«

»

Creierul e ca iarba, crește oriunde, cu sau fără voia lor

Marin IfrimVrea să priceapă, să supraviețuiască, să controleze la sânge locul în care
Stă fără somn. Corpul meu ar putea fi numai creier, dar nu se poate, controlul
Minții e zugrăvit în biserici afumate de lumânări electrice. Uneori tot corpul
Îmi încape în creierul mic. Confortabil. Sunt în creier și invers.
Asta nu înțeleg milițienii timpului. Creierul e ca iarba, crește oriunde, cu
Sau fără voia lor. A paralizaților de profesie, calificați împotriva creierului.
Ei vor controlul minții. Mintea mea se ascunde uneori în testicule. Ei se uită
și sub acești cercei ai creierului. Ce meserie de rahat. Să știi omul pe de rost
e ca și cum maimuța ar face operații de ulcer. Ce vremuri moderne. Parcă
omenirea nu ar fi modernă încă din peștera lui Platon. Tac și înțeleg, nu îmi
doresc decât să aibă creierul meu cu ce se hrăni, pentru ziua de mâine.
E doar o treabă de gastronomie. Nu strig moarte filozofilor, nu am motive
Deși aș avea. Vreau doar sa mă simt adăpostit în creierul meu, să nu-mi fie
Frig și nici foame. Să nu jinduiesc după picături de ceață cosmică. Să
Rămân așa cum sunt, un fel de bucătar al propriului meu creier. Să-i prepar
Salată și omletă celui care stă în mine precum eu stau în el. În pace! …

Marin Ifrim

Lasă un răspuns