«

»

Tiberiu Tudor – versuri

Suflarea morţii ne apropie,
Suflarea morţii ne desparte,
Sufletu-i mantia de zdrenţe
Cu care zilnic trec prin moarte.

Eşti tu, ori este Ea străina
Care-mi mai dă o amânare:
Dragostea ta, orbind lumina
Acestui răsărit de soare

Cum vii dinspre nisipul umed,
Inconştientă şi ciudată,
Cu rochia precum o torţă,
De vânt pe trup înfăşurată.

De-asupra noastră scânteiază
Frunzişul tremurând în soare 
Sunt plopii, izbucniţi în lacrimi
De spaimă şi de disperare.

Spaima de moarte ne apropie,
Spaima de moarte ne desparte,
Sufletu-i mantia de zdrenţe
Cu care zilnic trec prin moarte.

(Din volumul “Enisalá – versuri”)

Lasă un răspuns