«

»

Irina Lucia Mihalca – poesis

Irina_Lucia_Mihalca-WB

Călătoria

Simfonia cuvintelor destrămate
pe aripi divine te înalţă.
Scrisă sunt în tine,
am intrat brusc,
te întrebi unde ai intrat.
Da, singuri
în fiecare din aproapele nostru!

Cartea vieţii din noi.
Şi ei sunt o filă, iar cartea e viaţa!
Rupi din poveste, o carte citită frenetic,
pagină cu pagină
pătrunzi în miezul clipei.
Dintr-o noapte târzie,
prin unduirile flăcării, captezi esenţa.

Tălmăcit şi răstălmăcit împarţi
ţesătura viselor, cotidianul zilelor,
simţurile devin nuduri, dezbracă fiinţa.
Ce merităm, totul sau nimic?
O iubire şi mai mare!

Cu fiecare picătură de culoare
îţi bate inima,
pare că totul se roteşte în jurul tău,
căutarea continuă,
nu se termină niciodată,
o călătorie spre necunoscut.
Vrem să ne cunoaştem,
am mai făcut câţiva paşi,
prin noi, în noi.
Aici e taina, unirea în noi înşine!

Mai aproape de adevăr
unde aflăm adevărul,
în oglindirea lumii, în afară?
E timpul tăcerii, e timpul liniştii!

Chemarea

Un gând alb, ca un porumbel,
se roteşte
pe cerul inimii lor.
Un gând alb.
Un gând alb se roteşte.

La ţărm de mare se opresc
ţinuturile prin care
au traversat
încântate cuvinte,
ursite cuvinte,
înflorite cuvinte,
plămădite,
în lumina lunii,
la revărsatul zorilor,
din lut şi dintr-un nou pământ,
scăldate în apa de izvor
şi-n roua lacrimilor.
La ţărm de mare.
La ţărm de mare se opresc.

În căutarea lor, în noapte,
şoapte imperceptibile plutesc peste ape,
peste ape întinse
plutesc în splendoare,
printre pleoape, cuvinte albite
de dor şi lumină
zboară prin timpuri,
spre noi ţinuturi,
spre ţinuturi de vis,
peste păduri, câmpii,
zăpezi, focuri,
nori şi ape,
departe,
departe,
tot mai departe,
în inima pietrei,
în inima apei,
la marginea lumii,
sub cerul cu stele
se regăsesc în iubire.
În căutarea lor. În noapte.

16 august 2016

Arcada iubirii

Prin aerul blând al serii,
un cântec delicat se răsfiră în armonie,
o bucurie a sufletului,
o evadare în tunelurile nopţii,
o stare de spirit în căutarea nectarului vieţii,
şoapte arse de căldura viselor pierdute.
Cu mâinile atingi fiecare sunet,
din melodie extragi cheia înţelegerii.
În tăcere, inima ta naufragiază,
lumea se termină aici,
atunci când natura se odihneşte.

La malul curbat
deasupra orizontului albastru,
duhul tău se linişteşte.
Un fâlfâit de aripi
şi binecuvântarea albă!

Departe-ai ajuns, acum simţi
pacea abandonului în ceaţa sfârşitului.
Cristal strălucitor pentru ca îngerii
să îţi deschidă calea…

2 comments

  1. Bleau Liviu Dan

    Irina….Irina Lucia Mihalca ( Floare de Cires), un poet care a gasit puterea cuvantului , legatura lui dintre suflet si cosmos, dintre piatra si apa, soare si pamant, flori si vise….care ne ridica vibratia sufletului la vibratia universului, ne face sa simtim culoarea in trupul ei viu, parfumul timpului in clepsidra imaginara a puterii gandului….putem trai tot ceea ce ne transmite, atat de natural si puternic….un suflet vesel, optimist, bun si iubitor care se daruie noua!

    1. Irina Lucia Mihalca

      Multumesc, dragă Dan Liviu Bleau, pentru lumina acestor alese impresii, transmise din inimă, inimii.
      Gânduri minunate!

Lasă un răspuns