«

»

Dorel Schor – Marele premiu

In urma cu mai multi ani, un pescar islandez a câstigat marele premiu la tragerea de Crăciun a loteriei nationale. Omul, de obicei, nu obisnuia să-şi incerce în acest fel norocul, dar s-a întîmplat ca băcanul din satul lui să nu aibe bani marunti la acea ora de dimineata şi, în loc de rest, i-a propus să ia un loz, nu-i mare lucru dacă odată în viaţa va incerca treaba asta, merge chiar foarte bine cu litrul de ulei achiziţionat…

Dacă ai noroc, vorba românească, fierbe oala fără foc. Pescarul s-a lăsat cu greu înduplecat, dar pentru că timpul trecea si nu venea nici un alt client la băcănie cu ceva numerar, a acceptat solutia propusă. Si aşa cum desigur bănuiţi, norocul i-a surâs. Ce spun eu surâs?! Norocul, straşnic gâdilat probabil, a râs cu toată gura, până la urechi.

Premiul cel mare era chiar mare. Pescarul fiind si singurul câştigător, nici nu trebuia să-l împartă cu nimeni. Acuma se punea însă problema ce să facă cu suma. S-au ivit imediat o mulţime de consileri sfătuitori. Vecinii, de pildă, îi sugerau să pietruiască uliţa şi să comande nişte stâlpi de iluminat cum au văzut ei într-o revistă din Paris… Pescarii spuneau că acum e momentul să achiziţioneze bărci cu motor pe care să le închirieze la un preţ simbolic, sau fără preţ, că doar era unul de-al lor… Directorul scolii de patru ani propunea să etajeze clădirea instituţiei şi să fixeze o placă metalică în cancelarie, cu numele aurit al binefăcătorului… Evident, i s-au adresat asociaţiile de pensionari, de femei, de tineret, de sportivi, de colecţionari, de filatelişti, de sahişti, de nefumători, de vegetarieni. de misiţi şi suferinzii de migrene…

Asaltat din toate directiile, copleşit de osanale şi apropouri străvezii, pescarul nostru, care nu era prea şcolit, consideră că e cazul să se adreseze băcanului, care avea totuşi un oarecare merit în obţinerea câştigului. Iar acesta, fiind un intelectual cu experienţă, care făcea pe cap socotelile cele mai complicate fără să greşească în minus niciodată, ceru puţin timp de gândire şi după o analiză responzabilă îi comunică concluzia:

– Cel mai bine este să depui toată suma la banca din oraşul apropiat şi să decizi mai târziu, când spiritele din sat se vor potoli…

Fericitul câştigător aşa făcu. Depuse cecul la bancă într-un cont nou şi secret şi plecă în satul lui liniştit, de parcă se eliberase de o povară cu o mulţime de zero în coadă. Liniştit, vorba vine, pentru că după câteva zile, dar mai ales nopţi, o mare întrebare îl copleşi: ce siguranţă poate avea că pe baza unui cec, la urma urmei o hârtie cu două semnături indescifrabile, în contul lui sunt bani buni, autentici, valabili!? Incât, cam la o săptămână de la deschiderea contului, se prezentă la sediul băncii şi, după ce se legitimă, ceru întreaga sumă în numerar. Primi banii după ce semnă o mulţime de hârtii, se retrase într-un colţ mai liniştit şi numără de câteva ori bancnotele. Aşa după cum bănuiţi, totalul se potrivea cu ce scria pe cec, banca se dovedise foarte corecta. Putea, aşadar, să încredinţeze din nou tezaurul. Urmară alte hârtii, numărarea sumei de către funcţionar, semnături etc.

Da, dar banca mai avea şi alţi bani… Cine şi ce îi puteau garanta că aceştia erau ai lui sau că nu erau folosiţi de funcţionari in alte scopuri, mai ales când el se afla departe de bancă? Urmă încă o săptămână de nelinişti şi frământări, din nou pescarul cel norocos veni la banca din oraş, ceru iarăşi întreaga sumă, o primi, numără banii, erau acolo, îi depuse iar… Si treaba asta se repetă în fiecare săptămână.

Mi-am amintit de această întâmplare zilele acesta, când un vecin de bloc mi-a povestit ca fiul lui, care e elev în clasa întâia, economiseşte ce i se dă ca bani de buzunar. L-am întâlnit pe tânărul economist şi l-am întrebat dacă are cont la bancă. Mi-a răspuns că nu are încredere în bănci. Suma, care se apropie de valoarea a două piţe rotunde plus coca cola, o păstrează într-o puşculiţă secretă…
– Si dacă o pierzi sau ţi-o ia cineva?
– N-am cum s-o pierd şi nici nu poate să mi-o ia nimeni pentru că
în fiecare săptamâna îi schimb locul…

Treaba asta m-a pus pe gânduri. Cu politica asta financiară, cu taxele mari şi dobânda minimală, statul la coadă şi aşteptarea la bancă, criza mondială şi bursa instabilă, cu dolarul care scade si euro care flotează, poate că puştiul are dreptate…

Lasă un răspuns