«

»

Constantin Enianu – De la munte la mare

Dunărea, denumită Amazonul Europei, întreţine cele mai bătrâne păduri, milioane de păsări urmează cursul ei în emigraţia lor între Arctica şi Africa. Această apă curgătoare întreţine viaţa oamenilor de milenii. În zilele noastre Dunărea traversează zece ţări şi patru capitale: Belgrad, Budapesta, Bratislava şi Viena. Cu toate că omul a avut multe intervenţii asupra ei, Dunărea rămâne totuşi un fluviu misterios, cu aspecte peisagistice deosebite. De-a lungul Dunării, prin labirintul de insule şi păduri, sunt adăpostite 4.000 de specii de animale şi 1.000 de soiuri de plante. Delta Dunării este celebră pentru pelicani, iar în adâncurile sale trăiește cel mai mare peşte de apă dulce, morunul. Însă, acest mare fluviu are o sorginte ciudată.
Oficial, începutul Dunării începe dintr-un tărâm al nimănui, aflat între fluviu şi Marea Neagră. Acesta e farul vechi de la Sulina, kilometrul 0. În contrast cu toate fluviile lumii, lungimea Dunării este măsurată de la vărsare spre izvor, ajungând la 3.000 de km. Fluviul străbate câmpiile României, la Porţile de Fier îngustându-se, formând un defileu prin munţii Carpaţi. Traversează apoi pusta ungară, iar înainte de Budapesta, îşi schimbă cursul brusc şi trece pe la poalele de nord ale munţilor Alpi. Izvorul său se află în adâncul munţilor Pădurea Neagră.
Din creierii munţilor Pădurii Negre izvorăşte râuleţul Breg. Acest izvor cristalin generează fluviul ce străbate Europa, după cum e scris pe o placă de lângă izvor: „DE AICI ÎNCEPE MĂSURAREA LUNGIMII DUNĂRII, 647 KM“. Totuşi, Dunărea pare să aibă mai multe izvoare şi o lungime mult mai mare… Când râul Breg se uneşte cu râul Brigach, cursul de apă rezultat poartă numele de Dunăre. Însă, această apă curgătoare, înainte de a-şi intra pe făgaşul normal, trebuie să depăşească un obstacol major. La circa 36 km de la izvoarele iniţiale, Dunărea dispare sub prundişuri 200 de zile pe an, într-un loc unde munţii de calcar despart apele Europei, între Dunăre şi Rin, care sunt într-un război aprig. Rinul duce apele subterane către Marea Nordului, iar Dunărea, către Marea Neagră.
După ce apare din nou la suprafaţă, Dunărea îşi croieşte drum prin pădurile din sudul Germaniei, după care se întâlneşte cu forţe care-i schimbă faţa. Chiar dacă fluviul a pierdut bătălia cu Rinul, el nu va seca nicicând. Munţii Alpi îi trimit forţele necesare din zăpezile adunate iarna pe creste, care primăvara se transformă în torenţi de apă. Apele din Alpi au transformat Dunărea într-un fluviu lat. El pătrunde apoi în altă ţară, în una dintre cele mai frumoase văi din lume: valea Wachau din Austria, unde apele Dunării sunt liniştite. Wachau e poarta spre un oraş legat indestructibil de Dunăre, Viena, metropola cu circa două milioane de oameni. Cine trăieşte aici, abia dacă vede Dunărea, deoarece fluviul trece printr-un canal artificial. Totuşi la câţiva kilometri de agitaţia oraşului, se află o lume complet diferită: Parcul Naţional Donau-Auen. Aici, Dunărea e aidoma Amazonului sud-american, ca sălbăticie, habitatele dinamice de aici fiind cele mai bogate în floră şi faună din Europa.
Paradisul acvatic al Dunării cu ecosistemele sale deosebite e ameninţat cu dispariţia. De-a lungul secolelor, fluviul a șerpuit şi a acoperit cu un strat de prundiș solul terenurilor inundate. La est de Viena, stratul prundișului adunat are o grosime de 60 de m. S-au format astfel braţe moarte cu bazine de apă, care sunt pe cale de dispariţie din cauză că Dunărea se afundă tot mai mult în propria albie. Aparenţele înșală totuşi. Ca să ajungă până aici, a trecut de barje uriaşe. Navele şi barjele trec prin ecluză, dar pietrişul şi nisipul aduse de Dunăre din Alpi rămân în urmă. De aceea fluviul se adânceşte. Fenomenul e monitorizat de cercetătorii vienezi cu consecvenţă, utilizând tehnici moderne. Inginerii, în urma informaţiilor, iau măsuri pentru a împiedica albia să se adâncească şi mai mult. Ei colectează pietriş în aval şi îl descarcă în amonte, 100.000 de tone anual. O misiune perpetuă.
După Bratislava urmează o barieră controversată din beton şi oţel: hidrocentrala de la Gabčikovo. Din cauza hidrocentralelor din Viena, nivelul apei a scăzut anual cu 2 cm. Construirea acestui leviatan a distrus însă kilometri de mlaștini. Aici apele sunt deviate şi împărţite. Fluviul e transformat aici în apă canalizată între bariere artificiale, flora şi fauna schimbându-se şi ea.
Dunărea nu a păstrat niciodată acelaşi curs multă vreme. Acum milioane de ani, hidrocentrala de la Gabčikovo, care a schimbat complet faţa Dunării, s-ar fi găsit sub apele unei mări străvechi. Aici se termina Dunărea. Dar, apoi, apa a străpuns Munţii Carpaţi şi Dunărea a ajuns până la Marea Neagră, prelungindu-se cu 1.000 km. Ea are şi un afluent important în zonă, Tisa, care străbate roditoarea pustă maghiară şi se varsă în Dunăre.
Dunărea părăseşte pusta maghiară cu spectacolul efemeridelor şi păsărilor călătoare, de unde toamna pornesc spre Africa, şi se îndreaptă spre Carpaţi, unde şi-a croit drum cu forţa de-a lungul timpului. Ajunsă la Porţile de Fier, Dunărea e înghesuită în defileul înalt, cu stânci la 300 m deasupra apei. Aici fluviul are doar 150 m lăţime şi 90 m adâncime. Porţile de Fier pentru barcagii, însemnau hotarul Europei. Era cel mai dificil şi primejdios sector al Dunării, din cauza meandrelor şi a stâncilor de sub apă, care formau vârtejuri şi curenţi puternici de suprafaţă. În unele locuri, navele cu aburi erau tractate în amonte de trenuri. Locul e considerat şi puncul final al drumului morunilor.
În anii ’70 a fost construit Barajul Ɖerdap 1. Apele năvalnice ale Dunării au fost domolite. Morunii nu pot trece de barajul hidrocentralei. Dacă aceşti peşti, ce ajung până la 8 m, nu pot ajunge la locul de depunere a icrelor, specia e posibil să dispară. În aval de Porţile de Fier Dunărea curge molcolm şi traversează câmpiile din România, până ajunge aproape de Marea Neagră. Apoi se desparte în trei braţe principale şi mai multe secundare, formând o deltă imensă. La vărsarea în mare îşi găseşte popasul prundişul adus de fluviu din Munţii Alpi. Locul acesta constituie şi paradisul păsărilor, ce se înmulţesc în colonii uriaşe. Vara vieţuiesc alături de apele Dunării, iar toamna pleacă spre a-şi prelungi traiul alături de apele din ţările calde.

Constantin Enianu

Lasă un răspuns