«

»

Ștefan Dumitrescu – Ne iubeam atât de mult

 Ne iubeam atât de mult

încât ne uitam, iubito, unul

în ochii celuilalt

de mii de ani

timpul se subțiase,

beat,

decolorat

înțepenind

maiestuos și înalt

că la un moment dat

ochiul meu drept

a pornit cu mâinile întinse

să îmbrățișeze

ochiul tău stâng

și ochiul tău stâng a pornit

cu mâinile întinse

înspre ochiul meu drept

să-l îmbrățișeze

și după ce s-au îmbrățișat

din inerție

a plonjat fiecare ochi

înlăuntrul celuilalt

plutind înspre adâncul

lui misterios

întunecat

și ochiul tău drept

a pornit cu mâinile întinse

către ochiul meu stâng

și ochiul meu stâng a pornit

ca o săgeată cu mâinile

întinse către ochiul tău drept

atunci s-au auzit

la marginea universului

aștri cum plâng

în deșert

și după ce s-au îmbrățișat

au alunecat

fiecare

înspre adâncul celuilalt

orbitor ca un soare

simțindu-și fiecare

adâncul din el

sfâșietor

cum îl doare

 și inima ta a pornit

cu mâinile întinse

către inima mea

și inima mea

a pornit cu

brațele deschise

către inima ta

și după ce s-au îmbrățișat

au continuat

să alunece

una în adâncul celeilalte

înspre esență

și înspre moarte

că s-au auzit

cutremurându-se

hăurile

și bolțile înalte

și sângele meu

a pornit cu brațele întinse

către sângele tău

și sângele tău

a pornit cu brațele întinse

către sângele meu

 și atunci s-a auzit

în cer

murmurând fericit

Dumnezeu

și după ce s-au

îmbrățișat

au continuat să plutească

unul înspre adâncul

celuilalt

materia a început

să foșnească

dureros

sfâșietor și înalt

și plămânii mei

au plonjat

în adâncul plămânilor tăi

și plămânii tăi

au plonjat

în adâncul plămânilor mei

și-a început să

răsune în cosmos

corul bătrânilor zei

și oasele mele

au pornit cu brațele întinse

către oasele tale

că s-a umplut lumea

de jale

și oasele tale au pornit

cu brațele întinse

către oasele mele

și au plonjat unele în adâncul

celorlalte

ca în niște tunele

călătorind la nesfârșit

către abisul din ele

trecând

dincolo de moarte

și de stele

fiecare celulă a trupului

meu

a pornit cu mâinile

întinse către fiecare

celulă a ființei tale

și după  ce s-au îmbrățișat

au pornit mai departe

înspre adâncul din ele

trecând de moarte

de stele

și de hăuri deșarte

în univers s-a auzit

o muzică divină

un cutremur dulce

un clipocit

semn că noi

vom călători, iubito,

la infinit

Lasă un răspuns