«

»

Corin Culcea: poesis

Mă las ucis clipă de clipă…
şi tac!

Mă poți părăsi oricând,
pentru că nu țin la mine deloc!
Îmi poți tăia mâna cu care scriu,
căci oricum eu scriu doar cu suflarea din mine!
Mă poți vinde după un colț de stradă,

Corin Culcea

cu o simplă tăcere,
cu o simplă ascundere
în spatele umbrii durerilor mele!…

Mă poți părăsi cu un singur cuvânt
rostit cu seninătatea celui ce are puterea,
dar eu rămân să provoc stelele

să sape în mine lumina,
rămân paranoicul dăruirii luminii
fără nici o geană închizând întunericul,
înfăşurării, împletirii strânse a sufletelor,
cum împleteşti sufletul copilului tău,
la bine şi la rău,
la iarbă crescând,
la foc pârjolind!…
Mă poți părăsi oricând,
pentru adevărurile tale
care mă ocolesc,
din nebăgare de seamă
sau dintr-un calcul firesc…
dar eu rămân
să urăsc matematica cifrelor,
rămân să zbor fără trupul tăiat,
căci nu țin la mine deloc,
mă las ucis clipă de clipă…
şi tac!

Rana iubirii de tine

Câteodată mă simt
un cersetor la poarta speranței,
până la sufocarea din mine,
până la ruşinea din mine
gâlgâindu-mi în gât!…
Câteodată mă simt
călcând peste fluturi în gând,
atât de mulți fluturi,
încât mă inundă, tăcând!…
Câteodată mă simt
călcând peste îngeri, în atriul stâng
şi nimeni nu mă crede pe cuvânt
şi nici eu nu mă cred în lacrima mea…
simt doar că din ea
mi se naşte în suflet o stea!…
Să nu mă credeți niciodată,
când plâng pentru voi…
întotdeauna ne plângem pe noi,
adunăm durerea din jur
şi o îndesăm într-a noastră,
cum îndesăm florile de crin într-o glastră!…
Câteodată mă simt
cu inima smulsă
şi numai prin tine trăiesc!…
Ce bine e c-ai venit,
în tine, fără inimă să mă rătăcesc,
cu zbaterea sângelui tău,
ca o pasăre tresărind mistuită de aer şi cer,
rana iubirii de tine
să mi-o învelesc!…

Lasă un răspuns