«

»

Dimitrie Grama – dialoguri

Dimitrie Grama…..cu mainile astea
am cules din drum
obstacole ce mi-au fost
puse in cale
ostacole dragi si de aceia
le-am pus pe toate
la inima…

….cu mainile astea
am inotat cateodata
in ape limpezi
cateodata in mocirla
si tot cu ele aripi
mi-am crescut
sa inot cu ele in vant
sa ma inalt si
sa ma prabusesc
din ceruri….

….ma uit la ele
si le studiez, ca si cand
nu ar fi mainile mele!
sunt din piatra?
sunt din lemn?
din apa sau din foc?
si pentru ca nu stiu
le intind cuiva
dar ca un ecou
ele se intorc la mine
goale!

….le bag atunci rusinos
in buzunare
si ma plimb cu ele ascunse
pe starzi aglomerate
de suflete pustii…

….noaptea mi le odihnesc
pe piept
si pe ele imi odihnesc
amintirile
bucuriile si
necazul…..

Dimitrie, Uppsala, 25/7, 2017

…..stau pe o banca
intr-un parc
de la marginea orasului
si mananc din punga
paine si salam
un caine mare, maroniu
se apropie de mine
dar se opreste respectuos
la cativa pasi distanta…
…e slab, dar are niste ochi
mari
negri
blanzi si
profunzi
asa cum doar
la animale
mai vezi
oamenii si-au
pierdut candva, undeva
ochii acestia….

….se uita la mine
dar nu cerseste
are o demnitate
de nedescris
si lucrul asta
ma face sa impart
in doua salamul
si sa-i intind
jumatatea menita lui…

….se apropie incet
si cu gingasie
mi-l ia din mana.
nu al mananca!
se duce cativa pasi
langa o tufa
de unde iese
o catea pestrita
cu burta atarnata
de pamant
si el ai lasa ei
salamul sa-l manance….

….nu pot sa-i privesc!
le las acolo restul
de paine si de salam
si plec gandindu-ma
ca au ajuns cainii
sa fie mai oameni
decat oamenii….

Dimitrie, Uppsala 26/6, 2017

Lasă un răspuns