«

»

Galina Martea: Violența contra copiilor – consecințe grave pentru viitorul unei societăți

Cel mai semnificativ lucru care ar putea contribui destul de negativ în dezvoltarea unui mediu social sănătos este fenomenul „violența asupra copiilor”. Afirm acest lucru deoarece copiii sunt viitorul unei societăți, iar capitalul uman format în timp va fi afectat puternic de sindromul traumatismului, consecințe grave suportate din frageda copilărie. Astfel, pentru a face careva concluzii cu privire la dezvoltarea unei societăți, atunci, mai întâi de toate, ar urma să ne concentrăm atenția asupra faptului cum este educată tânăra generație, în mod special copiii de vârstă preșcolară și școlară, și, respectiv, care sunt condițiile reale prin care aceștea se formează ca identitate personală și socială. Evident, în acest caz ar urma să examinăm, în mod prioritar, care sunt condițiile efective ale societății și familiilor prin care se dezvoltă și se educă copilul.
Știm cu toții că protecția copiilor este un drept fundamental internațional, acesta fiind legiferat prin Convenția asupra Drepturilor Copilului, adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite din 20 noiembrie 1989. Convenția respectivă, fiind asumată și ratificată de majoritatea țărilor de pe mapamond (194 state, din noiembrie 2009), cuprinde întreg setul de măsuri care garantează copiilor drepturi civile/politice/economice/sociale/culturale în scopul de a servi la o dezvoltare completă- civilizată și în limite de libertate și demnitate. La rândul lor, țările semnatare stabilesc prin legi naționale acordul de aderare și condițiile/cerințele în sprijinul copilului, conform celor relatate în tratat. Cu toate acestea, însă o mare parte dintre țările prezente în acest acord al Convenției pentru Drepturile Copilului nu sunt responsabile în deplină măsură pentru protecția copiilor naționali, acest lucru fiind deja confirmat prin clasamentele și cercetările mondiale prezente în acest scop. În acest scenariu, cu accente negative, în apărărarea/ocrotirea și protecția copilului se înscriu și țările din Sud-Estul Europei, precum Moldova, România, Slovenia, alte, țări unde statul și societatea civilă își manifestă atitudinea umană perfectă față de copii mai mult în formă scrisă (adică prin legi și diverse acte normative corespunzătoare), dar nu și în viața reală a individului/copilului. Prin urmare, conform rapoartelor elaborate de UNICEF, Organizația Salvați Copiii, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Organe Naționale Centrale pentru Protecția Drepturilor Copiilor etc. se dovedește că aplicarea forței fizice în educarea copiilor este o metodă frecventă practicată de o mare parte de familiile din țările susmenționate. Spre exemplu, în R.Moldova (76 la sută – disciplină violentă), cât și în România circa 63 la sută dintre copiii intervievați (55 la sută înregistrate în mediul rural) confirmă că sunt bătuți sau cel puțin loviți de către părinții lor, iar 50-60% dintre familii își educă copiii prin bataie (http://www.descopera.ro/dnews/13236201-studiu-socant-in-romania-peste-60-dintre-copii-sunt-supusi-violentei-in-familie). Astfel, în baza clasamentului și a studiului realizat de OMS din 2013 în primele locuri la capitolul „numărul de copii omorâți prin bătaie” este prezentă Slovenia, apoi R.Moldova (loc 2), România (loc 11), pe când, în același timp, țările în cauză se regăsesc la fel în primele locuri la secțiunea „legislația perfectă în domeniul protecției copilului” (http://adevarul.ro/news/eveniment/harta-violentei-copiilor-aberatia-romaneasca-lege-mai-stricta-decat-norvegienii-patru-mai-copii-omorati-bataie-1_56d867415ab6550cb874deba/index.html). Deci, asemenea exemple sunt destul de suficiente pentru a forma o imagine despre mediul social al unei țări prin care se educă copilul și, nu în ultimul rând, familia și societatea. În consecință, putem defini care este și impactul fenomenului de „violență contra copilului” și care sunt consecințele în formarea acestei personalități. Însă să nu uităm, că aceleași proceduri de educație prin aplicarea forței fizice și a violenței psihologice deseori sunt prezente nu numai în cadrul familiilor, dar și prin intermediul școlii, instituție unde copilul trebuie format ca identitate/personalitate autentică individuală și socială. În acest caz, scenariul de dezvoltare și protecție a copilului se încadrează în limite extrem de tragice, deoarece se subînțelege că personalitatea acestuia nu mai valorează absolut nimic în mediul școlar (educațional-instructiv), cât și în cel public, în general. De aici efectele cu deznodământ nefericit în dezvoltarea copilului își formează calea atât pentru o peroada actuală/imediată, cât și de termen lung. Formarea unui asemenea copil prin violența permanentă (sau parțială, depinde de caz) este un proces care, în consecință, afectează nu numai propria personalitate, dar afectează și propria societate. Astfel, un asemenea capital uman/capital social, format în timp, se va reflecta în procesul de existență prin mari dificultăți, iar valorile spirituale/culturale/economice productive necesare propriei personalități și propriei comunități nu vor avea rezultatele sau așteptările corespunzătoare. Deci, în urma acestora concluzia este doar una: pentru ca o societate să aibă un profit imens în toate domeniile de activitate socială (spirituală, culturală, materială etc.), atunci este necesară eliminarea integrală a tuturor formelor de violență împotriva copiilor. Evident este că omul poate fi educat în mod civilizat, prin aplicarea metodor verbale de educație, prin utilizarea dialogului/discuțiilor cu caracter calm și respectabil (prin eliminarea stărilor de nervozitate, prin eliminarea adresărilor cu voce ridicată/răstită și dură) între părinte-copil; între cadru didactic-copil, etc.
Este nespus de trist faptul atunci când omul în creștere este educat și agresat prin forța fizică, bătaie, violență sexuală, abuz emoțional și psihologic, munci casnice forțate, violența verbală, violenţa în instituțiile școlare de către cadrele didactice etc. Respectivele denotă faptul că în comunitățile unde copiii sunt încă educați prin metode tradiționale (dreptul parinților de-a aplica bătaia ca mijloc de pedeapsă în educare, utilizarea expresiilor mizerabile cu caracter umilitor în adresa copiilor), atunci și societatea acestora se dezvoltă în limite mai primitive în raport cu lumea civilizată. Cu atât mai mult, în asemenea cazuri copilul își formează personalitatea cu un caracter de inferioritate, acesta fiind mereu în dezavantaj față de cerințele educative moderne ale dezvoltării. Este cunoscut faptul că violența copiilor prin diverse mijloace are loc mai mult în familiile cu un nivel de trai foarte scăzut, unde mijloacele materiale/financiare/morale sunt destul de limitate. Astfel, Republica Moldova, fiind cea mai săracă țară din Europa, este destul de prezentă în plan mondial la capitolul „violența împotriva copiilor”. Conform raportului global “Ascuns la Vedere – o analiză statistică a violenței asupra copiilor”, lansat de UNICEF, datele statistice se referă la abuzul fizic/sexual și emoțional al copiilor din R.Moldova, cifre care sunt impresionante. Respectiv, 76% dintre copiii cu vârsta de 2-14 ani sunt supuși disciplinei violente, dintre care 48% pedeapsă fizică, iar 69% agresiuni psihologice (Sursa UNICEF Moldova. Disponibil: http://cnpac.org.md/rom/news/view/noile-statistici-globale-arata-ca-violenta-asupra-copiilor-persista-in-toate-taril). În paralel, o problemă destul de gravă care persistă în comunitățile școlare este fenomenul de intimidare „Bullying”, unde în Moldova la secțiunea „sănătatea și dezvoltarea adolescenților” se constată că aproape fiecare al doilea adolescent cunoaște un coleg care este intimidat. O altă latură dureroasă a societății basarabene este violența copiilor de către cadrele didactice. Conform UNICEF, o treime dintre copii recunosc că sunt agresaţi verbal de către profesori, în cele mai multe cazuri acest lucru se întâmplă cu copiii din familiile cu o situație materială precară și, respectiv, cu elevii care au doar un singur părinte. Respectiv, 13% dintre copii afirmă că sunt deseori abuzaţi fizic, iar doi din zece părinţi cunosc profesori care ameninţă copiii cu bătaia sau chiar le dau palme dure. În același timp, 24% dintre copii recunosc că sunt discriminaţi de către profesori, în mod special, la fel, copiii din familiile cu venituri modeste. Unul din zece părinţi cunoaște profesori care au hărţuit sau au abuzat sexual copii (https://www.unicef.org/moldova/Violence_against_children_ro.pdf ). Cât despre violența sexuală, conform unui studiu național „cu privire la violența împotriva femeilor realizat în 2011” s-a dovedit că în Moldova 10,5% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15-24 de ani au fost supuse violenței sexuale. Pe când la capitolul „omucidere”, în Moldova dintre cele 215 omoruri comise în 2013, opt dintre victime au fost copii (http://cnpac.org.md/rom/news/view/noile-statistici-globale-arata-ca-violenta-asupra-copiilor-persista-in-toate-taril). Conform datelor INICEF, fenomenul de violență asupra copiilor în familii, instituții școlare etc. se răsfrânge nespus de negativ la formarea comportamentului copilului, iar, în rezultat, conflictele dintre colegii de școală se soluționează prin violența fizică care, ulterior, instaurează o altă formă de intimidare și violență precum: violența între copii/adolescenți, respectiv, aceasta fiind prezentă în clasamentul mondial la capitolul „țara cu cei mai violenți elevi”. Este de necrezut, dar rapoartele respective demonstrează că România se află în fruntea clasamentului mondial la secțiunea „țara cu cei mai violenți elevi”, unde aproape 60% dintre elevii români cu vârsta între 11 și 15 ani admit că au participat la acte de violență verbală sau fizică împotriva colegilor de școală. În acest clasament România este urmată de Țările Baltice și Ucraina, iar elevii cei mai puțin violenți sunt considerați acei din Suedia și Cehia (Realitatea.net, 8 septembrie 2014, https://www.realitatea.net/raport-stupefiant-al-unicef-romania-este-tara-cu-elevii-cei-mai-violenti_1519930.html). Ținând cont de situația degradantă în țările din Sud-Estul Europei la capitolul „violența contra copiilor”, acest fenomen se corelează și se răsfrânge destul de negativ asupra formării omului în dezvoltare. Violenţa este o formă a puterii utilizată împotriva celui mai slab care, în consecință, traumează integritatea fizică, psihică și morală a unei persoane și, nu în ultimul rând, a unei colectivităţi. Conform Unicef Moldova, studiu realizat în 2004 „Îngrijirea şi Dezvoltarea Timpurie a Copilului” în cadrul căruia au fost chestionate 1184 de familii cu copii de până la 7 ani, unde în date concrete violența prin bătaie reprezintă astfel: 61,2% dintre părinţi strigă la propriii copii; 52,4% îi ameninţă cu bătaia sau alte pedepse fizice; 39,6% îşi bat copiii permanent; 86,2% dintre părinţi spun că prin bătaie îl fac pe copil să-i asculte şi să-i respecte; 13,4% îşi bat copiii pentru că au fost şi ei, la rândul lor, pălmuiţi de părinţii lor; 11,9% dintre părinţi spun că îşi bat copiii pentru că îi iubesc şi le vor binele (https://www.unicef.org/moldova/profesionisti_book_2.pdf ). Deci, nu stiu ce se poate spune în urma unor asemenea cifre cumplite privind violența asupra copilului, însă, cu certitudine, se poate constata că fenomenul în cauză, educația prin bătaie traumează copilul fizic şi psihic și, totodată, dereglează nu numai morala omului în creștere, dar îl implică pe om și la mai multe vicii și infracțiuni, precum consumul abuziv de alcool. Aici conform topulului realizat de Voucherclou (care a folosit datele Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru perioada 2010-2015, și citat de Daily Mail) R.Moldova este țara cu cei mai mari băutori de alcool din lume, fiecare cetățean consumand anual în medie a câte 178 de sticle de vin, România fiind pe locul opt în clasament (http://www.hotnews.ro/stiri-magazin-21528188-topul-tarilor-functie-consumul-alcool-moldova-primul-loc-romania-opt.htm). Iar persoanele care consumă alcoolul din rândul copiilor/adolescenților din R.Moldova este și mai halucinant, aproape fiecare al doilea adolescent și fiecare a cincea adolescentă consumă alcool până la vârsta de 15 ani. Totodată, 5% dintre copiii cu vârsta sub 5 ani sunt supraponderali, adică cu efecte peste media normală, iar copiii în limita acestei vârste din rândul familiilor bogate la acest indicator este de 7%, studiu realizat de IPN din Moldova pentru anul 2012 și pe un eșantion național de 12 mii de gospodării (http://trm.md/ro/social/studiu-22-din-adolescente-si-45-din-adolescenti-consuma-alcool-pana-la-varsta-de-15-ani/). La capitolul „abuzul sexual”, conform UNICEF, unul din zece copii a recunoscut că a fost abuzat sexual, iar 5% dintre părinţi chiar cunosc cazuri de abuz sexual asupra copiilor. Ulterior, unul din zece copii recunoaște că a fost implicat de adulţi în vizionarea filmelor pornografice (https://www.unicef.org/moldova/Violence_against_children_ro.pdf). La capitolul „munci casnice forțate” patru din zece copii spun că (mai des 7%, sau uneori și 36%) sunt supuși la o întreagă serie de munci casnice, iar acest lucru nu le permite timpul necesar pentru realizarea temelor pentru acasă și chiar, cel pițin, pentru joacă. În afară de aceasta, 60% dintre copii declară că părinții lor nu au bani nici pentru mâncarea zilnică, fenomen care presupune sărăcie totală și foame parțială. (https://www.unicef.org/moldova/Violence_against_children_ro.pdf ).
Ca urmare, putem constata că în asemenea situații o colectivitate/ o societate nu se va forma niciodată perfectă sau relativ perfectă în condițiiile când factorul uman-copilul în procesul de dezvoltare va fi supus mereu diverselor forme de violență. Fenomenul de violență (fizică, psihologică, sexuală, morală etc) prin care traversează omul în creștere este un proces extrem de pericilos în dezvoltarea unei personalități. De aceea, pentru ca omul-copilul să se dezvolte în condiții normale și civilizate, acesta are nevoie, în primul rând, de siguranța mediului social, de siguranță în cadrul familiei și în cadrul instituției școlare/preșcolare. Iar părinții acestora, în mod obligatoriu, trebuie să se dezică integral de la metodele tradiționale de educație (adică, fără aplicarea forței fizice asupra copilului) și, totodată, să nu mai pună accent pe proverbul „unde bate mama și tata, totul crește bine”. Nu este absolut deloc corect acest lucru, deoarece aceste metode nu mai corespund cerințelor moderne de educație. Metodele tradiționale, cu accent pe aplicarea forței fizice asupra copilului în creștere, sunt învechite și primitive, iar formarea copilului prin asemenea metode este nespus de nesatisfăcătoare. Copilul în creștere care a traversat procesul de violență fizică, psihologică, etc. va fi mereu o victimă a existenței în rezultatul erorilor comise în timp de către părinți, cadre didactice, mediul social, nemijlocit, tot el, copilul, va fi expus mereu procesului de inferioritate personală/emoțională și riscului de a fi pradă acelorași condiții de sărăcie și degradare materială/morală. Pentru ca o societate, o țară să atingă nivelul corespunzător de cultură, atunci întreaga societate civilă este obligată, la modul cel mai serios, să producă schimbări radicale în mecanismele și politicile reale de protecție, educație și formare a copilului în creștere. În copil trebuie de investit nivelul necesar de cultură și educație, iar, în același timp, copilul trebuie considerat o valoare socială importantă/prioritară, astfel fiind respectat în drepturi în egală măsură cu cei maturi (părinți, cadre didactice, etc) de la naștere și pe tot procesul în dezvoltare. Copilul este aceeași individualitate ca și părinții, cadrele didactice etc. și el trebuie să fie motivat și înțeles în mod corect. Numai așa se va construi o personalitate autentică pentru sine și societate, iar societatea acestuia va fi mereu în beneficiu în toate domeniile de dezvoltare și activitate publică. Deci, concluzia: este necesar de a reeduca o mare parte dintre părinții/dascălii care au în posesia lor menirea de a crește și educa copii, aceștea urmând să uite de obiceiurile lăsate de buneii și străbuneii lor, care, posibil, și mai exagerat au realizat educația copiilor prin bătaie.
Pentru a înțelege filozofia acestor procese este necesar de a reflecta corect realitatea sub aspectele ei generale, ulterior, în mod aparte, sud aspectele individuale ce desemnează viața unei persoane sau a unei colectivități. Astfel, se formează corelația dintre adevăr și realitate, dintre acțiune și consecință, iar procesele vitale ce decurg din aceasta sunt factorii ce produc și efectele negative. În spectrul acestor afirmații își găsește locul și fenomenul de „violență contra copiilor”, acțiune cu deznodământ nefericit în viața unui copil-unui om. Urmările după actul de violență, în genelal, cât și în particular, pot fi reparabile cu multă dificultate, dar pot fi și ireparabile. Efectele respective depind, în mare parte, de propriul conținut psihologic al copilului și, nemijlocit, de mediul social existent prin care se dezvoltă acest copil. Cele mai grave consecințe ale procesului de violență asupra copilului se pot manifesta, în timp, prin patologii mintale, acestea fiind urmate de sindromul anxietății, depresiei, etc. (exemplu: numărul cetățenilor cu depresie la ora actuală în R.Moldova este de peste 40 mii, iar 10% dintre aceștea – 4 mii sunt copii în vârstă de până la 12 ani), iar efectele în dezvoltarea socială și economică a comunității acestuia vor fi mereu urmate de același sindrom al violenței, fenomen ce are legătură organică cu lumea interioară a omului și a mediului social existent (Sursa PRO TV. Disponibil: http://protv.md/stiri/sanatate/peste-40-de-mii-de-moldoveni-au-depresie-iar-10-la-suta-dintre–1832071.html ). Astfel, asemenea țări din Sud-Estul Europei (precum R.Moldova) vor recupera cu multă dificultate consecințele violenței contra copiilor și nu numai, deoarece în acest proces actual societatea civilă și, în mod special, clasa dominantă este foarte pasivă în formarea acelor valori care ar putea însănătosi mediul social existent, nemijlocit, protecția și apărarea copilului de la orice formă de violență. Deci, pentru a lua măsurile necesare în degradarea socială și umană (exemplu, Moldova), în primul rând, este necesar ca orice formă de violență împotriva copiilor să fie investigată, iar autorii acestor crime de violență să fie trași la răspundere și, respectiv, să fie responsabili pentru actele săvârșite. Ca urmare, problema în cauză trebuie tratată din perspectiva moralei și, cu precădere, a respectului față de viața unui copil. Un copil este acea ființă umană care poate fi educată și reeducată prin mijloace civilizate, fără aplicarea violenței fizice și psihologice, fără bătaie, fără cuvinte umilitoare în adresa lui. Pe când acei părinți sau cadre didactice care nu cunosc încă metoda civilizată/corectă de educație a unui copil, atunci, mai întâi de toate, ei însuși trebuiesc reeducați ca mai apoi să li se permită dreptul de a fi educatori/supraveghetori ai copiilor. Numai în așa mod se va construi o nouă societate, o societate care va pune în valoare cu adevărat personalitatea omului, personalitatea copilului în funcție de importanța capitalului uman social.

Galina Martea

Lasă un răspuns