«

»

Menachem M. Falek – versuri

Altare

Uită‐te la moştenire:
Altar de presiuni
La fiecare anotimp şi vârsta
În fiecare mediu sau uliță.

Presiunea în artere anunță o explozie.
Presiunea în vene anunță stand‐ul.
Presiunea în piept anunță îngrijorare.
Presiunea în burtă anunță dureri.
Presiunea în gât anunț‐o sufocație.
Presiunea la ochi anunță o scurgere.
Presiunea în spate anunță culcarea.
Presiunea în picioare anunță oprirea.
Presiunea în plămâni anunță nedormire.
Presiunea la inimă anunță un vas care a cedat.

Uite soluția:
Altar de pastile,
Aranjate după ore, după zile.
Pastila alba,
Un sfert de pastilă albastră,
O jumate de pastilă verde,
O pastilă portocalie.
Seringa.
Punga cu lichide.
Estompa.
Nu există pastile negre
Numai nopți neterminate.
Altare, altare trec şi se petrec
În fața imaginilor tale.
Altar cu copil de adormit,
Altar cu zestre, cu moşteniri,
Altar cu aspirații,
Altar cu inele de aur,
Şi de speranțe.
Altar cu eforturi, preocupări
Altare cu pastile
Şi, la sfârşit, altar de linişte…

Normativ

El a fost om normal:
S‐a trezit la fel ca toată lumea
La orele dimineții
Se bucura de apa fierbinte a duşului din baie.
Bea o cafea
Şi mergea la locul său de muncă.

El arată ca un om normal:
Zâmbeşte, râde la glumele altora.
Auzea noutățile, nu le asculta,
Se arăta interesat de părerile prietenilor
Şi le uita după câteva minute.
Apoi, aşteaptă momentul când va fi singur.

El s‐a purtat ca un bărbat normal:
A căutat iubirea, privind în stânga şi‐n dreapta
Îşi asorta haina la cămaşă şi cravată
Îşi cântărea fiecare vorbă
Şi revenea, obosit şi singur, spre o nouă noapte.

Şi‐a dorit doar o mângâiere, o îmbrățişare.
O întâlnire ca‐n basme.
Împlinirea speranțelor.
Sfârşit rezervat.
Îi rămâne o experiență de urmărit
Pentru încă multe zile de‐acum înainte.
El s‐a jucat de‐a omul normal,
Meta‐normal.

Doar îngerii îl priveau cu milă
Aşteptându‐l…

Fortuna

Oameni visează să‐şi revină
Într‐un scaun cu rotile
Împins de moştenitori
Sau de soț, de soție (care şi ei şchiopătează)
în grădina din fața Casei de bătrâni,
căzuți pe gânduri.

Un bătrânel cu bastonul
Aruncă firimituri de pâine la porumbei
Şi la pisicile ocazionale
Singurii lui prieteni
Ce torceau lângă piciorul lui.
Oamenii din scaunul cu rotile
La masa de prânz.
O parte priveau indiferenți
Cu gura deschisă
Aşteptând ca cineva să‐i hrănească.
O soră amestecă pastilele în piureul de cartofi
Ajutându‐i să le‐nghită.
Şi bolnavul țipa de bucurie, ca mulțumire.
De fapt, el țipa la fel şi la refuz.

După aceea
Înainte de somnul de amiază, se schimbă pamperşii.
Se culcau aşa, uscați
Ca să resimtă durerile cât mai puțin.
Oamenii în scaune cu rotile
Nu ştiu până când
Vor mai schimba amabilități
Cu mâinile bune care le împing scaunul.
Sau mulțumiri cu
Îngerii ce le mai dau puțină speranță de viață.

Oamenii în scaune cu rotile
Parcă surâd
Că au mai primit câteva zile în plus.
Dar, de fapt, ei plutesc în vise
Pe care numai îngerii le văd
Şi le înțeleg.
Oamenii în scaunele cu rotile
Încă se mai mişcă….

Compoziţii

Poetul e compus din şaptezeci la sută apă.
Poate nouă la sută – ştiință
Probabil opt la sută – talent
Şi restul
Se împarte între
Limba pe care nu ştie s‐o stăpânească
Şi ego‐ul său mereu în creştere.

Dacă şi‐ar spăla cu apă ego‐ul
Şi cu ea şi‐ar limpezi limba
Ar putea s‐o‐nvețe mişcările măiestre.
Atunci timpul rămas liber
l‐ar putea folosi să‐nvețe ştiința
de‐a nu‐şi irosi talentul.

Dar cine are timp, putere şi energie
Să‐şi schimbe purtarea
Să‐şi găsească alter‐ego‐ul
Ce se ascunde între inimă şi creier
Ce conturbă corzile vocale
Şi ce nu trebuie deranjat
Cu prostiile zilnice…

Cine vrea să renunțe la persoana divizată
Sau împărțită
Şi să aleagă un alt personaj?

Doar atunci poate schimba ordinea mondială,
Poate dărâma experiențele pseudo‐ştiințifice
Şi să dea de lucru mai multor psihologi.

De aceea e preferabil să păzeşti cei şaptezeci la sută apă.
Restul se poate împărți cum vrei
Între alți componenți respectabili….

Ochii bufniţei

Câteodată mă transformam în pasărea nopții
Străpungând întunericul cu ochi de bufniță
Căutând un punct de reazem
Lângă băltoace cu picături de cuvinte
Deasupra rădăcinilor papirusului.

Brizele mişcau ramurile moi,
Mugurii propozițiilor care încă nu au apărut
Erau în pericol mortal de decapitare.

Câteodată
În fața ochilor mari
Ai bufniței ațipite
Cădeau pomii ai căror rădăcini erau slabe.

Lângă ele creşteau
Ciupercile magicei poezii.
Multe soiuri,
O parte sănătoase,
Cele mai multe pline de venin
Şi anevoie le deosebeşti între ele.

Cei veniți în pădure căutau ciupercile
Sub ochii deschişi ai bătrânei bufnițe.
Şi tot mai visau la gustul lor cel bun.

Cercul soarelui

Când răsare în zori Marea Minciună
Trebuie sărbătorită destupând o sticlă de şampanie.

Bărbatul care te priveşte lung
În Oglinda în care apari
Face semne ciudate cu mâinile
Până când ochii i se umplu de lacrimi
Întrebându-se apoi dacă sunt de bucurie sau de tristeţe.

Cravata trebuie legată strâns
Astfel încât gâtul să nu ofere nicio şansă
Nici cea mai mică
Metastazelor decepţiei.
După care, trebuie să-ţi termini cafeaua
Cu o pilulă pentru a-ţi uşura conştiinţa
În loc de o bucată de prăjitură uscată şi neagră.

În drum spre serviciu, trebuie să-ţi pregăteşti în gând frazele
În aşa fel încât nu cumva să strici armonia intonaţiei
Pentru a acoperi dezastrul febril ce fărâmiţează
Miezul sufletului tău.

La întrebarea: ce mai faci?
Răspunde, cu un zâmbet cizelat pe faţa copilăroasă:
„Foarte bine.”
Dar niciodată nu pune mare preţ pe acest „bine”
Pentru că absolut nimeni nu este cu adevărat interesat,
Fiecare are propriul lui „bine”
în adâncul inimii sale.

În timpul zilei continuă să împrăştii scântei de speranţă
Care poate, accidental, vor intra şi în propriul tău corp.

Seara te reîntorci acasă
Te dezbraci, faci un duş
Îţi parfumezi trupul.
Din datoria de a arăta bine
Le dai dinţilor să mestece gumă
Bei un pahar zdravăn cu două ciclamate
Şi fără cafea
Te aşezi în faţa plasmei şi schimbi canalele
Te înveselesc necazurile instituţiilor
Te înveleşti cu o pătură de întuneric,
tragi un pui de somn
Preferabil fără vise,
Te trezeşti a doua zi dimineaţă
Într-o altă zi în lanţul în care ai fost prins
Încă din pruncie.

Nu gândi prea mult
Dacă se rupe o singură verigă a lanţului şi e bine sau rău
Continuă să mergi înainte
Ascultă-ţi semenul care suferă
Încurajează-l, ridică-i moralul
Arată-i gustul vieţii
Şi întotdeauna, întotdeauna priveşte înainte
Numai spre ziua care vine –
Care în mod sigur va veni.

Ştii, soarele răsare
Şi el nu are timp să acorde atenţie
Fiecărui om singur

Inel şi cravată

Inelul era de aur
Cum fuseseră zilele mele cu tine
Literele numelui tău se-mpletesc între ele
Pe un fundal negru.
Mi-l potrivesc pe deget, şi-mi alunecă –
Să nu-l pierd, să nu-l pierd.
Astăzi, adăugat unor chei
Între palma Hamsa deschisă, antidotul pentru deochi
Şi un pumn strâns s-aducă noroc
Amuletele mele: Inelul, inutil
(Patru grame în plus la greutatea legăturii de chei)
Mă însoţeşte la fiecare uşă.

După uşa de la dormitor se află
Cravatele
E una cu dungi azurii şi turcoaz
Romburi şi diagonale.
A fost odată legată.
Ţi-ai potrivit-o într-o zi la gât
Când m-ai condus la altar.

Un an şi jumătate mai târziu
Te conduceam eu
În ziua în care-ai lasat în urmă amintirile din lagăre
Despre care nu spuseseşi mult.

Greu, un inel pe-o legătură de chei
O cravată rămasă orfană
Albastră, nedeznodată.
Şi tu nu mai eşti.

Tată

Tata
Mi-a apărut deodată în faţă
Cu un surâs real
Gras, butucănos, cu mâini de măcelar
Spunând cuvinte blânde, abia le auzeam
Încurajând un timp lipsit de încurajare.
Împrăştiind o-nţelepciune simplă.
Era unul din cei pe care nu-i găseşti în cărţi
(Pentru că el nu a ştiut cum să citească)
„Nu ascultaţi cuvintele
Ci doar pe cel care le spune.”

Apoi, a dispărut prin ziduri
N-am apucat nici să îl rog să şadă
Nici ca să-i dau…
Ce?
Ce poţi să-i dai unui om mort?
Dorinţe?
Vorbe?

Gramofonul vechi

Iubitul meu băiat,
Lasă gramofonul vechi
Să cânte mai departe pe Saimon şi Garfunkel
Cântec melodic
Ce va străbate timpurile
Şi nu va adăuga nici un fir gri de păr.
După ei pe Beatles
Şi Saharov
Ore după ore
Revin a doua oară şi a treia.
Lasă gramofonul cântând
Şi atunci voi crede că eşti aci
În camera alăturată.

Scump băiat,
Lasă-ţi ciorapii –
Nu se întâmplă nimic dacă sunt împrăştiaţi
Pe podea, pe pat
O parte nespălaţi –
Ca să pot simţi
Că acum ai revenit de undeva
Şi vei rămâne cel puţin
Până la cină.
Lasă-ţi cămăşile aruncate
Şi voi crede că apari iar în faţa noastră
Să întrebi
Ce e mai potrivit pentru ieşire.

Băiete, băiete,
Lasă pe masa computerului
Oglinda prietenei tale,
Pieptenele

Ca să mă calmez în timpul aşteptării
După ce aţi părăsit camera împreună,
Îmbrăţişaţi,
La cinematograf sau altă distracţie –
După miezul nopţii
Să văd că reveniţi mână în mână.

Nu,
Nu închide gramofonul
Şi hainele din cameră nu le aranja.
Lasă-mă să îmbrăţişez iluzia
Că eşti încă aici
În casă.
Şi, între timp, dincolo de străzi,
Construieşte-ţi cuibul tău
Şi când vei veni în vizită
Adu cu tine pe nepoţii mei.
Ei au voie să schimbe plăcile
Calme
Ale gramofonului bun şi vechi.

Pe drum

L-am văzut pe Mesia în drum
De la Latrun la Ierusalim
purta cămaşă lungă albă
O barbă despărţită-n două de vânt, acoperindu-i gâtul
Pe cap turban
Ochi stinşi.

L-am văzut pe Mesia în drumul lui
târându-şi picioarele, necedând plictiselii
ajutându-se de-un baston sculptat, făcut din lemn
Capul semăna cu un leu
Urechile aşteptau un semn.

L-am văzut lângă Ierusalim
Cu chipul îndreptat către porţile oraşului
concentrare a minţii, gură închisă.
Ochii i se întredeschid
În aşteptarea răspunsului.

L-am văzut pe Mesia
Sucindu-şi capul, uitându-se în sus în toate părţile
privind la oameni
Făcând o mişcare nedorită cu mâna
Privind în urmă
Îngăduind ochilor lui să se stingă din nou
Întorcându-se în casa-i ca o grotă
Ascuns de muritori.

Poate că nu are încă destule fire cărunte în barbă.

Casă

Femeia are nevoie de casă
Ca să aranjeze în ea camere pentru musafiri
Şi acolo să primească complimente.

Femeia are nevoie de casă
Ca să îngrijească în ea o bucătărie
Ca în ea să poată să coacă planurile.

Femeia are nevoie de casă
Ca să umple camerele cu copii
Acolo va păzi amintirile
Uterului ei
Şi împlinirea câtorva minute de fericire.

Femeia are nevoie de casă
Ca să fie în ea dormitoare
Şi în ele să viseze despre fericirea dorită
Cavaler pe cal alb
Şi apoi să îngroape visurile cu apariţia dimineţii.

Femeia are nevoie de casă
Ca să aibă o curte verde
Mai verde ca a vecinilor
Pentru că ziua ei e ocupată
Orele fug
Şi nu-i rămâne timp de odihnă

Femeia are nevoie de casă
Ca să fie în ea loc pentru îmbătrânire
Şi să poată povesti că a avut o casă
Ce nu a fost plină după voinţa ei.

Bărbatul are nevoie de casă
Ca la sfârşitul zilei de lucru
Să găsească în ea un salon
În el două pătrate de plasmă formidabile
Care zâmbesc spre el.
E preferabil să fie şi un dormitor şi o pernă
Pe ea îşi pune speranţele.

Bărbatul are nevoie de casă
Ca în spatele uşii
Să găsească în ea o femeie.

Clovn în Ierusalim

Mulţi nebuni se învârt
În oraşul sfânt
Toţi cred că sunt profeţi sau mesagerii lor.
Dar în cel mai bun caz sunt doar anunţătorii furiei.

Şi el, cel mascat, parfumat, ridicol, ştie
Că aici s-a dat mila
Măsurată s-a dat mila,
Şi câteodată
S-a şi uitat să se dea.

Inima lui s-a împărţit în multe bucăţele.

Asta e soarta unui oraş bătrân
Şi sacii de pe umeri sunt greu căraţi.
El, cel mascat şi parfumat ştie
Că zâmbetul lui, poate, va găsi locul unde se ascunde mila.

Menachem M. Falek
Poet, Scriitor, Traducător

Născut în anul 1951, în oraşul Bistriţa, Romînia. A emigrat în Israel în anul 1964.
Locuieste în Mevaseret, Ierusalem, căsătorit şi tatăl la doi băieti şi bunic la doi nepoti.
Invătătură academică a literaturi hebraice şi philosofie.

Preşedintele de la sucursala Jerusalem a Asociatia scriitorilor evrei în Israel. Membrul comitetului de arta în cartiere, membrul comitetului de redactori-ziaristi, membrul la diferite redacţii de reviste literare (scrise şi virtuale, în Israel şi Romînia).
Poesii, povestiri şi traduceri ale lui Menachem M. Falek au fost publicate în diferite ziare, magazine şi periodici, în Israel şi ţări străine.
Publică reţenzii şi articole literare. Ţine interviuri cu scriitori şi poeţi în public.

Redactor şi producător de cărţi de poeme şi antologii; membru al consiliului editorial al Universităţii Bar-Ilan (periodic virtual literar), preşedintele al consiliului editorial a revistei literare periodice „Psifas” şi a fost membru al consiliului editorial al revistei periodice „Moznaiim”.

Producătorul lexiconului historic al scriitorilor evreii în limba ebraică (2006) şi al lexiconului întreg al scriitorilor evreii în limba ebraică (2010).

A publicat mai mult de 20 de cărţi originale în limba ebraică (de poezii, proză şi de copii) printre ele: „Şapte zile de furie”, poezi, 2005; „Fermoare de toamnă”, poezi, 2006; „Odisea lui Pegasus”, poezi, 2007; „Clown în uliţele inimii”‘ poezii, 2011, „Voci din camera răcoroasă”, poeme, 2016. Are publicate 10 cărţi în limbi străine, 5 dintre ele în limba română. A tradus mai mult de 10 cărţi din limba română în ebraică (Adrian Suciu, Marius Chelaru, Lucian Vasilescu, Ion Cocora, Aron Gaal, Veronica Balaj, Dumitru Velea, Janette (Ioana) Carp, etc.) şi din ebraică în limba română (Dan Pagis, Itamar Yaoz-Kest, Aviv Ekrony, etc.) şi 3 antology bilingve. Deasemenea a publicat si alte carti legate de literatura, ca proza, carti de copi si tineret, essey si altele.

Premiat (o parte):

Subvenţia fundaţiei „Amo’s”, casa Preşedintelui de stat pentru scriitori şi intelectuali, Israel, 2005

Premiul „Naţiunea poeţilor” în memoria lui Paul Celan, Suceava – Bucovina, România, 2008

Premiul de onoare, Asociaţia Scriitorilor ebraici, Israel, 2010

Premiul de excelenţă în artă Internaţională, Fundaţia de Artă şi Cultură EOS, Ungaria, 2010

Premiul de excelenţă în artă Internaţională, Congresul Iinternational de Poeţi nr’ 32, al Academiei de Artă şi Cultură, Israel, 2012

„Doctor de honoare” şi „Membru de onoare” a Academiei Internaţionale de stiinţe, artă, cultură şi spectacole „Cita de Roma”, Italia, 2015

„Ambasador Spiritual al Bucovina în Israel”, 2014

Premiul „Călimara de cerneală”, Asociaţia Scriitorilor ebraici, Israel, 2015, pentru contribuţia la artă în Israel şi la asociaţia scriitorilor israelieni în limba ebraica.

„Premiul european pentru promovarea culturi bucoviniene în lume”, 2015

Lasă un răspuns