«

»

Adina Dumitrescu – versuri

Pe negândite

O parte din cubul rubyc a dispărut
de mult, suflare de moarte a înaintat
spre inimă pală de zefir, găsindu-şi loc
undeva, spre cârja aortică, unde s-a şi
aşezat pe vecie, îmi spuneam.
Supusă am căutat-o ani de-a rândul
imbold în copil, iarbă verde, apă limpede,

călătorie, filă de hârtie scrisă,poezie,
prietenie, deschidere, iubire de aomeni.
De la un timp pala se face vârtej în funcţie
de oameni, îi roteşte aşa cum ei gândesc,
vechea căutare e lăsată şi începută-i alta,
dispare vechiul plan al caselor vechi din sătucul uitat,
drumul trasat e lăsat torenţilor, casele vechi,
goale stau tot pe-o parte, pădurea înaintează.
Mă voi duce din nou, depărtându-mă şi mai mult
de oameni, măcar stau trează noaptea şi privesc
licuricii. Nu-mi trebuie ochelari, încă văd
prin sclipiri lumina. Şi întunericul?
Nu-mi trebuie ochelari, sunt aproape de el.
Când se vor întrupa umbre, îmi va apărea
cubul rubyc întreg, singura maşinărie acceptată
de mâinile aşezate în aşteptare, împreunare…
8 iulie 2017 Adina Dumitrescu

Lasă un răspuns