«

»

Anca Sava: O carte de suflet Realitatea mea neinventată, de Nicoleta Nistoreanu

Anca Sava

Drumul printre amintirile autoarei a fost o călătorie foarte plăcută şi relaxantă.
În primul rând, m-a ajutat să mă detaşez de prezent într-un moment când aveam mare nevoie de această eliberare, pentru că vocea locului natal din care am plecat acum patru ani devenise foarte puternică şi am auzit-o chiar dacă m-am îndepărtat atât de mult încât aproape că m-am lovit de munţi. Şi dacă, atunci când era mică, autoarea îşi dorea să fie ,,o rândunică pentru a putea zbura spre alte lumi„, eu, în toată puterea maturităţii, mi-am dorit să fiu rândunică spre a mă întoarce de unde am plecat.
Cartea m-a impresionat, de asemenea, pentru că am simţit plăcerea de a povesti, plăcerea de a împărtăşi experienţele personale dar şi pe ale altora, într-o notă umoristică, nostalgică sau serioasă. De pildă, referindu-se la învăţătorul tatălui, autoarea notează: ,,Tatăl meu, cinic, la optzeci şi…de ani şi-a amintit că de îndată ce i-a murit mama (…) Domnul i-a spus că îi va fi aproape, că-i înţelege durerea, că-l va susţine. Armistiţiul a durat doar o săptămână. A încasat-o la palmă atât de tare, că n-a putut să scrie o perioadă destul de mare (…)„. Erau vremurile în care se credea, precizează autoarea, că ,,bătaia e ruptă din rai”, adăugând însă că ,,nu erau copiii nişte sfinţi dar nici dascălii lor nu erau monumente de răbdare şi înţelepciune şi că pe atunci copiii nu erau primii şefi ai părinţilor lor, cum se mai întâmplă acum.” Multe dintre experienţele personale prezentate sunt savuroase. Mi-au reţinut atenţia episoade precum: ,,operaţiunea monstru” de strivire a unor ,,gângănii rotunde şi burtoase pe un perete proaspăt văruit în alb”, care, ,,în urma masacrului, părea îmbulinat„; măselele sacrificate, ,,graţie închiziţiei spaniole, prin persoana dentistei şcolii” care, se pare, nu auzise de radiografii sau tratamente stomatologice, aşa că au stat, faţă în faţă, ,,călăul” şi ,,vinovata de durere„; lupta cu muştele, purtată cu ajutorul ,,zepelinului, o fâşie lungă şi îngustă ce se lipea de tavan şi era impregnată cu o substanţă lipicioasă ( dacă nu erai atent, minunea ţi se lipea de cap şi nu mai scăpai de ea cu una cu două)„; confruntarea cu primele caiete ,,cu prea multe linii, menite să te ghideze, cică.” Dincolo de aceste momente amuzante, se desprind şi câteva episoade foarte emoţionante. De pildă, autoarea îşi aminteşte contextele dramatice în care şi-a pierdut doi dragi prieteni necuvântători – câinele Rex a fost împuşcat de doi oaneni cărora le făcuse plăcere să se joace de-a vânătoarea, iar Murgu, un cal harnic şi ascultător, a murit lovit de un brad. ,,Atunci am înţeles pentru prima dată că există moarte şi că aduce împreună cu ea, atunci când cel pierdut ţi-e drag sau apropiat, o tristeţe şi un gol pe care nu poţi să le descrii în cuvinte, ci doar să le simţi. Tristeţea şi supărarea dispar cu timpul, dar golul şi amintirea niciodată, aşa cum se întâmplă şi cu toţi cei care se duc de pe acest pământ” – notează autoarea, retrăind parcă durerea din acele momente.
Aş vrea să evidenţiez şi caracterul de document al acestei opere, generat de surprinderea unor importante momente în plan istoric şi în plan social, dar şi de rigoarea detaliului ce fixează în mintea cititorului oameni şi locuri ce şi-au pus amprenta asupra autoarei.
Zbaterile istoriei care i-au aruncat pe oameni în vâltoarea unor teribile evenimente au fost trăite şi de una dintre bunici – ,,lucruri împovărătoare, esenţiale, despre care putea vorbi cu lux de amănunte„: seceta din 1946, foametea cumplită care a afectat Moldova în anul următor şi ,,războiul cel de pe urmă„. Se prezintă, de asemenea, destinul tragic pe care l-a avut învăţătorul bunicului – Domnul a fost arestat pentru că într-o noapte i-a oferit găzduire unui fost coleg de şcoală normală bănuit că ar fi fost legionar. ,,După ceva vreme, soţia celui arestat a primit un pacheţel cu obiectele lui personale: ceasul de mână, verigheta şi alte câteva flecuşteţe. Semn că bărbatul ei murise„. Autoarea însăşi a fost martora unor întâmplări dramatice: percheziţia făcută de un maior şi un locotenent în casa bunicilor (,,Aşa cum ii ştiu numele şi acum, cred că dacă l-aş vedea pe stradă la această vârstă l-aş recunoaşte din prima„; moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ,,anuntaţă la radio cu o voce gravă„; invazia Cehoslovaciei de către trupele Uniunii Sovietice, atac imediat condamnat de Nicolae Ceauşescu (referindu-se la acest moment, autoarea îşi aduce aminte că ,,a privit de după poarta mare maşinăriile distrugerii(…) Monştrii de oţel, închişi la culoare – verdele camuflajului şi al războiului modern – înaintau ca nişte păsări de pradă în migraţia lor vestică, în linie continuă)„.
Impresia de scriere-document este creată şi de prezentarea minuţioasă a unor chipuri, locuri şi îndeletniciri aduse astfel din trecut într-un prezent al sufletului şi al conştiintei. De pildă, casa bunicilor din partea tatălui ,,era pe primul platou al unui deal, cu partea din faţă pavată cu piatră de râu şi cu alei laterale din acelaşi material. Cerdacul, foarte înalt, era vara împodobit de la un capăt la altul cu viţă de vie umbroasă”; bunicul era ,,chel, mai mult blond decît şaten, cu un roşu sănătos în obraji, ce poate i se trăgea din lupta lui cu crivăţul de pe vremea când lucra la sonde – cu băutura nu le avea – nu era mare vorbăreţ şi cu atât mai puţin povestelnic„; învăţătoarea era ,,brunetă, cochetă şi puţin cam milităroasă, deşi în prima zi s-a străduit să fie zâmbitoare; una din îndeletnicirile femeilor de atunci care le lua mai tot timpul de peste an pe care li-l lăsau muncile câmpului şi treburile constante ale fiecărei zile era cultivarea cânepii şi ceea ce însemna lucrările ce presupuneau transformarea ei din plantă într-un fir aspru de o nuanţă nedefinită„.
În încheiere, consider că această carte, gândită în stilul literaturii memorialistice, are un farmec aparte. pentru că trecutul este analizat şi înnobilat prin consideraţiile celei ce rememorează, pentru că întâmplări al căror protagonist e copilul de ieri, de azi şi de mâine sunt proiectate pe fundalul istoriei într-o permanentă schimbare, devenind astfel unice, şi pentru că este o lectură agreabilă. Este cartea pe care îmi place să o am pe noptieră.

 

Prof. Anca Sava

Bibliografie
Nicoleta Nistoreanu, Realitatea mea neinventată, Editura Muşatinia, Roman, 2017

Lasă un răspuns