«

»

Dorel Schor: Zamfira Bârzu – Expresii și tipologii


M-a surprins plăcut să descopăr şi astăzi, în dulce târgul Iaşului, oraşul în care, cu ani în urmă, m-am format ca medic, o efervescentă viaţă culturală şi artistică demnă de istoria şi tradiţiile locului. S-a întâmplat ca la împlinirea unui număr rotund de ani de la absolvirea facultăţii, colegii ieşeni să se adune, mai întâi la Institut şi apoi la vestita „Bolta rece”, unde au depănat amintiri şi i-au pomenit desigur pe cei care i-au părăsit şi alţii care se află, firesc, în Israel. Cum sunt în legătură cu mai mulţi foşti colegi, am primit şi fotografii de la întâlnire, reuşind chiar (uneori) să recunosc personajele. Un fost coleg mi-a făcut o surpriză, alăturând fotografia unui tablou care îl reprezintă.
Aici începe de fapt cronica plastică. Pentru că autoarea portretului este unul din cei mai importanţi artişti plastici contemporani din România şi tabloul a fost expus în cadrul unei expoziţii organizate la Galeriile „Dana” din Iaşi. Acea galerie de bună calitate care a expus în ultima vreme operele maeştrilor Baruch Elron şi Samy Briss, despre care am scris.
Zamfira Bârzu , o portretistă de excepţie, a prezentat publicului figuri reprezentative, aparţinând unor medii diferite, dar mai ales scriitori, medici, actori, pictori, universitari, critici de artă. În general intelectuali cunoscuţi, ceea ce face mai dificilă misiunea ei, dar cu atât mai meritoasă reuşita..
Pictoriţa şi-a propus să descopere fiinţa interioară a fiecăreia dintre multele şi diferitele personaje portretizate. Zamfira Bârzu evită şabloanele consacrate şi formulele uşor previzibile. Detaliile anatomice sunt respectate desigur, la fel şi fidelitatea caracteriologică, cele mai multe dintre „modele” având posturi fireşti, potrivite preocupărilor lor.
Personal am avut satisfacţia să-i „reîntâlnesc” pe câţiva dintre prietenii mei, pe scriitorul şi dramaturgul Mircea Radu Iacoban, pe poetul şi profesorul universitar Liviu Antonesei, pe vestitul pictor Samy Briss şi, desigur, pe fostul meu coleg prof.dr.Mihai Radu Diaconescu, (căruia noi îi spuneam pe vremuri Pusy), cel care mi-a trimis fotografia portretului său.

Dr. Dorel Schor

Lasă un răspuns