«

»

Valeriu Bistriceanu – versuri

Versuri despre suflet

Sunt emoționat. Unul dintre marii doctori buzoieni, prof. Valeriu Bistriceanu, scrie versuri cu o dezinvoltură care mă pune pe gânduri. La inteligența sa, poezia pare pusă în ramă. Are stil sufletesc. Chiar sunt emoționat. Rar am văzut icoane din cuvinte. Aceste versuri sunt scrise cu lacrimi și se citesc pe de-a întregul numai prin lentilele lacrimilor. Sunt unice !
Marin Ifrim

Valeriu Bistriceanu – poeme

Saltul în veşnicie

M-am trezit dimineaţă
Că vreau să zbor,
Să mă înalţ în albastrul cerului,
În seninul infinit.
Mi-am pus aripile lui Icar
Şi fără să mă uit înapoi
Am păşit grăbit în veşnicie
Să-l întâlnesc pe Iisus.

Şandramaua

Sufletele noastre
Locuiesc pentru
Secunda vieţii terestre
Într-o şandrama.
Unde pe o fereastră minusculă
Pătrund razele soarelui
Şi odată cu ele lumina divină.
Şi,noi zgribuliţi şi înfriguraţi
Nu înţelegem
Şi nu facem altceva decât
Să astupăm cu încrâncenare
Fereastra minusculă
Dătătoare de speranţă.

Născut cu forcepsul

Deşi nimeni nu şi-a dorit-o,
Naşterea poporului meu
S-a făcut cu forcepsul.
Pe cale de consecinţă
Ne urmăreste
Fără preget spre veşnicie
Trauma naşterii.

Chemând iubirea

Pierdut într-o lume de iasomie,
m-am înălţat în albastrul cerului.
Chemând primăvara dragostei
ţi-am zărit chipul în ea,
în aburii primăvărateci ai vieţii.
Erai atât de aproape, atât de aproape.
Sărutând cerul, iubind oamenii,
mi-am dezgolit fruntea
lăsând riduri pământului.
Atunci, am pornit să-mi cânt inima,
mi-am pierdut steaua,
încercând s-o găsesc.
La sfârşit m-am regăsit
în ochiul fântânii
când tocmai o tânără fată
mă sorbea cu nesaţ.
În ciutura mâncată de vreme
a mai rămas un strop din inima mea
şi soarele l-a chemat.
Undeva între cer şi pământ
m-am regăsit pe copitele cailor,
plângând iarba strivită-n chemare.

Lasă un răspuns