«

»

Literatura o…. Alternativă: Convorbire cu Leonard Voicu, poet, prozator și coordonatorul cenaclului ,,Mihai Eminescu”, din Montreal

VB–Profesia dumneavoastră de bază este aceea de medic veterinar.Aţi ales plecarea din ţară imediat după 89.Fiecare îşi are argumentele sale când hotărăște să ia viața de la un alt capăt.Chestiune de curaj , uneori de disperare, de revoltă, de nemulţumire ..Atracţia unor condiţii materiale mai bune.. În cazul dumneavoastră, unde v-aţi încadra?
LIV –Un pic din toate cele enumerate şi aş adăuga dorinţa de a alege întotdeauna libertatea în locul confortului, altfel spus independenţa totală şi riscul decât monotonia lucrurilor cunoscute şi repetitive. Nu în ultimul rând, din tinereţe mi-am dorit să vizitez toată America şi să locuiesc aici, deci era materializarea unui vis anterior. O realizare.
VB–Etapele adaptării la o o nouă ritmare socio-culturală, un nou stil de-a percepe lumea, alte principii, o conjunctură mereu nouă care solicită firește pe oricine ajuns în asemena situație, toate acestea, v-au fost ușor de asimilat? Profesional cum v-ați încadrat?
LIV– Adaptarea am trăit-o relativ uşor. Din punct de vedere profesional am avut două mari probleme. Limbile de specialitate, care sunt diferite de limba vorbită în mod curent, mă refer la a stăpâni perfect vocabularul englez şi francez în egală măsură, în orice situaţie clinică. Iar a doua problemă a fost legată de necunoaşterea aparaturii tehnice folosite în mod curent aici de medicii veterinari, aparatură care în România noi nu o aveam şi de metodele de diagnostic bazate pe cele mai avansate descoperiri ştiinţifice. Practic mi-am dat seama că, în comparaţie cu ei, cunoşteam o medicină veterinară pe care nord americanii au folosit-o cu cincizeci de ani în urmă. Am continuat studiile cu un Master în imunologie şi virusologie la Universitatea din Montreal, am lucrat la Facultatea de Medicină Veterinară în cercetare şi ca asistent la catedrele de anatomie şi histologie. După obţinerea Masterului, ofertele de lucru obţinute în diferite laboratoare nu m-au satisfăcut şi am decis să pornesc pe alt drum. Am intrat în afaceri, în comerţ, am lucrat pentru bănci şi companii de asigurări, am lucrat în transporturi şi multe altele. Toate au avut câteva scopuri comune, să-mi dea posibilitatea să voiajez, să văd toată America, să am multă libertate, să câştig un venit care să-mi permită să trăiesc în mod decent şi, de asemeni, să fiu bun şi apreciat în ceea ce fac. Aceste schimbări de carieră, pot crea întrebări dar sunt o realitate nu numai în viaţa unui emigrant ci şi al generaţiei occidentale actuale în întregime. Posibilitatea de a fi flexibil şi a te adapta la noi cerinţe face parte din cotidian.
VB–-Mai gândiţi în limba maternă?? La ce anume aţi constatat în timp că nu puteţi renunţa, mă refer la coordonate de viaţă , obiceiuri, aduse de acasă? Acxestea constituind baza existenţei interioare…
LIV–Suntem rezultatul bagajului nostru genetic influenţat de societatea în care trăim. Şi, cum totul este în evoluţie, ne schimbăm într-o oarecare măsură de-a lungul timpului.
Anumite lucruri noi, de actualitate, învăţăm, iar altele uităm. Totuşi, copilăria, rămâne o perioadă determinantă în definirea personalităţii. De aceea, nu ne putem uita rădăcinile, nu putem uita primele lecţii de viaţă. Eu cred că că putem continua să învăţăm pe măsură ce înaintăm în vârstă şi putem deveni aproape tot ceea ce dorim. Mintea umană se poate reeduca şi obiceiurile se pot schimba. Chiar dacă, toată viaţa nu am reuşit, nu ne-a interesat, ori nu am fost buni la o anume activitate, nu înseamnă că nu o putem asimila şi nu o putem stăpâni niciodată. Totul este posibil cu condiţia, în primul rând, să avem suficientă motivaţie. Continui să gândesc în limba română şi m-am deprins, spre avantajul meu, să gândesc în franceză şi engleză. La ce nu voi renunţa niciodată? Dorinţa permanentă de a mă ameliora, de a face bine şi a fi cât mai bun posibil în domeniile mele de activitate. De asemeni, nu voi renunţa nici la sarmale şi nici la cozonaci. Cu timpul, am devenit din ce în ce mai bun în arta culinară şi dacă nu are cine să mi le facă, pun eu mână la treabă. Soţia şi cei patru copii ai mei, abia aşteaptă să le gătesc ceva tradiţional românesc.
VB–Ar fi interesant să aflăm cîteva elemente care ţin de acomodarea în lumea nouă şi care v-au frapat la început..Au fost şi praguri mai greu de trecut?
LIV–Cel mai greu a fost pentru mine perioada în care bariera limbii, a culturii, a obiceiurilor, mă făceau să-mi dau seama că nu înţelegeam exact ce vor ceilalţi. Cum am spune mai simplu – vorbeşti una şi se înţelege altceva. Un alt element de care îmi aduc aminte şi pe care îl găsesc comic, este faptul că aici, în Canada, am auzit prima dată pe cineva să răspundă simplu ‚,Nu ştiu!’’ la o oarecare întrebare. Faptul de a recunoaşte că ‚,nu ştii’’ ceva, era inadmisibil în cultura în care crescusem. Nici nu începe cineva o explicaţie, că şi auzi la noi: ‚,Da, ştiu!’’
Un alt element ca noutate a fost realitatea evidentă a unei permanente competiţii, la toate nivelele, între toţi oamenii. Eu evoluasem într-un mediu ce se baza pe solidaritate, pe ajutor reciproc. Acestea există şi aici, la nevoie, dar în relaţiile individuale, colegiale, zilnice, este o permanentă dorinţă de a fi mai bun decât celălalt. Fel de a fi, pe care îl consider benefic pentru oricine la urma urmelor.
VB–-Să fii imigrant pe un alt continent îţi trebuie anumite calităţi.Altfel, nu te poţi conecta şi intregra într-un mediu cu exigenţe necunoscute, doar bănuite…Care ar fi după părerea dumneavoastră , aceste exigenţe şi aceste calităţi fără de care poţi rămâne pe margine, un înstrăinat, un inadaptat..
LIV–După cum se subînţelege, prima condiţie ar fi capacitatea de a comunica cu ceilalţi. Deci, cunoaşterea limbii, în cazul Canadei, este vorba de fapt, de două limbi, engleza şi franceza, cele două limbi oficiale de aici. Apoi, vine compararea valorilor şi convingerilor proprii cu cele ale noii societăţii în care ne aflăm. Dacă există o acceptare la acest nivel şi o dorinţă sinceră de integrare, plecând de la principiul că mai avem de învăţat şi nu cum facem noi, este absolut cel mai bine, ne asigurăm un viitor în societatea de adopţie. Dacă nu… ne întoarcem acasă.
VB–Să ajungem şi la …. scrierea literară.Pare foarte curios, de la tratarea animalelor să fie cineva atras de ..literatură.Legătură uşor descifrabilă nu există. Când s-a declaşat această atracţie?Aţi ales literatura ca pe o alternativă , o coloratură la viaţa de fiecare zi?. Să-i spunem hobi….Multă lume procedează astfel..Creaţia artistică în înaltul sens al său este ardere, este renunţare la orce altceva, este singurul mod de viaţă..Trecem peste această fază,şi preferăm nivelul mai jos de pasiune, unul care ţine de… a face altceva decât a juca fotbal cu prietenii, a cânta seara la pian sau chitară sau… mai greu, la vioară de dragul acelui altceva …Cum vedeţi ralaţia personală cu scrisul?
LIV–Nu este nimic curios! De-a lungul timpului o mulţime de persoane cu diferite profesii au scris poeme ori proză şi au avut succes. Mo Yan a lucrat ca muncitor într-o fabrică de bumbac iar apoi a fost militar. A început să scrie pe când era un simplu soldat. Tomas Tranströmer a fost psiholog de profesie. Doris Lessing a lucrat ca asistentă medicală şi telefonistă. Exemplele pot continua. Ca să nu mai vorbesc, despre ingineri, economişti, ori despre preoţi printre care, fie vorba între noi, găsim nenumăraţi poeţi ori scriitori de un renume şi talent ieşit din comun. Putem începe cu Alexei Mateevici şi să încheiem cu părintele Dumitru Ichim de la Hamilton,Ontario, Canada, fără a avea pretenţia de a fi exhaustivi.
Un scriitor, cu cât este mai informat, cu cât cunoaşte mai multe domenii, cu atât, cred, este mai în măsură să aştearnă pe hârtie un text interesant.
Este adevărat, creaţia artistică cere sacrificii, toţi cei care fac artă cunosc aceasta. În acelaşi timp, nimeni nu îşi petrece fiecare minut din viaţă gândindu-se la opera sa. Iar inspiraţia, nu soseşte în mod constant, ci în valuri şi cu cât o foloseşti mai des, cu atât şi ea te caută mai des. Iar când cineva are această inspiraţie, nu trebuie să-i fie frică niciodată că o va pierde. Aceasta este, cel puţin, opinia mea.
Scriu când am ceva de spus. Am avut o plăcere deosebită de a scrie încă din clasele primare şi am fost întotdeauna apreciat. Sunt în perfectă armonie cu mine însumi şi cu mesajele ce le aştern pe hârtie. Scrisul este un mod de exprimare pentru mine, susţinut de dorinţa de a fi folositor cititorului sub cât mai multe aspecte.
LV–De regulă, în lumea artei profesioniste, se cere,{ și asta nu doar în muzică, pictură, etc}.. ci, și în literatură se cere un studiu în domeniu, un exercițiu neântrerupt, o cunoaștere a fenomenului , literar în cazul de față. Considerați că este deajuns doar o anume înclinație? Mulți condeieri consideră că dacă știu să vorbească în limbajul celorlați connaționali, ce-i împiedică să nu devină ..scriitori? Credeți în cultura care trebuie să stea la baza unei asemenea încercări temerare? Asta doar în cazul în care nu vorbim de dilentatism…adică de… amatorism..O literatură de calitate impune norme stricte dar și talent și cunoștințe.Unde vă plasați în această conjunctură?
LIV–Alături de talent este necesară cultura, se subînţelege. Concomitent, nu putem împiedica absolut pe nimeni să-şi încerce harul. Indiferent ce studii a făcut, indiferent de profesia sa, fiecare trebuie să aibă o şansă. Aprecierea valorică a produsului final nu-i revine însă autorului. Pentru aceasta sunt critici literari şi în general masa de cititori. A dicta în mod arbitrar cine are dreptul şi este calificat de a scrie poezie, a picta un tablou, ori a compune muzică, iar această alegere să fie legată de o diplomă, mi se pare o părere complet depăşită de realitatea vieţii. O diplomă nu este o garanţie de competenţă. Nenumărate persoane termină diferite studii fără să aibă prea mare interes şi talent pentru noua profesie şi de aici o mulţime de rateuri. În sens opus, persoane autodidacte, au reuşit să obţină rezultate remarcabile în diferite domenii. Istoria este plină de exemple.
VB–-Din literatura română care sunt curentele literare și reprezentanții acestora care v-au influențat? Înafară de Eminescu..Toată pleiadacelor care iau condeiul să-și exprime trăirile sau ..arareori, ideile, citesc ceva din Eminescu, habar nu au de filozofia lui Schopenhauer sau Hegel care este inserată în multe creații ale geniului național și…se grăbesc să spună, că i-au influențat sau… că.. le place Eminescu.Sunt totuși anumite diferențieri , anumite punctări necesare.
LIV–În mod sigur am fost influenţat de Realism, mă refer aici la Liviu Rebreanu, de Semănătorism, respectiv George Coşbuc, de Modernism având ca reprezentant principal pe Lucian Blaga şi Neomodernism întruchipat de Nichita Stănescu. Aceasta, desigur, este o enumerare sumară. A vorbi mai mult despre unii înseamnă ai nedreptăţi pe ceilalţi. De-a lungul vieţii ne aflăm sub diferite influenţe literare. Rolul autorului este, după părerea mea, de a crea ceva ce-l identifică, ceva original. Eu de exemplu, nu mă preocup de clasificări, las aceasta celor de specialitate, mult mai avizaţi decât mine. Prefer să-mi consacru timpul în căutarea unor idei ori personaje care mi se par interesante şi le transpun în proză ori poezie.
VB–Relaționarea cu Eminescu o fac în mod voit, pentru că , iată conduceți un cenaclu literar cu acest nume. Există unul asemnea, foarte vechi și la New York, dovadă că în diaspora Eminescu trăiește în conștiința multora.Lucru absolut lăudabil E un fel de emblemă spirituală adusă de acasă.Vorbiți-ne, vă rog, despre acest demers cultural pe care, cerd că îl coordonați în numele iubirii pentru limba română.
LIV–Cenaclul Literar ‚,Mihai Eminescu’’ din New York a fost creat de către scriitorul şi preotul Theodor Damian în 1993. Renumele său a depăşit cu mult graniţele USA şi este o sursă de mândrie pentru toată diaspora. Cel de la Montreal, a fost înfiinţat de către scriitorul şi poetul Alexandru Cetăţeanu, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada în anul 2007, asociaţie în cadrul căreia a început să funcţioneze. Conducerea a fost preluată ulterior de către scriitoarea Livia Nemţeanu Chiriacescu până în februarie 2016 când a încetat din viaţă. Preşedinţia Cenaclului a fost asumată apoi, de către poeta Carmen Ionescu până în ianuarie 2017. Iar din februarie anul acesta, am preluat-o eu. Noi ne întâlnim în a treia joi, din fiecare lună, iar întrunirile durează de obicei două ore. Câteodată ceva mai mult. Sper să aveţi ocazia să ne vizitaţi. Pentru orice persoană interesată, în ziarele româneşti de la Montreal se pot găsi informaţii despre reuniuni la rubrica anunţuri comunitare.
Scopurile noastre şi ale Cenaclului de la New York sunt similare. Dorinţa de a menţine o legătură cu literatura română şi de a încuraja descoperirea unor noi talente. În acest sens am făcut numeroase lansări de carte, am invitat diferite personalităţi de cultură şi vom continua pe aceeaşi linie în dorinţa de a menţine un interes continuu pentru literatură şi artă în general.
VB–Care este miza scritorului de limba română din diaspora nord americană? . Ogoirea dorului de țară, frumos sentiment dacă mai persistă, căutarea și menținerea unei identități?
LIV–Greu de răspuns. Fiecare scrie din motivele sale personale. Dorinţa de a exprima dorul de ţară face parte din această listă fără îndoială, dar a se rezuma numai la aceasta ar fi insuficient. Cum nici un poet, nu scrie poezie doar pentru că a avut o mare şi singură iubire.
VB–Nu putem vorbi de litaratură fără să afcem o cât de scurtă referire la cultură. Cre este după părerea dumneavoastră rolul culturii, al literaturii în acest secol atât de..”” viteaz” în divesitate și INVENTIVITATE, atât de energic și controversat, liber până la exagerare și nonsens?
LIV–Literatura este momentul de intimitate şi de regăsire. Este timpul pe care este preferabil să ni-l acordăm fiecare zilnic, pentru a primi o hrană sufletească diferită şi importantă. Pentru că de fapt, arta în general, reprezintă ocazia de a trăi anumite emoţii care ne fac plăcere şi ne ajută să uităm cotidianul. Ne poartă spre lumea imaginarului, a posibilităţilor şi toate la un loc, au un efect pozitiv asupra fiecăruia.
VB–V-ați gândit vreodată să trăiți din scris? Și dacă asta nu se poate , oare de ce? Rămâne literatura totuși DOAR o alternativă la cotidianul plat sau repetabil până la plictis?
LIV–Pe această planetă au existat şi există un număr enorm de scriitori şi poeţi. Câţi au trăit ori trăiesc numai din publicarea propriilor cărţi? O minoritate infimă. Mulţi au devenit celebri abia după ce au murit iar descendenţii s-au bătut pe drepturile de autor. Oare acestea sunt motive să ne oprim din scris? Să oprim fenomenul de creaţie? În nici un caz!
Iar dacă cineva consideră scrisul drept o alternativă la plictiseala zilnică, eu cel puţin, nu doresc să citesc ce scrie. Nici nu vreau să concep că există o astfel de persoană.
VB–Considerați că scrieți mai bine proză sau poezie? Personajele , epicul ca discurs, de unde provin, de acasă ori de aici , din lumea nouă?
LIV–Mi s-a spus că scriu mai bine proză decât poezie. Tind să cred că este adevărat. Totuşi, aceasta nu mă face să abandonez poezia definitiv. Las viitorul pe mâna inspiraţiei de moment.
Majoritatea personajelor au pornit de la persoane pe care le-am cunoscut în România, dar ca în orice ficţiune, mi-am permis să le ofer diferite caracteristici împrumutate, pentru a crea în final tipologia pe care o căutam. Pentru altele, nu a trebuit să merg aşa de mult în urmă. În nuvela TRENUL, joacă un oarecare rol o blondă fatală. Descrierea ei fizică mi-a fost inspirată de o animatoare pe care am văzut-o la un spectacol pe timpul unei vacanţe în Republica Dominicană.
Evenimentele abordate au provenienţe similare la bază, atât din trecutul îndepărtat cât şi mai recent şi le dezvolt apoi pentru a sluji scopului dorit de mine în contextul cărţii.
VB–-Până la urmă, scrisul trebuie să fie o bucurie .Am văzut că ați trăit asemenea momente cu prilejul lansărilor de la Sibiu, și în orașe din sudul României..Ce anume considerați că le-ați transmis ca noutate prin cărțile dumneavoastră?
LIV–Scrisul, pentru mine, este o bucurie! Un moment privilegiat pe care doresc să-l împart şi cu alte persoane pentru a le crea şi lor anumite emoţii.
Nimic nu este mai plăcut pentru un scriitor decât să afle că i se citesc cărţile şi apoi, să i se pună întrebări precise despre anumite detalii întâlnite pe parcursul povestirii. Mulţi dintre cei care au citit nuvela FUNIA ROŞIE au ţinut să-mi spună că au plâns şi le-au fost răscolite nenumărate amintiri personale. A fost confirmarea comuniunii de sentimente între mine şi cititori. Adevărul este că şi eu plângeam când am scris anumite pasaje din acea nuvelă. Dacă, prin scris, am reuşit să le transmit emoţia mea, înseamnă că nu am scris degeaba. Era o validare şi în acelaşi timp un stimulent.
Unul dintre rolurile mele este de a capta interesul prin arta de a povesti. O conexiune trebuie realizată neapărat. Dacă aceasta nu e nimic nu e, putem spune parafrazând pe Marin Preda. De ce? Pentru că nu avem timp! Mai precis, nu avem timp de pierdut.
Nu ştiu dacă am reuşit, pentru că nu vorbim aici despre o comunicare ştiinţifică, dar în privinţa unei noutăţi după cum spuneţi, am încercat, printre rânduri, să dau de înţeles că există mereu şi alte alternative decât cele cu care suntem obişnuiţi. Dacă am reuşit ori nu, las la aprecierea cititorilor.
VB–Dacă vi s-ar cere să renunțați la scris , ați accepta? În schimb , ce anume ați alege ?
LIV–Nimeni nu are dreptul să ceară aşa ceva! Literatura nu este pentru mine o alternativă! Putem propune cuiva să nu mai respire? Deci, nici nu se pune problema.
VB—Puteți să ne lecturați in fragment din cea mai recentă scriere pe care ați semnat-o?
LIV–Cea mai recentă carte, SURORILE, este în faza finală înainte de a ajunge la editură. Cred că un bun exemplu ar fi începutul primului capitol:
‚,Dacă aş fi ştiut sau dacă măcar aş fi bănuit puterea gândurilor şi importanţa de a alege mai bine, povestea vieţii mele ar fi fost diferită. Dar aşa, după atâta timp care a trecut, mie în nici un caz, dar altora, poate le va fi de folos. Ea este pentru aceia care au mai multe întrebări decât răspunsuri şi cărora li se pare ori sunt ferm convinşi, că nu au noroc în viaţă, sunt urmăriţi de ghinion la tot pasul şi cred că se zbat în zadar pentru a fi fericiţi. Aşa am fost eu şi pot să vă spun cu toată convingerea, acum, după ce mi-a venit şi mie mai multă minte la cap următoarele: Acest mod de a gândi este complet greşit şi atrage multe greutăţi şi neajunsuri de-a lungul anilor.’’
Avertisment: Nu vă grăbiţi să ajungeţi la concluzii. Riscaţi să aveţi surprize. Acest avertisment nu este valabil numai pentru acest scurt pasaj.
VB–Vă mulțumesc și vă doresc mult succes și viață lungă cenaclului pe care în coordonați!
LIV–Şi eu vă mulţumesc şi doresc multă sănătate şi mult bine atât dumneavoastră cât şi cititorilor.

Veronica BALAJ

Lasă un răspuns