«

»

Eminescu şi… Basarabia cedată

Ne amintim mereu de Eminescu, poetul nostru naţional; îndeosebi în zilele de 15 ianuarie şi 15 iunie ale fiecărui an. De fapt, mai mult de poezia lui, deşi şi publicistica eminesciană este monumentală.
Nicolae Iorga scria, în 1934, despre cât de mult stăpânea Mihai Eminescu istoria şi cât de profund cunoştea dedesubturile sociale şi politice ale timpului:
„Eminescu stăpînea cu desăvîrşire cunoştinţa trecutului românesc şi era perfect iniţiat în istoria universală; nimeni din generaţia lui n-a avut în acest grad instinctul adevăratului înţeles al istoriei, la nimeni el nu s-a prefăcut ca la dânsul într-un element permanent şi determinant al întregii lui judecăţi. E uimit cineva astăzi, după adăugarea unui imens materiaal de informaţie şi atîtor sforţări ale criticii, cînd constată cît ştia, cît înţelegea acest om, şi gînditorul politic trebuie să admire ce mare era puterea lui de a întegra faptele mărunte şi trecătoare ale vieţii publice contemporane în maiestuoasa curgere a dezvoltărilor istorice. Nu e de mirare că un asemenea limbagiu care ar fi onorat orice ţară de veche cultură n-a fost priceput de contemporani cu o pregătire aşa de slabă, a căror minte nu se putea ridica la recunoaşterea aceloraşi adevăruri eterne”.
Această relatare a lui N. Iorga constituie motto-ul lucrării: Mihai Eminescu. Publicistică. Referiri istorice şi istoriografice. Textul este reprodus după Eminescu: Sens, timp şi devenire istorică. Iaşi. Universitatea „Al.Cuza”, 1988, volum îngrijit de Gh.Buzatu, Ştefan Lemny şi I.Saizu. – Chişinău, Cartea moldovenească, 1990.

Adnotaţia la carte ne spune:”Volumul include articole de publicistică ale lui Mihai Eminescu în care sunt abordate multiple probleme de istorie socială, de doctrină politică, de politică externă, de pretins patriotism etc.”.
Responsabil de ediţie, carte voluminoasă, 572 pagini, este L. Bucătaru.
Începând cu anul 1870, în ordine cronologică, găsim aici toată Publicistica eminesciană, în total 186 de lucrări. Tot în această carte, o rubrică aparte – pentru Articole, cugetări, traduceri şi alta, pentru Scrisori.
Volumul este un întreg monument literar.
În 1878, Eminescu scrie mai multe articole, relatări, referitoare la Basarabia, provincia românească, aflată la răstrişte şi la răscruce de drumuri, dorită de Rusia. Paradoxal sau, cu părere de rău, dar şi azi provincia se află tot la răstrişte, iar spusele lui Mihai Eminesciu rămân actuale.
În 1991, apare la CTRL*VERBA, o cărţulie aparte, de 85 pagini, „Mihai Eminescu. Basarabia.1812.”, cu toate scrierile eminesciene despre Basarabia, carte prefaţată de academicianul Mihai Cimpoi.

În exemplarul pe care îl am în biblioteca personală, textul „Cestiunea reprocedării” este subliniat, în întregime. L-a învăţat pe de rost fiica mea, pentru a-l recita la Ediţia a 14-a din 1999 a Festivalului „Eminesciana”, care se petrece şi acum, anual, în pădurea Scoreni, în apropiere de Străşeni, R.Moldova.
Era, pe atunci, încă elevă de şcoala primară, dar vocea ei de copil a răsunat aspru şi dureros:
„Cestiunea retrocedării Basarabaiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român… Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla nu este că vom pierde şi rămăşiţa unei preţioase provincii pierdute; putem să pierdem chiar mai mult decît atîta, încrederea în trăinicia poporului român… Astăzi e dar timpul ca să întărim, atît în români, cît şi în popoarele mari ale apusului, credinţa în trăinicia poporului român…”.(10 februarie, 1878).

…Eminescu scria aceste lucruri în 1878! S-a schimbat oare ceva de atunci? Da, s-a schimbat, dar în mult mai rău. Basarabia, se pare, e pierdută iremediabil, iar trăinicia poporului român e jalnică. În 1991, odată cu destrămarea URSS, s-a ratat momentul Uniri. Cele două delegaţii din Basarabia, venite la Bucureşti pentru a i se adresa domnului Iliescu cu propunerea de Unire, au fost ignorate.
Iar în 1940, la semnarea Ultimatumului URSS de cedare a Basarabiei, printre semnatarii acelui ultimatum nu s-a găsit nici o minte mai curajoasă să alcătuiască un document secret în care să se specifice că ultimatumul a fost acceptat sub presiune teribilă din partea URSS, iar România va aştepta vremuri mai bune pentru a-ş recupera provincia luată cu japca. Un document pus bine „la păstrare”, undeva în Europa, cu ajutorul căruia, îndată după 1989, România putea să ceară la Tribunalul Internaţional de la Haga pâmântul românesc dintre Prut şi Nistru!
…”…Deci Basarabia s-a dus de unde nu se va mai întoarce, în sînul negrei străinătăţi. În zadar moldoveanul va mai privi în zile senine din vîrful Ceahlăului în zarea depărtată Ismailul, Cahulul, Bolgradul şi Ţărmul Mării Negre, în zadar va vedea departe, ca margine a orizontului său, Cetatea Albă şi Chilia …ceea ce va vedea va fi pămînt înstrăinat. În zadar îşi va aduce aminte omul cunoscător de cele trecute cum că tari ori slabi, în trecut nu s-a găsit unul dintre noi care să consfinţească pierderea pământului sfânt al patriei, astăzi va găsi sute de oameni aleşi în Sfatul ţării, cari au căutat zile întregi formula ca să scape de acel pămînt, căutînd a masca cu fraze patriotice lipsa lor de statornicie şi de bărbăţie, lipsa lor de adevărat şi energic patriotism.
Iar poporul? Poporul tace, petrece cu jucării, cu parăzi, cu intrări triumfale, poporul, care şi-a vărsat sîngele şi aurul pentru a ţine pe umere o politică nesocotită şi criminală, va găsi în fraze jurnalistice, în laudele linguşitorilor săi, în panglicăriile demagogiei făţişe şi acelei mascate o despăgubire meritată pentru pierderi reale şi ireparabile.
…Fost-a cineva care să spuie poporului în ce stare vor ajunge fraţii lui din Basarabia cedată, pentru a-i trezi instinctul de conservare şi de bărbăţie?”. (6 octombrie 1878, „Pe arborul tăcerii…”).
În 1878, Eminescu descria tabloul zilelor noastre!?
Cât de actuale au rămas spusele lui!
Citind tot ce a scris Eminescu referitor la Basarabia pe parcursul anului 1878, regret că în prezent nu avem oameni cu acel nestăvilit curaj al său.
El n-a murit nebun, cum vor unii să credem. El a fost lichidat încetişor şi lent, speriaţi de ce impact aveau scrierile lui şi ce voia să întreprindă în plan social şi politic.

Mihai Eminescu s-a născut să reprezinte naţiunea română, peste veacuri

Nina Gonța

Nina Gonţa

Lasă un răspuns