«

»

Elisabeta Iosif – Magie, metaforă și mister în ,,Mătase și cafea rece elvețiană” autor Veronica Balaj

Cartea, depozit de valori și cunoaștere, are în sine diferite ipostaze ale destinului uman. Așa mi s-a dezvăluit volumul Veronicăi Balaj ”Mătase și cafea rece elvețiană”, care excelează prin cei trei m, care anulează timpul: magie, metaforă, mister. Văzute din acest unghi, cele opt proze scurte se sprijină pe câteva puncte de pornire, pentru a se putea duce destinul la îndeplinire, construind revelația chiar și dincolo de mister. El, misterul, învăluie sau plutește în aer: ”atmosfera străzilor primește în mod misterios o anume frenezie de la oameni. Sunt femeia la miez de zi. Sunt femeia care gustă un sâmbure străin, cu miez necunoscut” (pag. 10). Sau așa cum apare sub formă magică pentru Clara, personajul din povestirea ”Nuntă la graniță”: ”Logodnă în toată frenezia. Momentul când primi inelul a fost magic…O chema prelung iubirea. (pag.111). Un întreg ritual construiește autoarea pentru a ilustra metaforic, până la personificare, tangoul, acel dans care ”poate fi un fel de a respira…mai presus decât valul unei iubiri…Dansul e un ritual. O artă..frânge în mișcări voluptoase orice tristețe” (pag. 25), așa încât: ”irezistibil, triumfător, tandru, expresiv, complicitar e dansul acesta” (pag. 21). Întocmai unui magician, autoarea aruncă bagheta peste așteptările Clarei: ”Câteva zile pluti peste ea o neliniște suavă, îmbătătoare…deși plana frica ”ghearele fricii să nu piardă ceea ce apăruse în viața sa…Avea încredințarea că viața-i făcuse un dar” (pag.110). Dar ceea ce mi se pare relevant, în aceste proze scurte Veronica Balaj devine o portretistă autentică. Întocmai unui pictor, face tușe în creion. Astfel ni se dezvăluie un personaj aparte, care face din povestirea, ce dă titlul volumului, după mine cea mai relevantă proză a sa, trecând imaginea prin ficțiune și definind astfel și autoarea, care aici poartă veșmântul unui jongler. Personajul principal este ”femeia fatală, fără leac și fără margini. Doamna poartă o pălărie cu panglici multe, emană o notă de epocă veche, mătasea rochiei sale gri se unduiește sinuos. Lasă în juru-i umbre fugarnice, obosite… Doamna MH e nonagenară…Cuvintele sale sunt ființe care se-apropie perfide” (Mătase și cafea rece, elvețiană, pag. 29).
O importanță deosebită i se dă luminii dar și diferitelor culori, care învăluie sau luminează oameni, străzi, cerul sau pământul. Lumina spunea Guenon, ”pornită din punctul primordial dă naștere spațiului. ..În numeroase cazuri, hotarele dintre lumina-simbol și lumina-metaforă rămân imprecise”. Veronica Balaj își învăluie personajele în lumină sau întuneric, în funcție de starea sufletească: ”Orice scânteie merită culeasă. Poate deveni cu timpul foc…Din clipa în care se văzu lângă umărul lui, lumea prinse a lua conturul unei mări cu valuri din lumină pag. 109).
Ceea ce este demn de reținut, este faptul, că unele personaje sunt nevoite să traverseze un pod, simbolul trecerii, adeseori primejdios sau mediator între cer și pământ, în care se audiază ”concertul de pe pod sau se traversează, ca în povestirea ”Sentință pentru pianist”: Să treci un pod cu cineva drag e pătrunzător. Poate fi de neuitat…Adâncimea mă sperie. Orice adâncitură are ceva tenebros, lugubru, tulburător…Apa de sub podul pe care-l vezi în apropiere trebuie să fie calmă…aproape leneșă. Verde. Obosită. ..E un pod între două civilizații. Traversează o apă ca un ochi migdalat, mirat și privind cu gravitate. Oprit parcă într-o așteptare tainică.(pag.78).
Constituind un sens al vieții – ca loc de trecere și de încercare – ” podul” nu poate fi ocolit, fiindcă eroii povestirilor nu rezolvă nimic, dacă nu-l traversează măcar simbolic, indicând uneori ieșirea dintr-o situație. Așadar, chiar și cu o semnificație onirică, orice punte trebuie traversată de către personajele acestei cărți. Punându-le pe o cale strâmtă autoarea le obligă să aleagă. Este unul dintre secretele acestui volum, plin de semne și de semnificații.

octombrie, 2016

Lasă un răspuns