«

»

Emilia Țuțuianu: Iuliana Năstase-Onu – prezentul și trecutul multicultural, multietnic al orașului Roman


Oraşul Roman, prin amplasarea lui geografică pe o ruta comercială importantă, folosită din Evul Mediu până astăzi, prin arteră europeană E85, este cunoscut ca un centru economic, comercial şi cultural important al Moldovei de mijloc. În afară de români aici au trăit şi alte grupuri etnice stabilite în decursul veacurilor. Despre etniile care au convieţuit aici şi au format cultură şi personalitatea oraşului nostru muşatin o rog să ne vorbească pe dna Iuliana Năstase Onu.
– Stimată doamna Iuliana Năstase Onu vă invit la un dialog despre trecutul multicultural şi multietnic al oraşului Roman…
– Alături de populaţia majoritară, la Roman, de-a lungul veacurilor au trăit reprezentanţi ai diferitelor etnii precum: armeni, evrei, greci, saşi, maghiari, ruşi – lipoveni, contribuind, cu posibilităţile fiecărui grup etnic la dezvoltarea oraşului. Relaţiile cu populaţia majoritară au fost de frăţietate şi colaborare fiind uniţi cu toţii la bine şi la greu.
De unde au venit grupurile de evrei stabiliţi în oraşul Roman şi care au fost cauzele sosirii lor aici?
– Primii evrei s-au stabilit la Român în urmă cu 600 de ani, în timpul domnitorului Alexandru cel Bun, aşa cum este consemnat în Chronica Romanului şi a Episcopiei de Român, a cărturarului Melchisedec Ştefănescu. Au venit din proprie iniţiativa, din locuri de unde nu se simţeau în siguranţă: din Rusia, Ucraina, Polonia, Galiţia sau au răspuns invitaţiei unor domnitori moldoveni, dornici să întemeieze târguri, să dezvolte meşteşugurile şi negoţul, de pe urmă cărora să încaseze dările de care visteria ţării avea nevoie. Să nu uităm că Romanul a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai importante centre urbane ale Moldovei
.- În anul 1945 erau înregistraţi 7900 de evrei (19,6 %), după acest an numărul evreilor romaşcani a fost în continuă scădere. Ce contribuţii au avut la dezvoltarea oraşului persoanele de etnie evreiască?
– Evreii romaşcani au contribuit la dezvoltarea industriei locale, întemeind ateliere, fabrici, dintre care menţionez: atelierul de tăbăcărie – Maiersohn, turnătoria ,,Ferometal” – Davidovici, Moara Comercială ,,Moldova” – Rohrlich, Fabrică de uleiuri vegetale – Grunberg, Fabrica de bomboane şi marmeladă – Ghelberg, Fabrica de piele şi talpă – Rozenberg, Fabrica de săpun ,,Luceafărul” – Margulius, Fabrica de articole turnate şi presate ,,Leul” – Saider, Fabrica de articole din sârmă ,,Vulturul” – Leibovici, Fabrica de articole din tablă ,,Fierul” – Kendler, Fabrica de articole din sârmă ,,Gloria” – Rosen, Fabrica de teracotă – Blecher, etc.
– Enumeraţi câteva personalităţi ale obştii evreieşti care s-au remarcat prin activităţile lor?
– Din obştea evreilor romaşcani s-au ridicat numeroase personalităţi, intelectuali cu pregătire temeinică, renumiţi pentru activităţile desfăşurate, apreciaţi pe plan local, naţional şi internaţional. Menţionăm aici pe următorii: pedagogul Suchard Rivenzon, profesorul Zicman Feider, ajuns universitar la Iaşi, ziariştii B. Branisteanu, Filip Brunea Fox, cineastul Jean Mihail, actorul Sandu Sticlaru, regizorul Hero Lupescu, compozitorul Richard Stein, artistul plastic Sandu Darie (Haymovici) ajuns în Cuba, arhitectul Marcel Locar, scriitorii Max Blecher, Haralamb Zinca, Solo Har Herescu (Israel), traducătoarea Antoaneta Ralian, doctor Iosef Fux (Bucureşti şi Israel), esteticianul Andrei Strihan (Bucureşti şi Israel) şi mulţi alţii. Cimitirul evreiesc din Român oglindeşte fidel memoria etnicilor evrei trăitori de-a lungul timpurilor, aici găsindu-şi odihnă veşnică membrii obștii.
În ce fel autorităţile îşi comemorează înaintaşii de origine evreiască?
– Ca o recunoaştere a meritelor unui evreu romașcan, care face cinste oraşului, autorităţile locale au acordat scriitorului Max Blecher titlul de ,,Cetăţean de onoare” al oraşului, ceea ce este o mândrie pentru etnicii evrei. Regret însă că Primăria nu a considerat necesar să se implice în amenajarea unui muzeu. Cu ocazia participării la Festivalul Max Blecher am discutat cu organizatorii şi cu alţi romaşcani de suflet şi am stabilit ca împreună să ne ocupăm până anul viitor de ridicarea unui bust sau placă comemorativă pe locul în care a existat casa scriitorului.
Ce ne puteţi spune despre Viorica Agarici, cunoscut fiind rolul ei în a salva vieţile persoanelor de origine evreiască deportate în anii tulburi ai războiului?
– În calitatea de preşedinte al filialei locale a Crucii Roşii din Roman, Viorica Agarici a solicitat şi a obţinut permisiunea autorităţilor militare române şi germane de a li se asigura evreilor sosiţi în gara Român cu ,,trenul morţii’’ la dată de 03 iulie 1941, în urmă pogromului de la Iaşi, asistenţă medicală, alimente şi îmbrăcăminte. În urmă demersurilor curajoase ale Vioricăi Agarici, intermediate şi de Regina Mama Elena care se află în acel moment în vizită la spitalele militare din garnizoană Român şi care au ajuns până la conducătorul statului, generalul Ion Antonescu, evreilor închişi în vagoane li s-a permis aprovizionarea cu alimente şi îmbrăcăminte, separarea celor vii de cei morţi. Astfel, după transportarea şi îngroparea morţilor la cimitirul evreiesc din oraş, supravieţuitorii au beneficiat de asistenţă medicală din partea unor medici militari români, comunitatea evreiască din oraşul Român aducând alimente şi îmbrăcăminte. Menţionez că am crescut cu această poveste deoarece mătuşa mea doamna Maria Stănescu a făcut parte din această organizaţie şi în acelaşi timp am fost vecini pe stradă Ştefan cel Mare cu doamna Agarici. Toţi copii o iubeam pentru bunătatea ei. Zilnic ne cumpăra şi ne oferea bomboane cu fructe atunci când se întorcea acasă. Pentru a se întreţine, ţinea ore de franceză copiilor evrei. Comunitatea evreiasca i-a oferit un ajutor material dar această nu a acceptat şi au stabilit ca, în schimbul orelor să primească această donaţie. Pentru mine a fost un model care mi-a marcat viaţa. Atunci când am avut probleme că toată generaţia mea, în perioada de tranziţie după 1989 când cei cu pregătire tehnică am intrat într-un con de umbră, s-au închis întreprinderile, nu ştiam pe ce cale să apucăm eu m-am gândit la cea care a reuşit să reziste după ce şi-a pierdut averea, familia de care a fost despărţită, primind domiciliu forţat şi care nu şi-a pierdut speranţa şi a reuşit să trăiască demn ajungând vârstă de 79 de ani. Atunci mi-am spus, de ce eu nu pot să fac faţă acestei situaţii care este cu mult mai uşoară şi să lupt? Şi am reuşit! Istoria m-a ajutat. De aceea o iubesc şi le spun tuturor să facă acelaşi lucru.
– Cum a fost răsplătită Viorica Agarici pentru curajul ei şi în ce fel i se păstrează un loc în memoria comunităţii locale?
– Pentru curajul de care a dat dovadă, la 8 iunie 1983, Institutul ,,Yad Vashem” din Ierusalim i-a acordat, ,,post mortem”, diploma şi titlul de „Drept între popoare”. După 1989, în oraşul Român, numele ei a fost atribuit unei străzi, iar în anul 2011 a fost declarată Cetăţean de Onoare. În anul 2001 în gara Roman i s-a ridicat un bust, operă a sculptorului Florin Mircea Zaharescu. Pe placă de sub statuie este scris: Viorica Agarici: 1886 – 1979. Pe timpul războiului, în iulie 1941, fiind preşedinta filialei de Cruce Roşie Român, şi-a expus viaţa oprind trenul morţii cu evrei deportaţi spre lagărele de concentrare, astfel salvând mii de vieţi.” Ar fi bine dacă am continua cu menţiunea privind titlul primit.
– De curând aţi primit vizită oficială a unei delegaţii din Israel. Au fost prezente şi persoane originare din Roman? Vorbiţi-ne va rog despre personalităţile ce au vizitat recent Romanul, caracterul acestei vizite, impactul asupra imaginii oraşului în plan cultural şi impresiile oaspeţilor noştri?
– Joi, 25 mai 2017 am avut vizita colegilor noştri din Clubul Rotary din Haifa. Ei au venit de fapt în România în calitate de turişti, dar aflând că în Roman funcţionează un club care le-a făcut invitaţia de a se întâlni, au răspuns cu mare bucurie. Aşa cum am mai spus, am trăit cu povestea doamnelor de la Societatea de Cruce Roşie şi cred că un exemplu de umanitate, solidaritate şi eroism mai elocvent nu poate exista. Prin această poveste adevărată am încercat să le arăt că romaşcanii, românii sunt oameni prietenoşi şi că istoria noastră din acea perioada nu se bazează numai pe acţiuni de cruzime ci şi pe sacrificiu şi umanism. M-am întrebat de multe ori, de ce noi românii nu vorbim despre astfel de momente, de ce în cartea de istorie nu există o lecţie dedicată acestor evenimente? Crucea Roşie nu face demersuri în acest sens, toată lumea tace acceptând numai lucrurile urâte petrecute în acei ani în România. Acelaşi lucru m-au întrebat şi musafirii noştri: ,,De ce nu vorbiţi despre asta? Voi trebuie să faceţi acest lucru, să se ştie în lume despre aceste eroine. De ce ,,nu vindeţi povestea”?
De ce…? mă tot întreb şi eu. Să ştiţi că nici în Roman nu ştiu mulţi despre asta şi puţini profesori duc copiii în cadrul săptămânii Şcoala altfel în gară, să le prezinte povestea eroinelor de la Crucea Roşie. Poate articolul nostru va schimbă ceva în acest sens.
– Ce impact a avut această întâlnire, în plan cultural şi impresiile oaspeţilor dumneavoastră?
– Prin intermediul dvs., stimată doamnă Emilia Țuțuianu, am putut să le arăt cum promovăm noi la Roman valorile culturale aparţinând etniei evreiești. Le-am oferit câteva reviste în care erau articole dedicate lor, alte articole scrise de-a lungul vremii în revista Melidonium pe care o conduceţi. Când le-am vorbit despre comunitatea evreiască din Roman, despre valorile culturale, mi-au spus că dacă ar fi ştiut, ar fi venit direct aici şi ar fi stat mai mult.
Faptul că am fost invitaţi să stabilim un parteneriat între Clubul Rotary Roman şi Clubul Rotary Haifa, reprezintă pentru noi o mare mulţumire şi bucurie deoarece vom putea lucra împreună proiecte pentru Roman.
– Vă doresc mult succes!

Lasă un răspuns