«

»

Gheorghe Simon – Eram copilul Mănăstirii

Gheorghe Simon

Nici nu s-au uscat bine lacrimile
pe obrazul meu de copil etern
pe cît de repede mai tîrziu am aflat
că moartea vine prin cuvinte
cum se pîrguiesc fructele în asfinţitul luminii
cum agonizează sufletul peregrinînd
prin grădina raiului de pe pămînt
precum ceara transparentă
se topeşte în focul iubirii.

Eram copilul mănăstirii
şi nu mă sinchiseam
de umbra sunetului de clopot
asurzind pustiul ascuns în mine
şi nici pata de cerneală
nu s-a uscat prea bine
pe cît de repede citeam
ca să nu mă ajungă din urmă
arătarea înfiripată
precum e veşnicia
doar clipă întruchipată.

Atît mi-a mai rămas
din tot ce-am cules
în vreme de secetă
sufletul fără de urmă
precum moartea e prezenţă
fără de umbră
precum în preajma celui de lîngă mine
mă învecinez în străinime
pe cît de abrupt e abisul
între cel ce eram
îmbunătăţit prin asceză
şi cel ce sunt prefigurat
de un Nimeni.

Lasă un răspuns