«

»

Eugen Dorcescu – Un Panteon estetico-agapaic*

Eugen_Dorcescu

Înalt Prea Sfinția Voastră, Părinte Mitropolit Ioan,

Prea-onorate Părinte Vicar, dr. Ionel Popescu,

Onorați Părinți,

Respectate autorități locale,

Stimate doamne,

Domnilor,

Sunt fericit să pot vorbi, din nou, astăzi, în această nobilă incintă, în acest spațiu sacru, saturat de artă și de duh, în acest moment unic, cu acest prilej sărbătoresc. Da, mare este, sau ar trebui să fie, bucuria noastră! Fiindcă prăznuim, iarăși, cum ne-am deprins a prăznui, de ani buni, în acest loc, biruința valorii, a amintirii, a spiritului asupra neantului, uitării și morții.

Cu un an și câteva luni în urmă, glăsuiam, tot aici, la dezvelirea bustului consacrat compozitorului Sabin Drăgoi. Acum, iată, se scaldă în azur și în lumină asemănarea altui înaintaș ilustru, Atanasie (Anastase? Anastasie?) Demian, pictorul care, sub veghea și călăuzirea Mitropolitului, de pioasă amintire, Vasile Lăzărescu, s-a nemurit, împodobind, cu magnifice icoane, Catedrala Mitropolitană a cetății noastre prea-iubite.

În Paradisul credinței și al creației, în extazul slujirii lor, cei doi, Ierarh și Zugrav, alcătuiau atunci, alcătuiesc și azi, vor alcătui mereu, un cuplu măreț, un stop-cadru vibrant, tăiat, de dalta Duhului Însuși, în roca istoriei omenești a orașului nostru, dar și în eternitatea Revelației: Ierarh și zugrav, slujindu-L, fiecare după harul său, pe Atotputernicul, pe Făcătorul a toate.

Un nou moment, în această istorie sublimă, se înregistrează în această zi, îl trăim în chiar aceste clipe: unul din cei doi, Zugravul, își alătură chipul celor de dinainte, prin truda sculptorului Aurel Gheorghe Ardeleanu, concitadinul nostru. Ar fi minunat dacă ar poposi aici, cât mai curând, și celălalt, Ierarhul, pecetluind, astfel, un strălucit capitol de istorie divino-umană.

Opera de artă, pe care o contemplăm acum, se situează la același superior nivel de mister și măiestrie vădit de cele anterioare. Un portret desăvârșit, sintetizând datele, semnele, iconice, indiciale, simbolice, spre a ilustra, memorabil, un ins irepetabil, un talent, un caracter. Spre a genera și întemeia, concomitent, un analogon, o statuie, ce viețuiește, deopotrivă, prin sine, prin energia lăuntrică, metafizică, a artei ghidate de un umanism pneumatocentric, teocentric, hristocentric.

Ca un corolar, din câte am observat și dedus, bustul pare să răspundă rigorilor impuse de celebra secțiune de aur.

Putem îndrăzni, așadar, a declara: o nouă lucrare valoroasă, între mai vechi lucrări valoroase.

Ridicată aici, în acest tărâm, în acest teritoriu estetico-agapaic, pe care virtuțile creștine cardinale, credința, nădejdea și dragostea, dragostea jertfelnică – Agape, l-au edificat și rotunjit. Avem, cu toții, lângă streașina, lângă cerdacul, lângă purtarea de grijă ale Bisericii, aici, în inima cetății noastre, un adevărat Panteon, creație a lui Aurel Gheorghe Ardeleanu și ctitorie nepieritoare a Înalt Prea Sfinției Sale, Părintele Mitropolit Ioan, precum și a mult-prețuitului Părinte Vicar, dr. Ionel Popescu, pe care inima mea îl simte, și-l știe, atât de aproape.

Trei personalități care au clădit acest spațiu estetico-agapaic, acest Panteon, această cetate a artei, în sânul veșnic viu al Cetății lui Dumnezeu.

Civitas artis, in Civitatem Dei!

Timișoara, la 17 septembrie 2017.


*Cuvânt rostit la dezvelirea bustului lui Atanasie Demian, în curtea Bisericii ortodoxe române a Parohiei Timișoara-Iosefin.

Lasă un răspuns