţipete din piepturi
săgetate, contorsionate drumuri urcate, coborâte, fumuri vedem
ieşind din furniruri alese tăbliei mesei cu parcursul vieţii coconului
crescut, ţesut de un an. În iatacul Cetăţii Sighişoarei se împletesc gheme
din scame albe, din scame negre, mâini feciorelnice prind fire ursitoare
dansându-şi fiecare cântecul din descântecul proorocirilor, se bate ritmul
întrerupt al ţinutului legendelor, iar noi, simţim nevoia veracităţii
adăugată clarului lunii luminate şi desprinderea ei de poveste.
Jumătăţi de femei trestii înfocate, rumene, îşi cântă dansul
de liberate din Cornul abundenţei neîncăput vârfurilor semilunii
fertile, jumătăţi trestii negre de femei pirite nealese, netopite, aspide,
crude, ieşite din buzele otomanilor, tumulilor, vor stinge tăciunii călirii fierului.
Privim printre pleoape gânduri jumătate uitate, privim scena,
arena vieţii prinţului, Vladului. Suntem toţi spectatorii
iatacului perechii în care respiraţia bunicului Mircea biruitor în Rovine
se pierde-n hârjoană încuscrindu-se nobilimii transilvană.
Deasupra uşilor duble în loc de blazon sculptat, viu se târăşte un simbol
dragon ce năpârleşte, lăsându-şi bucăţi de piele solzoasă întreruptă
ca urcarea şi coborârea din scaun românesc, plecat e sculptorul cetăţii
spre apus, de a ajuns simbolul Ordinului dragonului iubitor creştinismului,
chiar o reptilă asemănătoare simbolului iadului. Despărţim fire, unu-i realul
şi altul fantasticul nopţilor de poveste, una-i ţepuşa de te apără şi alta-i cea care
te înfioară. Citim în dansurile ursitoarelor paşii uitaţi, pierduţi,
precum diademele unse prinţilor Ţării româneşti căzute şi iar ridicate.
„Coconul va fi drept, netemător, apărător” şopteşte corul, va fi şi crud
peste poate”. Simţim vârfurile ţepuşelor pregătite, aliniate. Sunt locurile
negustorilor braşoveni strâmbi, ale saşilor rău-clevetitori, dar cele mai multe
sunt cele îmbrăcate-n şalvari alergaţi, deja sfârtecaţi.
„Va fi prietenos alături de Corvin până-n spinul trădării, tăcerii,
va avea două soţii iubitoare tremurătoare, creştetu-i va fi mângâiat
aşezat pe o poală de Tâmpă braşoveană de Katharina, regina nopţilor
şi visurilor lui drepte, orânduite. Va străluci prin onestitate,
ordine va semăna îmbrăcând haina cruzimii, lăsându-i Târgoviştei
cupa de aur plină cu apa însetaţilor, cinstiţilor ce-o vor găsi şi păstra.
Va avea prunci, fraţi frumoşi ce se vor apleca otomanilor
aducându-i tristeţea, lângă el vor sta boieri ce vor strânge ştreangul
ascuns pe gâtul tatălui, fratelui, doliu va culege din stânci adunându-şi
o soaţă, se va călători în ţară străină de nevoie, în Vişegrad va fi însemnat
cu fierul roşu al decapitării neputând nimeni să dea uitării izbânda
asupra otomanului înmărmurit, zicând la trezie: acestui bărbat
i se cuvine mai mult decât propria-i ridicare! Cavaler al tristeţii şi
Ţării româneşti, va înroşi malul Dunării cu sângele duşmanului, va urca-n fugă
treptele măririi, ale victoriei. Lung şi greu drumul Sighişoarei
până-n Târgovişte! Haite de boieri i se vor împotrivi pe la colţuri,
din ei vor rămâne ţepuşe-mbrăcate, trepte de munte săpate spre avanpostul
vechi, nou Poenari păzitor de limpezimea defileului scăldat de Argeş.
Va fi trădat, decapitat, tipsia-i va duce capul depunându-l pe palma sultanului,
în timp ce sufletu-i sânge va picura, pe iertarea de frate. Se va odihni la Comana.”
Ziduri de Cetate tremură, furtuna se-abate vijelios luând pe sus ursitoare din naiade
devenite iele, pe fumuriul cerului încă pâlpâie o stea, din mulţimea de stele apuse, uitate…

13 decembrie 2016

Lasă un răspuns