«

»

Mihai Merticaru: Poesis

mihai-merticaru

Sonetul muzei

Ştiu că minţi frumos când spui că mă iubeşti,
Doar alba minciună-i bun medicament,
Distruge microbul cel mai virulent
Al tristeţii şi-al altor boli sufleteşti.

Recunoscător îţi sunt pentru talent,
Inedite declaraţii îngereşti
Şi pentru atâtea frumoase poveşti
Melodios rostite şi coerent.

De n-ai fi fost, te-aş fi cioplit c-o daltă,
Să-mi fii, ca vie, una dintre muze
Cum pe lume nu se găseşte altă

Femeie subţirică şi înaltă.
De crezi că vorbele-mi vor să te-acuze,
Împuşcă-mă c-un zâmbet de pe buze!

Sonet cu parfum

Iubito cu gleznele de chihlimbar,
Torsul, armonie beethoveniană
Cu dulce mireasmă de havaiană,
Exult, că nu te-am aşteptat în zadar!

De unde-ai luat părul de castană,
Gâtul de egretă, zâmbetu-ţi hoinar,
Ochii, două boabe de mărgăritar,
Piosul cuget fără de prihană?

Din ce nouă galaxie mi-ai venit
Învăluită-n parfum de trandafiri,
Prin sângele cald să-mi curgi necontenit?

Cum de-ai aflat că eu îţi sunt cel menit?
Tu, născătoare a unei mari iubiri,
Ce farmece-ai combinat să mă inspiri?

Sonetul împăcării

În ochii tăi văd mii de baionete,
Parc-ai strâns ură de-o întreagă viaţă.
Otravă în borcanul cu dulceaţă,
Capul Gorgonei, ţi-l zăresc prin plete.

Să fi făcut cumva vreo boroboaţă?
Ştii bine că nu-mi prea plac alte fete,
Privirile lor nu pot să mă-mbete,
Gându-mi este doar la propria-mi soaţă.

Panteră crudă, tu suplă felină,
Alungă-ţi astă sumbră supărare!
Scumpo, eu nu mă ştiu cu nicio vină,

Fii calină, fii cum te ştiu, divină!
Iubi, de mă urăşti aşa de tare,
Otrăveşte-mă cu o sărutare!

Lasă un răspuns