«

»

Adam şi Eva de TI.IT TIHON

(Volumul “Ultima civilizaţie”)

După ce mi-am împăcat spiritul închinându-mă vreo două ore în compania sfinţilor, mirosului de tămâie şi a icoanelor plângătoare încă pe timpul lui Ştefan cel Mare şi Sânt, eram fericit că primisem anafura sfântă şi sticla de agheasmă. Plecasem de la Sfânta Liturghie de Duminecă, cu spiritul încărcat de energia divină, privind fericit la teii care înfloriseră. Cu gândul la Sfântul Andrei care a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, sfinţind cu lacrimile lui nisipul Mării Negre, dar şi la majorarea pensiei cu ceva …% care îmi putea oferi câteva ore binefăcătoare a căldurii soarelui, mă aud salutat de pe cealaltă parte a aleii.
─ TI.IT, salut… ai fost la rugăciunile sfinte şi în săptămâna asta? Vino tu la mine, să ne aşezăm pe banca asta proaspăt făcută cadou de noul primar. Pe partea străzii unde eşti tu nu au mai avut bani să pună bănci, dar în schimb au plante sute de panseluţe. Nu este aşa că este frumos?
─ Salut! Noroc că strada are sens unic şi nu este prea largă să deranjăm cu dialogul nostru pe toţi enoriaşii, care uite, acum au început să iasă de la slujbă.

X Tit Tihonm făcut trei paşi şi bucuros, nevoie mare, de întâlnirea cu prietenul meu din copilărie mă tolănii pe scândura de-o şchioapă a băncii proaspăt vopsită în campania electorală ce tocmai se încheiase cu o lună în urmă.
─ Ce faci măi TI.IT, nu te-am mai văzut de la spectacolul lui artistului… am uitat cum îi spune.
─ M-am închinat cu evlavie sfinţilor de astăzi pentru toate greşelile de săptămâna ce a trecut, făcute cu voie sau fără voie, gândite sau mai puţin gândite. Tu ce faci?
─ Sufăr! Sufăr tare că nevastă-mea îmi face zile fripte de câteva săptămâni. Nu ştiu ce are că mă spovedeşte mai ceva ca părintele care-mi pusese patrafirul pe cap. Am parte numai de discuţii şi de aceea am plecat de dimineaţă să nu o mai aud.
─ Hai mă … lininişteşte-te … şi gata nu mai spune nimic! Gândeşte-te că te-ai întâlnit cu mine, că este o zi superbă de duminică, că teii ăştia au scăpat ca prin miracol de afaceriştii ce au primit aprobarea de ai face metri cubi de arginţi.
─ Gata, m-am liniştit numai că am dat mâna cu tine! Parcă ai ceva magnet în palmă şi parcă m-a furnicat ceva pe şira spinării.
─ Bravo amice că am reuşit să-ţi transmit gândul bun prin strângerea mâinii. Dar cu furnicatul pe spate nu este chiar aşa.
─ Am glumit şi eu … ce nu-mi dai voie? Ştiam de mult că te ocupi cu studii paranormale psihologice de când ai luat licenţa. Parcă nu îţi ajungea „cartonul” de profesor „prăfuit” în matematică.
─ Râzi tu, râzi … ca „Mon Cher” din Caragiale, dar multe ne sunt ascunse şi multe ne sunt ascunse de nu ştiu ce forţe oculte ale lumii moderne. Să fii sigur că doar gândul tău că îţi voi transmite ceva ţi-a ordonat autocontrol;ul şi subconştientul să te simţi bine. Ceea ce s-a şi întâmplat.
─ Aşa este, subconştientul „Mon Cher”. Acum hai, fă-mi capul calendar cu ale tale din ştiinţa pe care eu nu o ştiu.
─ Bine că m-ai provocat şi aşteptam să te întâlnesc şi să mai discutăm. Autocontrolul şi subconştientul este o resursă pe care uneori o epuizăm şi riscăm să „explodăm”. Mai multe studii recente făcute de Malte Friese şi Michaela Wänke, iluştri psihologi americani, au arătat că prin rugăciune ni se poate îmbunătăţi starea spirituală. Şi folosirea semnului crucii are o deosebită importanţă pentru instalarea unei stări de bine.
─ Cum adică, vine asta? Dacă îmi fac o cruce am să mă simt mai bine? Am să fiu fericit, chiar dacă nu am bani mulţi?
─ Da! Încearcă acum sfânta cruce şi apoi să-mi spui ce ai simţit?! Hai… ce mai aştepţi, hai să ne închinăm amândoi … În numele Tatălui, Al Fiului, Al Sfântului Duh… Amin.”
─ Am făcut-o! Dar parcă se uită toată lumea la noi şi… întra-adevăr … parcă simt o stare plăcută care-mi învăluie tot corpul.
─ Ei, ce mai zici acum? În adevăr simţim un anume ceva care ne dă, cel puţin mie, o stare de bine. Şi îţi mai spun că doar câteva frânturi de minute sunt necesare ca o simplă rugăciune să aducă o stare de bine printr-un autocontrol al subconştientului. Dar şi simpla discuţie pe care o purtăm noi acum reprezintă un anumit nivel de concentrare, care are acelaşi efect.
─ Hai mă … tu chiar vrei să te cred?!
─ Nu trebuie să mă crezi, trebuie doar să înţelegi ceea ce îţi spun. De altfel nu sunt invenţii de ale mele. Am citi despre autosugestie încă din vremea studenţiei prin metoda Coue. Emile Coue (26 februarie 1857-2 iulie 1926), psiholog şi farmacist francez, autorul metodei de dezvoltare personală bazată pe autosugestie. Dar metoda este foarte bună şi pentru vindecarea bolnavilor prin cuvinte potrivite obţinându-se aşa numitul efect placebo.
─ De Coue nu am auzit, dar toată lumea ştie de acest efect placebo. Chiar eu l-am aplicat, când îl apucase pe frate-miu o pântecăraie de mama focului, luând o aspirină şi spunându-mi de câteva ori în gând că îşi va face efectul în câteva minute. Şi aşa a şi fost! Numai că nu am povestit nimănui că mi-a fost frică să nu mă facă nebun. Asta e! Nu poţi spune orice şi oricui ceea ce simţi la un moment dat.
─ Şi cu ce te deranjează părerea unora sau altora despre tine? Este doar punctul lor de vedere şi atât! Tu vei rămâne acelaşi şi te „vei simţi din ce în ce mai bine”. Şi să revenim la rugăciuni, fie ele religioase sau nu.
─ Păi am crezut că ai terminat cu rugăciunile! Ai spus că îmi spui de ce am probleme cu soţia mea pe care o privesc ca pe raza cea mai frumoasă venită de la Soare.
─ Am să-ţi răspund şi la întrebarea ta, dar să-mi termin ideea legată de taina rugăciunilor. Odată începută rugăciunea se instalează în subconştient o transă de hipnoză, care se prelungeşte mult tip după acest ritual. Călugării au această putere de a intra în legătură cu Divinitatea, şi dacă îţi mai aduci aminte ce ţi-am explicat despre fenomenul „accidentul”.
─ Ştiu şi am înţeles atunci ce mi-ai spus, dar eram tare îndurerat de necazul cu care a fost pedepsită familia mea. Totuşi …
─ Păi, dacă atunci ai înţeles punctul meu de vedere „în trecut”, ai să mă înţelegi şi acum. Spuneam atunci că fiinţa umană moşteneşte şi reactivează de miliarde de ani ADN-ul fiecăruia dintre noi. Şi … ca urmare rugăciunea este o „formă” moştenită şi transmisă printr-un fractal al programului ADNc. Numai că acest canal nu se reactivează la oricine şi oricum. La călugări, orice religie ar avea ei, sunt posibile aceste reactivări, că de aia au şi îmbrăţişat această existenţă umană. Şi ca să nu te plictisesc prea tare am să închei spunându-ţi concluziile care au stat la baza studiilor lui Coue:
«1. Orice idee care ne trece prin minte tinde să devină o realitate în ordinea posibilului. Astfel ideea de vindecare poate să producă vindecarea.
2. Fiinţa noastră inconştientă sau imaginativă, care constituie partea ascunsă din noi, determină stările noastre fizice şi mentale. Acest inconştient este mult mai puternic decât fiinţa şi voinţa noastră conştientă ne stăpâneşte toate funcţiile organismului şi fiinţa noastră morală. Deci, de fiecare dată când există un conflict între imaginaţie şi voinţă, imaginaţia este cea care câştigă.
3. Imaginaţia şi voinţa trebuie să lucreze în sinergie; atunci când imaginaţia şi voinţa sunt în acord, ele nu se adună, ci forţa uneia se înmulţeşte cu a celeilalte.
4. Imaginaţia poate fi indusă şi condusă cu ajutorul autosugestiei, folosind o metodă simplă şi anume de a repeta de 20 de ori dimineaţa şi de 20 de ori seara cuvintele: „În fiecare zi, din toate punctele de vedere, totul îmi merge din ce în ce mai bine”. Şi gata… folosind acest ritual se va induce starea de bine şi chiar o vindecare mult mai uşoară.»
─ Legat de ceea ce mi-ai spus despre neînţelegerile tale cu soţia am să-ţi fac o prelegere scurtă despre ceea ce îţi spuneam când scriam „Ultima civilizaţie”.
─ Îmi aduc bine aminte de discuţia avută, privind evoluţia omului, de unde vine şi unde ajunge, dar… zău cred că ipoteza este fantezistă. Total futuristă dacă pot spune aşa.
─ O fi sau nu! „To be, or not to be!” este greu de înţeles şi de acceptat ceea ce spun eu… Cine sunt eu, un dascăl „prăfuit”, cum mă numea nu de mult preşedintele, un dascăl care îmi drămuiesc mărunţişul primt lunar pe cuponul de pensie! Cine îmi dă mie dreptate sau cine îmi ascultă ipoteza şi teoria privind universul?! Doar tu… şi îţi mulţumesc tare că mă asculţi şi chiar dacă nu îmi dai dreptate, pe mine mă ajută să găsesc noi răspunsuri care să-mi justifice teoria.
─ Da… „To be, or not to be!”, Hamlet … William Shakesperare …
─ Te rog acum, ascultă-mă 5 minute şi după aceea poţi să mă întrebi ce vrei! Doar câteva minute fără să mă întrerupi că îmi vor zbura ideile în Novasferă a noilor conştienţe.
─ A cunoştinţelor nu a conştienţelor, cred că ai greşit!
─ Nu am greşit, am spus bine şi ştiu ce spun. Dar deja m-ai întrerupt şi gândul a şi zburat. Stai că mi-am adus aminte! Ce este omul? De unde vine şi unde merge? Sunt două întrebări la care oricine ar răspunde prin întrebarea: „Ce a fost prima dată: oul sau găina?”
─ Omul … da … ce este omul?
─ Nu mă întrerupe! Omul este un fractal al materiei care îmbracă şi ascunde o „formă” de energie din materia întunecată. Ca simplu individ, omul este Nimic, dar împreună cu încă un om, cu încă doi, trei sau şapte miliarde formează un grup care reprezintă Novasferă dincolo de stratosferă. Omul este în proporţie de 95% străin, totul şi toate celulele din corpul nostru nu ne aparţin. Ca de exemplu eu, sunt o „formă” în evoluţia programului „entităţii iniţiale” sunt programat să mă apropii de T0, adică să ajung de unde am plecat. Ca atare a acestei observaţii vârsta mea este egală cu vârsta universului, moştenind în timp mutaţii ale fractalilor ADN şi ARN materialiste tridimensionale. Este posibil să moştenesc şi alte canale ale „formelor” care se vor reactiva „în trecut”, folosind conceptul uzual al cuvântului viitor al existenţei mele. De altfel, nu mă refer la forma materialist tridimensională euclidiană, ci la o energie, care se manifestă în materia întunecată de la naştere şi până când devin din nou materie. Dar dacă am primit „ceva” la naştere, oare nu va trebui să răsplătesc prin „ceva” acest cadou? Cu siguranţă că da! Ipoteza „în trecut” m-a ajutat să înţeleg că viaţa vie, că toţi pământenii au un scop pentru existenţa dinainte programată prin canalele formelor ‚entităţii iniţiale”. Aşa cum iarba creşte pentru hrana vieţuitoarele pământului, cum creşterea unor animale şi păsări domestice sunt pentru hrana omului şi nu numai, aşa şi omul este „crescut” pentru hrana unei „forme” universale de undeva din spaţiul necunoscut nouă. Această „hrană” pe care o plătim ca tribut pentru a noastră existenţă ne este luată… sau o dăm noi sau cine poate şti astăzi… în „timpul somnului”! Ipoteza acceptă şi justificarea somnului, de către ştiinţa medicală ca un canal de realizare a acelei „forme’ care îmi defineşte calitatea de om. Mai mult de atât, cu trecerea timpului „plata” este din ce în ce mai mică, fiind foarte mult concentrată la bătrâneţe şi ca atare somnul este mult mai scurt decât al bebeluşului, copilului sau adolescentului. În schimb bebeluşul trebuie să doarmă mai mult şi pentru perfecţionarea acelor canale ale „formei” care-i va desăvârşi existenţa în viaţa materială tridimensională euclidiană.
─ Asta chiar că nu am auzit-o până asatăzi! Zău că este o idee năzdrăvană.
─ Am spus să nu mă întrerupi. Privitor la zămislirea omului din ‚lut”, Geneza afirmă că „Dumnezeu” l-a creat pe primul om, Adam, dintr-o mână de ţărână, după care a creat-o pe Eva dintr-o coastă a lui Adam. Am să-şi citez din memorie ce scria Zecharia Sitchin: traducerea expresiei „mână de ţărână” s-a făcut din cuvântul ebraic „tit” (biata mamă), derivat la rândul lui din cuvântul sumerian Ti.iT, care înseamnă „ce conţine viaţa”. În realitate, Adam nu a fost creat dintr-un pumn de ţărână, ci din “ceva” ce conţinea deja viaţa. Termenul sumerian Ti înseamnă atât coastă cât şi viaţă, iar traducătorii au făcut o nouă greşeală dându-i prima semnificaţie. La rândul ei, Eva (Cea care are viaţă) nu a fost creată dintr-o coastă, ci din acelaşi “ceva”. Potrivit sumerienilor, ovulul uman necesar pentru crearea lui Lulu/Adam a provenit de la o femeie din Abzu, în Africa, iar descoperirile cele mai recente din domeniul antropologiei atestă că Homo Sapiens a apărut pentru prima oară în Africa.
─ Şi … spune mai departe! Te ascult.
─ Eu vin cu ideea că această creaţie a fost posibilă datorită canalului creat printr-o mutaţie a unei forme asemănătoare omului de programul ‚entităţii iniţiale” pe continentul african. Pentru această mutaţie a fost necesară o perioadă îndelungată şi poate chiar o intervenţie chirurgicală a civilizaţiei Septimius. Mărturii sunt peste tot în lumea veche unde sunt venerate vietăţi cu corp uman şi cap de păsări sau de animale şi încă, vietăţi cu patru picioare ca ale animalelor şi cap de om cu ţeasta ţuguiată ca în povestea „Omicronii”. De altfel ipoteza „în trecut” ne justifică de ce în ziua de astăzi încă se mai nasc copii cu malformaţii asemănătoare cu a animalelor. Aceasta se datorează pentru că în ADN-ul fiecăruia dintre noi, ce are vârsta existenţei de miliarde de ani, sunt „resturi” reactivate ale existenţelor anterioare.
─ Nu ştiam că ADN-ul are resturi. Eu ştiam că ADN şi ARN stau la baza existenţei şi nu are nici început şi nici sfârşit.
─ Nu mă întrerupe, ţi-am mai spus! Să revin la a doua întrebare care se referea la originea omului. Mi-ai pus o întrebare foarte grea şi la care încă nu am găsit răspuns. Dar prin ipoteza „în trecut” voi încerca un răspuns plauzibil şi logic, bazat pe ultimile descoperiri. Dacă mă văd doar un pământean în „carne şi oase”, atunci va trebui să mă consider doar materie tridimensională euclidiană şi atât. Îţi spuneam mai înainte că şi „eu sunt alfa şi omega” şi atunci mă pot privi ca şarpele care-şi înghite coada. Această idee este un concept religios care îşi are originea în filozofia şi metafizica chineză privind Yng, termen care se traduce prin „întuneric, sumbru”, iar Yang prin „lumină, strălucire solară”. Cele două concepte nu se pot separa, fiecare fiind una şi aceeaşi în ea însuşi. Ca exemplu, dacă doresc să mă deplasez nu voi putea să plec cu ambele picioare concomitent căci voi rămâne pe loc. Pentru a merge trebuie să încep cu mişcarea unui picior, fie el stângul sau dreptul. Aşa că dacă plec cu dreptul, atunci cu siguranţă va urma stângul, eliberând dreptul. Dar dacă plec cu stângul? Am reprezentat pe un program pe calculator această mişcare şi crezi că am obţinut?! Două cercuri care se întrepătrund trecând de la unul la altul. Aceste cercuri reprezintă Yin şi Yang, începutul şi sfârşitul, naşterea şi moartea.
─ Şi ce este aşa de filozofic? Doar atunci când pedalezi o bicicletă nu se rotesc şi roţile şi picioarele? Vezi ce simplu e? Dar ce Adam avea bicicletă să-şi plimbe soaţa pe ghidon?
─ Poate avea, cine ştie? Ar fi o idee şi ceea ce spui tu! Dar, Dumnezeu nu a urmarit un scop material prin crearea lui Adam – omul ci doar un suport pentru spiritul Eu-lui. Dar văzându-l trist şi neîmpăcat: 18. Domnul Dumnezeu a zis:”Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el”,,21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn* ad/nc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei, 22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la*om. 23. Şi omul a zis: “iată în sfârşit aceea care este os* din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi ,femeie’, pentrucă a fost luată din **om. “ (Facerea femeii).
─ Despre ceea ce spui tu şi este scris în Biblie ştiu şi coopiii. Ce legătură are Eva cu nevastă-mea care îmi face nazuri, după cum ţi-am spus? Mai plimbat până acum prin istoria neînţeleasă a universului tău, printre canale, fractali şi ADNc, care nu mă vor împăca cu scumpa mea nevastă.
─ Are, şi de aceea ţi-am spus ceea ce ţi-am spus … să înţelegi că de fapt supărarea pe care o ai împotriva soţiei este supărarea ta! Ea, soţia ta … eşti însuşi tu … ea fiind doar ceea ce eşti tu că din coasta ta a fost făcută. Şi tot ceea ce greşeşte femeia de fapt sunt în totalitate greşelile tale şi nu ai dreptul să te superi pe tine însuţi. Am fost clar :Mon Cher?

Şi i-a zis Adam: iata aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea … de aceea va lasa omul pe tatal său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amandoi un trup.

─ Şi uite aşa au devenint prima pereche de oameni creaţi de Dumnezeu în Grădina cea verde, cu aptitudinea discernamantului între bine şi rau, între Yng şi Yang, începutul şi sfârşitul, naşterea şi moartea.

Lasă un răspuns