«

»

Tăblițele scrise din Tezaurul de la Sinaia – cât de mult adevăr ?

– Tăblițele de Plumb, artefacte uimitoare ce conțin o scriere antică alături de numeroase simboluri sacre, portrete, armate, luptători călare ori pedeștri, ritualuri religioase, planuri de clădiri realizate în stilul basorelif, reprezintă singurele piese rămase dintr-un posibil tezaur păstrat, poate și descoperit, în zona muntoasă a așezării Sinaia, denumit Tezaurul de la Sinaia.
– Există o întreagă literatură de specialitate despre prima apariție publică a tăblițelor scrise, primele fotografii sau primele înscrieri certe dar, în afara polemicilor dintre cercetători profesioniști ori pasionati amatori, rămân multe subiecte neelucidate și întrebări care încă nu au răspunsuri sau nu se dorește a se formula răspunsuri.
– În momentul descoperirii sale se presupune că Tezaurul de la Sinaia conținea multe artefacte posibil din aur, nu doar tăblițele și ele presupuse din aur, dar până acum nu există asocieri exacte ale unor alte obiecte antice cu plăcuțele scrise, cu excepția celor de la Mânăstirea Sinaia ( cetatea veche ce conține biserica Adormirea Maicii Domnului și care a fost ridicată pe un antic altar sarcedotal dacic, probabil primul depozitar al tăblițelor scrise ) piese care însă nu au fost cercetate și datate oficial.
– Există fotografii vechi, reale ( cercetate de proiectul Niascharian pentru a nu fi trucaje ) ale unor plăci scrise atribuite Tezaurului de la Sinaia și care nu mai există sau nu au mai putut fi regăsite în depozitele muzeelor, institutelor arheologice ori colecțiilor particulare. Unele dintre aceste fotografii reprezintă plăci posibil din aur, acest material nobil fiind folosit mai mult de preoți decât de regalitatea geto-dacă, alegerea lui datorându-se atributului de a fi nemuritor, de a nu se degrada în timp. Preoții geto-daci proveneau cu precădere din tribul bessi-lor, o comunitate recunoscută balcanic datorită cunoștințelor inițiatice deținute și despre care se știe, conform arheologului Diana Gergova membru al Academiei Bulgare de Științe, că își scriau legile, istoria, tratatele diplomatice etc. pe tăblițe. Dar bessi mai erau cunoscuți în antichitate pentru o calitate, aceea de căutători de aur, așezările lor găsindu-se de-a lungul râurilor de munte și a minelor de suprafață. Scrierea în antichitate era apanajul persoanelor sacre, a preoților, inițiaților și uneori a celor care pretindeau tronul domnesc ( care învățau scrierea în mânăstiri ori temple/altare ); marea masă a populației nu cunoștea scrierea, fapt perpetuat până în vremurile moderne când s-a introdus alfabetizarea în masa. Prin urmare, conceptul conform căruia geto-dacii nu cunoșteau scrierea este un adevăr obținut printr-o forțată generalizare istorică valabilă pentru foarte multe populații antice dar în esență un neadevăr istoric datorat nesincronizării cu gradul uriaș de spiritualitate și tradiții existent în spațiul Carpato-Danubian mai ales dacă avem în vedere persoanele sacre, inițiații și nu populația obișnuită.
– Majoritatea plăcuțelor scrise sau copiile lor, se găsesc la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” din București, alte două la Mânăstirea Sinaia și căteva în colecții particulare. Pentru prima data, proiectul Niascharian descoperă două tăblițe identice, una în București și alta la Sinaia, făcute din materiale diferite și din care doar cea de la București a putut fi datată oficial. Cele două plăcuțe identice pot constitui dovada copierii unor artefacte originale. Tăblița conține un ritual de inițiere puțin asemănător botezului creștin iar textul nu a fost tradus/interpretat din cauza unor posibile incantații sacre existente acolo.
– A doua piesă de la Mânăstirea Sinaia este o medalie rotundă de cca. 12 cm diametru și 2 cm grosime inscripționată pe ambele fețe, probabil un ordin diplomatic datorat celor doua tipuri de scriere/caractere ori insignă de identificare a unor personaje importante, dar care la o cercetare preliminară a materialului folosit a relevat surprize: medalia este realizata din argint 83,5% + cupru 16,5% aflat la primă prelucrare cu o vechime de cca. 2000 – 2100 ani. Medalia era prinsă cu un inel metalic mult mai dur decât argintul care a și lăsat urme în metalul nobil și era purtată la gât mai mult pe o singură parte ( explicația eroziunii pronunțate a uneie dintre fețe ).
– În mare parte, tăblițele scrise au formă dreptunghiulară, sunt copiate pe o singură față, au sisteme de prindere/susținere diferite mergând de la curele de piele si inele de metal până la suspendarea pe bolțuri/cuie fiind expuse ca niște icoane pe pereți ( probabil se formau linii întregi de tăblițe care în desfășurarea lor puteau susține imagistic o istorie/mit/ritual ). După analiza scrierii și imaginilor se poate trage concluzia că tăblițele provin din locuri diferite de cult de pe arealul geto-dac ( cercetătorul macedonean Branislav Stefanoski identifică unul din locuri ca fiind antica cetate Genucla lângă Isaccea, altul putând fii Bărboși lângă Galați unde profesorul Șeuleanu le descrie ca fiind expuse într-un semicerc iar o tăbliță există și astăzi la muzeul local de istorie ) strângerea lor într-un singur loc fiind cauza unui eveniment nefast ce a impus ascunderea acestora în siguranță.
– O parte dintre istorici consideră aceste tăblițe scrise ca fiind falsuri, atribuindu-le un posibil singur creator: Bogdan Petriceicu Hașdeu. Dar varianta falsurilor naște alte probleme: unica logică de creare a unui fals este acela de a-l vinde ( intri pe o piață de cunoscători care ar identifica repede un fals sau te adresezi unei piețe „underground” unde prețurile sunt mici deci un efort considerabil cum ar fi inventarea unui scris, turnarea unor tăblițe cu diferite forme și dimensiuni etc. nu își găsește sensul ). Un falsificator de asemenea performanță, capabil să creeze un limbaj aparent antic dar care să pară adevărat prin puternice legături lingvistice cu limbajul contemporan și nu numai, nu se oprește vreodată din a falsifica, are lucrări mai slabe, de început, ce îi marchează perfecționarea în falsuri de-a lungul timpului și lucrări foarte bune ( sau greu de depistat ). Dar în cazul nostru, nici o tăbliță nu a fost vândută și nici adresata negustorilor de artă deși era posibil acest lucru, deci logica realizărilor unor falsuri este din nou lipsită de sens. Atribuirea creării tăblițelor unei personalități unice, lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, datorită competențelor sale lingvistice, filologice, istorice nu se regăsește nici în critica celor mai virulenți contestatari ai lui din epocă, nici în dovezi materiale care ar trebui în mod firesc să existe dacă ținem cond de complexitatea unor falsuri ca cele din Tezaurul de la Sinaia. La 50 de ani, în deplinătatea performanțelor intelectuale, genialul Hașdeu se schimbă dramatic odată cu dispariția fiicei sale, Iulia Hașdeu și abordează o latură nouă de cercetare, spiritismul transformat uneori în fanatism. Atribuirea realizării falsurilor istorice numite Tăblițele din Tezaurul de la Sinaia lui B.P.Hașdeu, denotă o necunoaștere totală a operei și vieții marelui enciclopedist român ( chiar și publicarea controversatei “Diplome Bărlădene” nu este o creație proprie, deci nici măcar o tentativă de falsificare, ci preluarea unor documente contestabile ).
– Plumbul din care sunt făcute tăblițele este de proastă calitate chiar și pentru secolul XIX ( în urma testelor s-a dovedit că materialul din care sunt făcute artefactele de la Institutul “Vasile Pârvan” aparține sec XIX e.n. ), multe placuțe se frâng, un detaliu care denotă mai repede graba realizării unor copii cu materialul avut la îndemână și nicidecum creațiea deliberată a unui falsificator a unor piese bune de pus în circulație pe piață.
– Apariția sau fluctuația numărului plăcuțelor la Institutul de Arheologie „Vasile Părvan” din București în jurul anilor 1950-1955 este descrisă de regretatul arheolog Vasile Boroneanț ca fiind responsabilitatea unui enigmatic domn ( tovarăș ca să păstrăm nota timpului ) numit M. Ștefănescu care aducea periodic de la Deva la București într-o mapă de piele maronie câteva plăcuțe pe care le lua înapoi după o perioadă de timp. Nu se știe căte plăcuțe erau aduse și căte erau returnate ( nu se ținea o evidență obligatorie la vremea respectivă ), nu se știe dacă acest domn era un simplu curier sau vreun specialist/istoric, cert este că, după hainele purtate și trecerea avută la nivelul conducerii institutului, domnul Ștefănescu era indiscutabil oficialitate a acelor ani. De unde aducea tăblițele, cui le returna pe cele luate înapoi, rămâne de aflat sau, dacă ținem cond de numărul anilor trecuți, doar o altă întrebare fără răspuns.
– Scrierea de pe Tăblițele de la Sinaia este identică cu „descântecul” de pe un artefact incontestabil aflat Muzeul Național de Arheologie din Sofia, Bulgaria și cunoscut ca Inelul de la Ezerovo, o bijuterie de aur.
– Clădirea în care astăzi se află muzeul Mânăstirii Sinaia a servit drept casă de oaspeți și reședință regală de vară în deceniul 8 al secolului al XIX-lea, regele Carol I coordonând personal de aici lucrările de construcție a Castelului Peleș ridicat în vecinătate. Pe unul dintre pereții nordici a unei camere mici și retrase se păstreză schițele în creion ale Reginei Elisabeta, desene realizate probabil din plictiseală față de monotonia zilnică. Una dintre aceste schițe, un portret în profil al unui bărbat cu o barbă impozantă seamănă până la identificare ca stil și realizare cu desenul aflat pe una din tăblițele din Tezaurul de la Sinaia. Majoritatea portretelor realizate de Regina Elisabeta au fost recunoscute în personaje reale din anturajul Regelui Carol I din vremea respectivă. Enigmaticul portret al bărbatului cu barbă, nu.
Proiectul Niascharian demarat acum ani în urmă de o echipă de cercetători, are menirea de a identifica, de a descoperi și redescoperi valorile pământului românesc, de a înțelege sensul simbolurilor sacre multimilenare, sens adeseori deturnat ori schimbat de religii contemporane, de a găsi calea spre un adevăr uitat sau pierdut deliberat. De a cunoaște.
Suntem ceea ce protejăm!

Leonardo Tonitza scenarist/regizor al proiectului Niascharian

Lasă un răspuns