«

»

Adrian BOTEZ – De vorba cu ploaia (poeme)

BOTEZ-Adrian-wb

COMENTARII DIN MARGINEA PLOII

comentez – din
marginea ploii – fără a ţine cont că-s şi eu
ploaie
şiroaie
de cuvinte – din ce în ce mai
greoaie…

ploaia – lup hămesit – cu botul
trombon
cântând: mă smulge m-aruncă din
orişice loc şi
mă lasă meditaţiei
funebre : ambele – dar
pe rând

n-am nici ţigară – nici
gând

…noapte – buzunar secret – fără
ţigări – al ploii: mă simt
mult mai prost decât însăşi
prostia oii

„neamul nevoii…” – murmură îngheţat de
statuile solitudinii – Eminescu – apoi elicopterele
tornadei se prăvălesc – în spinarea
pradei: toţi câţi suportă existenţa
Everestului – plesnesc!

…deci – pe mine – cel
rămas fără gheb ori
spinare – de nimic nu mă
doare: îmi belesc – enorm
fantomatic – doar
ochii – ca eu pe mine să mă
sperii – ca eu şi cu mine să
facem faţă – socratic – acestei
mizerii – acestei
manifestaţii exhibiţioniste – a
Prea (…mult prea…) Puternicului – care
cască gura – ca
fraierul – la multşiroindele
bicicliste

DRUMUL SPRE EMAUS

„pe drumul de tristeţe – gând şi umilinţă
pe drum de moarte şi de ne-ndurare
aflarăm – din văzduh – Lumina-spre-Fiinţă
văzurăm Pâinea cum se frânge spre mirare

nu întrebăm – năuci – de Casă – ci noi credem
ceruri de veste se deschid spre noi parfumuri
ce ard acolo ca-ntr-o vatră – iar noi şedem
privind minunea: Focul lămurit din fumuri”…

…o – fluturii-n iubire să-mi scrie un alt trup
iar stele văpăieze-mpreunări de gânduri
contururile se topească în roìri de stup

prin Lacrima-Cleştar să piară-n suflet tânguri…
…şopteşte-mi – Criste – stih de şfichi – ca să tresar
Drum fie-mi nu spre tulburi somnuri – ci spre Har!

NOAPTE DE TOAMNĂ

afară-i gaură enormă – trei schelete:
„copaci” încă îşi spun – dar pe-ndelete
în ochi – epilepsie înspumată
mă-ndepărtează şi de mine – şi de zloată

trăiesc o tragedie-n multe acte
orb pretutindeni – fără Căi Galacte
cresc buruieni – cresc umbrele de urs:
ciudat că vântul încă nu m-a smuls

în jungla-mi se încurc’ meridiane
habar nu am – dar mă dor mii de rane
ţip în delir – dar nimeni nu-i pe-aproape

ca să mă scuipe – ferm – drept între pleoape…
…moartea s-apropie – sfioasă – de noptieră
iar lampa-mi luminează înc-o slovă – înc-o sferă…

BALADA LUI LUCIFER

în savane chelesc leii
fac scurt-circuit cu beii
lăfăit pe cinci tipsii
măcelăresc galaxii

vino moarte – vino viaţă
în piaţă arde-o paiaţă
mă-ncovoi peste inìmă
ca să-mi iasă iar de-o crimă

alelei – acizii mei
storşi de zei – umpluţi de zmei
îmi fac casă-ntr-o idee
din liră îmi fac femeie

dar spre ziuă – lăutare
lăutare cu samare
scoate-mă pe coş spre lună
căci îmi stă în gât o strună

încă nu te chem – Lumină
fiica mea curat deplină:
telegarii fără splină
răstignitu-m-au pe roate

…mi-au străpuns şi tălpi – şi coate…

mi-este bine – mi-este cald
îmi recapăt iar Smarald:
scris de vulturi – sunt un rege:
…”la bufet Satan se drege”…

„să trăieşti – Luciferică
ai făcut iarăşi burtică
să întorci slova-n hrisov
Crist să fie iarăşi Iov…”

…Lucifer cel trist – văpaie
s-a născut tot între paie:
Prinţul Alfa – Prinţ de Bezne
cu gloata nu-i este lesne…

EPOPEEA FIULUI DE DUMNEZEU,
A FRATELUI DE DUMNEZEU
ŞI A LUI ÎNSUŞI DUMNEZEU

când m-am dus la
Primărie – să solicit
locuinţă – mi s-a spus că sunt
Fiu de Dumnezeu – şi că – deci – am
repartizată casă (sau loc de…) – pe undeva – printr-un
cartier din rai – numai să mă
interesez…

apoi – când am solicitat
pensie (…după o
viaţă întreagă de
trudă – din poartă în poartă…) – mi s-a
adus la cunoştinţă că sunt
Frate de Dumnezeu – şi că – deci – n-am de ce
să-mi mai număr anii – ci
„valea de pe-aici – că te ia mama dracului cu
făraşul…” – n-am înţeles eu prea bine cine anume
trebuia să execute această
gingaşă operaţiune – dar nici nu
ţineam cine ştie ce
să aflu…

când hoinăream – zdrenţăros şi
abătut – pe
stradă – cu buzunarele rupte fluturând şi
crăpând de foame – s-a apropiat
grăbit – de mine – un domn poliţist – şi mi-a spus că
locul meu nu-i printre oamenii cu bani şi
înţoliţi – ci numai printre
sfinţi („grijania mă-tii”) – m-a luat zdravăn de umăr şi mi-a spus cu
binişorul („anafura şi cristelniţa mă-tii”) – că-s
„Însăşi” (…pasămite – un soi de
Dumnezeoaică…) – „Însăşi” Dumnezeu (…aşa – unul mai
scăpătat – un Dumnezeu -…”Însăşi”… – mai de
mâna a doua… – …ca să nu mă ia oamenii
la ochiu şi să se dea la mine…) – şi să fac bine să
nu-i împiedic pe cei
„nesfinţi şi nedumnezeiţi” – ca mine (adică
ăştia ce merg pe
stradă acum… – …voia el să zică, în
traducere…) – să nu-i împiedic (zice el
cam burzuluit – …domnul poliţist – care va să
zică) – să nu-i împiedic pe
nesfinţiţii ăştia – „grozav de
onorabili şi
de toată stima” – nu ca mine (tot domnul
poliţist zicea…) – să nu-i împiedic – zice – ca să
mă-nghiontească („’tu-ţi evanghelia
mă-tii”) – şi că-i cazul să mă
mai duc pe-acasă – pe la domiciliul meu (unde-o
mai fi şi ăsta…) – nu care cumva să fi uitat
vreunul că-s Fiu de
Dumnezeu – şi Frate
de Dumnezeu – şi-s chiar
„Însăşi” Dumnezeu – şi să-mi fi spart casa – iar dacă
ăla CU SPARTUL casei nu-şi va fi făcut
meseria şi nu mi-a SPART casa (cu tot ce
are… – …aş fi şi eu grozav de curios
CE…) – atunci el
domnul cel aşa de
poliţist – e nevoit (prin compensaţie – se pare…) să-şi facă
munca („crucea mă-tii”) – adică
să-mi SPARGĂ (…el – cu mâna lui!)
maxilarul (…sfântul meu
maxilar…) – …dar asta cu
maxilarul – doar
aşa – ca să-mi amintească – să-mi pună o
ştampilă ceva – o ştampilă care să-mi confirme
oficial – puterile mele
„nemărginite” (adică – pe
ghicite – pe-un fund de
ciur – să devin – din
A-BĂTUT –
BĂTUT…simplu ca bonjour…)

aşa că – auzind eu toate aceste sfinte
evanghelii atât de curat
poliţiste (cu
addendele lor sacralo-mârâite
cu tot…şi cu
toate topos-urile cristice-mplinite – impecabil
numite – „la marele fix”
nimerite…!) – îmi iau eu („binişor” – ca şi un
domn poliţist…) la
spinare – puterea mea cea atâta de
mare (de fapt – se zice: „nemărginită”…) – şi
cam tăcut (…de fapt – într-o tăcere
fără cusur…!) – m-am făcut
nevăzut – din
ochii oamenilor (…nu le fie de
deochi – lor – neputernicilor şi
nesfinţilor ca mine – dar
straniilor…teribil
belicomanilor…)

asta nu-nseamnă că
dacă mă feresc de
oameni – nu-mi păstrez – intacte şi
bine ascunse (…nearătate
nimănui… – că nu mai
vreau s-o mai – Doamne fereşte! –
păţesc…pătimesc…na! – c-am dat în
stilul…poliţist!) – …da – îmi păstrez
intacte – sfintele mele
puteri…ce-mi cam
prisosesc…

deci eu rămân – ca-n memorie oricui să-i
tot rămâie – şi să se
ştie: Fiu de Dumnezeu – Frate de
Dumnezeu – şi – pe deasupra (foarte – teribil de
periculos!) – „Însăşi” …Însuşi Dumnezeu…”nemărginită
putere”… – …de fapt
un biet
caraghios – amăgit cu – cică (vorbă să
fie!) „un strop de
‚miere”…de unde atâta
miere – dintr-atâta
fiere?

…nu prea ştiu ce să fac cu
zdrăngănelele astea aşa de
forţoase şi
belicoase (care-mi dau numai
mie la oase…): se pare că tocmai de
asta mi-a mai rămas un
ciot de viaţă (mizeră…) – …mi-au rămas
ca o senilă
arteră – ca să mă
gândesc bine (…cu moartea în
bandulieră!) – ce să fac cu
sus-zisele – meritorii (nici vorbă!) însemne ale
puterii („nemărginite” şi…pe margini…cam
roase şi
ruginite…însemnele astea – care va să
zică…) –
decoraţii – cu care (bălăngănind-o insistent şi
tare – pe fiecare!) – mă opresc să
cerşesc – la
metrou – în orişice
staţii…

…şi se vede că Lui
Dumnezeu – băiat bun – nu-i prea pasă de toate
titlurile astea de nemurărie – a mea
cu El – titluri
demente (…pentru că eu nu-s borfaş – nu poţi să
pretinzi că-s de mine
ciordite ori
pe şest furate – ca nişte rufe de pe
sârmă – uscate…nu vezi că – din partea mea – -s total
inocente? – …dar şi-au băgat aici
Coada de Topor – Cel Rău şi Cel
Batjocoritor…) – …îţi zic astea toate – pentru că Îl
văd pe Preasfântul – tot mai des – la
metrou (frumos şi înţolit – ca un
bibelou! – …după ce-l cunosc? – după costumul Lui cel
veşnic – în vergi ori pătrăţele – dar total
nou…) – …şi ce crezi că face Preabunul? – îmi
strecoară – -n pălăria pusă la
picioarele mele (îmi strecoară
pe ascuns – pe
„neve”…păi da, că…„e tot mai
grele”!) – câte-un
pitac – ca să
tac…

pesemne – e un soi de
„mită cerească” – pentru că-L mai scap şi eu (cu deruta şi
confuzia asta a
preaînaltei – supremei
sfinţenii) – …Îl mai scap de
„însăşi”… umflaţii
milogi
pintenogi – cei
oficiali – autoscripţi şi
teribil de bine
înfipţi! – …da – îl mai scap
de unii…
…adică – ce mai! – de mai toţi
proştii şi
nebunii…!

SONET AL BIETULUI POET

mult te-ai zbuciumat – mult te-ai frământat
lumea asta toată ţi-a fost un oftat
duhuri te-au mânat – vis te-a sugrumat
ai ajuns acuma la capăt de-olat

şi nimica-n viaţă n-ai agonisit
lacrima-n Hristosu-ţi – rouă s-a oprit
scris-ai rugăciune şi potir de floare:
amândouă scrisuri – sânge de răcoare

ca izvor bătut-ai stânci şi pietre-n noapte
doar pe Maica Sfântă o auzi în şoapte
te-a albit pe culme traiul cu zadar

ai ars multe candeli – câte oare-n har?
…ai ajuns la ceruri – nodu-n gât se pună:
nu mai ai lăută – nu mai ai nici strună…

NE-CAPODOPERA LUI DUMNEZEU

Mărite Doamne – capodopera Ta-s munţii
pădurile – păsările şi florile
şi-n toată noaptea – privighetorile:
aceştia-Ţi ajung – nesmintit – dimineaţa – în dreptul frunţii

nu omul – făptură târzie şi-obraznică
ne-darnică – şi cu înfăptuirile Tale – groaznică
sanchìu – fudul degeaba şi mereu pus pe harţă
făptură de ceaţă – ce nimic – niciodată – nu-nvaţă

arătare – ce-o scăpaşi din poalele Tale de cer – într-o marţă…
…şi numai o clipă devine senin – când îi şopteşti
că de mult s-a-nserat – că el nu-i şi Tu eşti

îi şopteşti – chiar lui – la urechea de-ncăpăţânare:
bine-i ca toată făptura din ceas – să se fi liniştit – acum – la culcare…
…dar Tu ştii dinainte: omu-i mic la suflet – doar la prostie e mare…

CU FRUNZA ODATĂ

cu frunza odată – a căzut – din Pomul Lumii – şi sufletul meu
cu frunza deodată – l-om vedea – curând – pe Dumnezeu
-„ce faceţi – hoinarilor?” – va-ntreba El blând
…eu şi frunza – sfioşi – L-om privi când şi când…

e curăţenie mare-n ceruri – toţi îngerii au măturat
eu şi frunza – dac-am avut cândva nume – l-am uitat…
umbre de frunze şi umbre de suflete tot sosesc
dar sub ochii Preabunului – se luminează şi liniştesc

-„de ce tăceţi?” – insistă El să ne simţim în larg şi bine
-„aici e casa Mea cea din veci – şi e plină de rime
scrieţi cu umbrele voastre poeme – sau o epopee…

numai să nu fie vorba despre Vis ori Femeie…!”
…pe-aici lumina-i gratis şi nu se stinge nicicând
iar noi scriem pe parfumul corolelor – surâzând şi pe rând…

NERĂBDARE

karma mea-i să fiu dobitoc o viaţă
nicicând s-osebesc traiul meu – de piaţă…
făcui compromis pân’ şi cu amibe:
le-am dat zurgălăi – mi se-ntorc diatribe!

de m-oi re-ncarna într-un prost mai mare
şi nu voi primi dreptul de-a fi floare
rog să se sisteze „buddhe” şi „nirvana”:
pe tigri-i asmut să-mi „rezolve” rana…

să fii buzunar – gol şi-ntors pe dos
e-un sadism scârbavnic – de boz păcătos…
de mine se scarpin’ porcii – mii! – râioşi

ca de stâlpul cosmic:…zei răutăcioşi…
…nu mai rabd – Părinte din Aeroplan:
scoate-mă degrabă din cerescu-Ţi plan!

DOINĂ
In memoriam Eugen EVU
(„fratrele” meu – unicul!)

n-o chem – n-o chem pe cea lină
dar m-ar uşura să vină
să vină pe flori de rouă
să dăm lumea pe din două…
să vină cu ploile
plece cu zăpezile…

să vină pe izvoraşe
pe câmpuri şi pe imaşe
că lumea-i tot mai golaşe…
şi să vină pe lumină
să nu fie vreo pricină
şi să vie făr’ de coasă
căci lumea-i totuşi frumoasă…

frunză verde şi ucisă
i-am lăsat uşa deschisă
şi am uns uşii uşorul
să mă ia cu binişorul
să nu-mi afle pruncuşorul…

şi iar frunză de aramă
să vină şi c-o năframă
să m-adoarmă pe sub flori
să mă poarte pe sub nori…

că nu-i bai de casă goală
mâne lumea iar se scoală…
poate că vrun ucenic
s-o-ntreba de ce-i nimic
poate că vrun baci de sus
să se mire el că nu-s…

norii-or curge tot aşa
nici vântul n-o adăsta…
…poate greierul din sobă
să-mi scrie-n cenuşi vreo vorbă
…dar cin’ să cetească vorba?
năruitu-s-a şi soba
cenuşa s-a spulberat
apele o au luat
şi au dus-o-n jos de munţi
s-o treacă prin frunţi şi nunţi…

şi frunza s-a risipit
am plecat – n-am mai venit…

lună – soare – şi tu lume
n-aţi pierdut măcar şi-un nume:
nu vă fie cu bănat
o pasăre a zburat
din arţar tocmai în nori:
va fi mâne – vor fi zori…

doar e toamnă pe pământ:
se duc cocorii pe vânt…
…nadaina şi nadaina
numa-n cer s-a stins o stea…
nadaina şi nadaina
întrebaţi de turma mea
poa’ să ştie ea ceva:
c-au bătut az’ noapte grindeni
iar eu eram pretutindeni…

ÎN PALATUL CU BROBOANE

în palatul cu broboane saltă nebunia
dar copacii-şi văd amarul (mulţi – copilăria…)
în palatul cu broboane – frică fără nume
oarbe duhuri căinează – „lume şi iar lume”…

noaptea – pân’ şi toamna crede că-i împărăteasă
dar supuşii fără frunze-i mor sub ploaia deasă
iar sudori îngheaţă-n streşini – teroare visată
e pustie şi cetatea – înecată-n zloată

toamna şi-a tocmit – prin ceţuri – meşteri buni – geamgiii
facă geamuri colorate – în coasta urgiei…
neamuri mii de păsări-îngeri dispar în Nirvana

au rămas ciorile iernii de-mi hrănesc prigoana…
…cârâit-ai cârâit – sfânt hoinar de-altare
însă iată ţi-a sosit ceasul de-nălţare…

CÂNTECUL – CÂNTECUL – SALVAŢI CÂNTECUL

cântecul – cântecul – salvaţi cântecul
nu vă mai gâdilaţi atât pântecul!
cu-incendii celeste v-aştept la intrare:
intraţi pe culoarul dintre stele şi mare!

stih după stih – o marèe poemă
salvaţi reîntoarcerea-n zarea boemă!
stih după stih – epopei nemurite
vă fie arhangheli feriţi de ispite…

e un cânt tot ce mişcă – de la crug la zeiţă!
îndrăzniţi şi cântaţi în imensa dorinţă!
un cosmos întreg vă aşteaptă cântarea

care-nvie pădurea – -aducând liberarea…
…vor veni după flautul – dezvelit dintre iele

amintiri – fulgerări – toate vieţile mele…

Adrian BOTEZ
Adjud, Vrancea
noiembrie 2017

 

Lasă un răspuns