«

»

Ionel Teodoreanu – Medelenismul sau agonia tinereţii pierdute

Cine citește „Medelenii” lui Ionel Teodoreanu, rămâne cu nostalgia unei tinereți risipite. Moartea Olguței, lasă cititorii revoltați în fața unei sorți implacabile. Dar lumea lui Ionel Teodoreanu rămâne totuși lumea zarzărilor înfloriți de la Medeleni. „Medelenismul” lui nu s-a învechit, cum au zis unii. Majoritatea criticilor au fost de acord că evocarea copilăriei și a adolescenței la Ionel Teodoreanu trece prin Creangă , Delavrancea sau Duiliu Zamfirescu. Raiul „Medelenilor” coincide cu vârsta de aur a copilăriei „nestatornice”.
„La Medeleni” e o uimitoare explozie epic-lirică, o cascadă stilistică surprinzătoare prin atmosfera și duioșia evocărilor, un conflict de atâtea ori candid, cu episoade ce par asemenea unor frânturi de legendă. Romancierul abia împlinise 20 de ani când a scris romanul.
La apariție aplauzele cititorilor au fost frenetice. Apoi criticii i-au mai estompat din efuziuni. G. Călinescu stabilește că romanul „are o valoare durabilă”, Camil Petrescu arată că lucrarea prezintă „aspecte afective” ale copiilor printr-o serie de „incidențe de viață”, la rându-i Ibrăileanu stabilește cî Olguța este „tipul cel mai frapant”…„ cel mai reușit” model de fată din literatura noastră. Perpessicius mărturisește că „entuziasmul” său „nu-și găsește aripi la înălțimea bucuriei prin care a trecut de-alungul acestor pagini de primăvară și mireasmă.”
În „Cum am scris Medelenii”, Ionel Teodoreanu ne spune: „Voi încerca astăzi, în fața domniilor voastre, să dărâm o legendă, să înlătur un neadevăr: acela al autobiografismului Medelenilor. Și fapta mea e legitimă nu fiindcă-mi apăr casa, ceea ce nu mă interesează decât pe mine, ci pentru că apăr însăși casa literaturii, care trebuie să ne intereseze pe toți; fie că-i suntem oaspeți, fie că suntem gazde…Toată copilăria e plină de minciuni estetice. Neștiind să scriu literatură, o făceam în viață…De aici a ieșit metafora.”
Caracterele celor trei personaje principale, Dănuț, sora lui, Olguța, și Monica, sunt apariții încântătoare, pline de poezie. Dănuț, la anii intrării în liceu, începe a avea conștiința că e „băiat” și ca atare nu se poate compara cu fetele. Fire melancolică, visătoare, cedează uneori în fața „băiețoasei” Olguța, mai impetuoasă și voluntară. Monica se dezvăluie ca o ingenuă, mai feminină. De o mare gingășie este figura lui moș Gheorghe, un alter ego al lui Baci Mihu din „Viața la țară”, Olguța devenind pentru el o adevărată slăbiciune. Moartea lui rămâne impresionantă pentru copii.
Trebuie spus că majoritatea cititorilor rămân cu impresia că acest roman este un roman autobiografic. Nimic mai fals. Ionel Teodoreanu și-a propus să înfățișeze drumul unei „generații de moldoveni a căror copilărie a început pe vremea demodată a valsului și a căminului patriarhal, și a căror tinerețe, după ce s-a înfruptat din marele război, a reînceput în ritmurile jazz-band-ului.”
În al doilea roman al trilogiei, Ionel Teodoreanu reia firul vieții eroilor adolescenți. Povestea amorurilor juvenile ale lui Dănuț cu o Adina, soția unui căpitan, apoi cu Ioana Pală, soție de pictor, este un fel de bildungsroman, înfățișind formarea lui Dănuț care devine „maturul” Dan Deleanu care în al treilea volum, se căsătorește cu „blânda” Monica și practică avocatura la Iași.
Vânzarea Medelenilor unui parvenit lasă urme tragice în familia Deleanu. Iar Olguța, bolnavă de cancer, se sinucide, rugând-o pe Monica să-i ducă un ultim adio lui Vanea, iubitul ei.
Medelenii sunt o lecție vie prin care trece orice tânăr în luptă cu destinul.
Finalul vieții scriitorului l-a prevestit în niște versuri emoționante, variantă proprie a eminescianului „Mai am un singur dor” la câteva luni până la moarte:
„Dar într-o zi, întors în pământ, voi uita de viață și de moarte.
Fraților mei de atunci dacă-n file
Veți regăsi prospețimea pădurii în floare, ca cei de pe mare,
Prin voi, dar fără mine: cenușă sub cruce,
Voi fi în pădurea-nflorită la marginea mării, a dorului mare de moarte.”
Nu știu cât mai citește tineretul de azi „La Medeleni”,dar ignorarea acestui roman lasă un gol imens în sufletul lor , pervertit de goliciunea timpurilor prezente.

Ion Ionescu Bucovu

Lasă un răspuns