«

»

Gabriel Stănciulescu – versuri

Nu regret nimic din ce am trăit…

Însemn trecutul pe răboj,
Și îmi schițez viitoru-n palme,
Încerc discret să-mi fac curaj,
Pun rostul vieții între karme.

N-aș vrea să știu ce va veni,
Și in trecut mă refugiez,
Arhivă, cuib de nebunii
Cu tine vreau să negociez.

Mi-am respectat mereu statutul,
pe oamenii din jurul meu,
Pentru toți mi-a crescut pulsul
Și am zâmbit când mi-a fost greu.

Nu-s egoist și nici n-am fost,
V-am pus la masa mea, cu flori,
Singurătatea-i fară rost
Când ne apropiem de sărbători.

Nu regret nimic din ce-am trăit,
Refac timid, un drum special,
De la început eu mi-am dorit,
Să nu fiu parte din banal.

Tu ești floarea vieții mele

Ție, floare între flori,
Îți dăruiesc un curcubeu,
Simfonie de culori
Așa ești tu, așa sunt eu…

Petalele se ofilesc,
Le țin la piept și le iubesc,
Doar sufletul nu se ofilește
Căci el vibrează și iubește.

Lumină pură, un izvor ,
Ursită sursă a vieții noastre,
Culeg parfumul florilor,
un miraj, la noi în glastre.

Flori de vis, superb buchet,
Ție, iubito ți-l dăruiesc,
Să-mi fi crâng, cu șarm, cochet
Pâna am să îmbătrânesc.

Flori în culori multicolore,
Simbolul vieții prins în ele ,
Îți sunt și soartă, și tutore
Tu ești floarea vieții mele.

Ne-am întâlnit târziu…

Nu știu dacă aiurea,
Sau dacă am visat,
Să te-ntâlnesc aievea
Târziu, dar poate meritat.

Și totuși, te provoc, să năruim
Prejudecăți de veacuri vânturate,
La “orbi si surzi” să dovedim
Că încă se mai poate.

Mi-e teamă să ating o floare,
Crescută-n tagme francofone,
Aș prefera s-o las la soare
Zâmbind și admirându-i forme.

Idile parcă scormonite,
Plăceri ce par senzații tari,
Sub două chipuri răvășite
Doi oameni singuri, solidari.

N-avem sau poate noi nu știm,
Capcane, meschine interese,
Cu fast dorințe hărțuim
Și cercetăm plăcerile intense.

Să bucurăm discret privirea și apoi darul,
Emoționați ne vom cuprinde-n brațe,
Simțind duios decepția și amarul
Finalurile triste iubirilor furate.

Ne pasă mult de viața în arenă ,
Ne refugiem în vise, dorind eternitate,
Ne pregătim retragerea din scenă
Deși ne doare, tânjim să avem de toate.

În astă noapte uităm de realitate,
Zburdăm ca tinerii prin veacuri,
Dorind să savurăm încă o noapte,
Ne lăfăim amorul sub cearșafuri.

 

Lasă un răspuns