«

»

Liliana Smerea Vacaru – versuri

Liliana Smerea Vacaru

Se duce primăvara

Vezi cum s-a scurs in grabă, fugara primăvară…
Și zilele trec astăzi , cât numeri pân’ la trei,
Grăbește-te iubite, că vezi cum timpul zboară,
Să mă săruți la umbra copacilor de tei!

Nu-i incă prea târziu și nici va fi vreodată,
Atâta timp cât incă, mai am inimă-n piept…
Tu prinde-mă de mână la fel ca altădată,
Șoptește-mi de iubire!…Nu mă lăsa s-aștept!

Și ningă peste noi, din tei, chiar toată floarea,
Să savurăm parfumul, atât de-mbătător,
Căci se grăbește viața la fel ca primăvara…
Și în curând iubire …o să ne fie dor,

De fiecare clipă trecută inutil,
În graba asta mare pe care o avem…
Cum dor îmi este-adesea ca să mai fiu copil…
De doruri ca acesta…iubire , eu, mă tem!

Alungă-mi dară teama!…Mă ține strâns la piept…
La fel ca-n ziua-n care, întâi m-ai sărutat,
Se duce primăvara, eu încă mai aștept,
Să ne trăim iubirea, așa cum am visat!

Croitorul

La un croitor vestit, vine-o inimă rănită
Și cu ochii plini de lacrimi, cere să fie cusută!
Croitorul o priveşte, plin de milă și căldură
Și incearcă să-i găsească fir şi petec pe măsură!

El o coase şi-o ,,descoase” despre ce s-a întâmplat,
Ştiind că nu-i prima dată, când vine la reparat!
Ea sfioasă-şi pleacă ochii:– ,,Ştiu, că nu te-am ascultat!
Mai repară-mă o dată şi promit că nu mai fac!”

Scuturându-şi capul, trist, croitorul o întreabă :
,, Scuză-mă, dar nu rezist… Cum de eşti atât de bleagă?
Te-am cusut de-atâtea ori, sfaturi bune, eu ți-am dat,
Însă nu trece prea mult şi iar vii la reparat!

Milă-mi este-acum de tine..ciudă-mi e că nu m-asculți,
S-alegi cu mai multă grijă şi să ştii când să renunți!
Te-arunci cu ,, capu”-nainte, crezând că stau brațe întinse,
Te trânteşti cu toată forța, de zid şi de uşi închise !

Uită-te şi tu la mine, că-s bătrân şi nu mai pot,
Teamă-mi e de ziua-n care, n-am să pot pune la loc
bucățelele pe care le-ai împrăştiat prin lume…!
Ai să pierzi inconştiento, chiar şi sufletul din tine!”

Fiecare-,,mpunsătură” care-i provoca durere,
O primea ca pe-o pedeapsă: resemnată…în tăcere!
Croitorul puse firul, tare, ca dojana grea!
–,,Sper c-această cusătură, să îți fie ultima!”

……………………………………………

Fiecare inimă cred c-a fost la croitor,
Cu o rană de cuvânt, de iubire sau de dor!
Cred că ați ghicit desigur, croitorul cel sărman,
Vestit, plin de iscusință… este creierul uman!

Dacă inima ar fi de natură ascultătoare,
Poate n-ar mai fi nevoie, creierul, să o repare!

1 comment

  1. Bandrabur Gheorghe

    Este un privilegiu să te fi cunoscut si sa ma delectez cu minunatele-ti versuri!

Lasă un răspuns