«

»

Irina Lucia Mihalca – versuri

Ți-e…

Ți-e a soare, ți-e a ploaie de vară, ți-e a liniște,
ți-e a verde crud și mireasmă de primăvară,
ți-e a lacrimă, ți-e a zâmbet și lumină,
ți-e a splendoare și-aromă de toamnă,
ți-e a cântec, ți-e a susur de izvor,
ți-e a fulgi zglobii de zăpadă,
ți-e a val, azur și mare,
ți-e a zbatere,
ți-e a dor,
ți-e a mângâiere,
ți-e a poala ei îngreunată
de capul tău, cel plin de vise!

Irina Lucia Mihalca

Cu buzele gurii flămânde ai cutreiera-o,
ai închide ochii
și-ai aștepta:
“întâmplă-se ce s-o întâmpla,
tu, sărut al cireșului înflorit!”.
Să te scufunzi în iubirea din ochii ei,
din ea toată,
amețit de bătăile inimii ei
cu sonorități de vis.

Te năucește. Arpegii în legato.
Nu ai întâlnit pe nimeni ca ea, până acum.
Vrei să o săruți. Vrei să asculți “Wild Horses” cu ea în brațe,
să o legeni, să o iubești, ca un cal sălbatic.
E peste tot în zborul tău,
în șoapta iubirii chemătoare ca o zână bună.
Nu vrei să-ți mai oprești zborul,
ca un albatros etern plutind
prin iubirea divină ce ți-o va dărui.

O dorești, prin venele tale curge iubirea,
o dorești, așa cum soarele arzător
se topește
când apar norii negri și grei,
o dorești cu o dorință pură,
așa cum stelele strălucesc
și-ți arată calea către dorul tău,
o dorești, căci vorba ei îți alină durerea.

Cu accent ascuțit ai atins-o,
ca pe o pătură verde, difuză, ai simțit
aerul rece în piept.
O iubești. Azi mai mult ca ieri,
într-un crescendo către infinitul nemăsurat
și neatins vreodată.

Ți-e a tu și ea, ți-e a cercul din voi!
Ți-e!

18 aprilie 2017

Ți-e dor…

Ți-e dor! Vârtejuri astrale.
Un câmp de flori.
Irișii răsăriti din pământ își întind petalele fragile,
vălurind printre frunzele verzi, rectilinii,
lujerii ridicați spre galbenul solar.
Te-ai nărui în ea, să poți să te aduni, apoi,
din colbul și amfora plină de iubire,
să redevii întremat
cu lacrimile dorului nestins.

Da, ți-e dor să-i simți, în palma ta,
obrazul de copil ce surâde a fericire,
ca un cauș al zâmbetului ei
din care
să-ți picuri în suflet
lumina cea voioasă a râsului ei!

Ah! Atâta dor! Te sfâșie, te înconvoaie
durerea neostoită a depărtării,
în ochii nesecați de iubire
lacrimi clocotesc.

Ți-e dor! Un strigăt mut din inimă
se propagă în valuri, valuri.
Pe un cer de cobalt, printre stele,
licurici și cetină dulce, plăcut mirositoare,
ca o dragoste învăluitoare,
cu toate dezlegările
iubirii pure, nemărginite.

Ah! Atâta dor!
Pe cerul tău neliniștit, aproape palpabil,
o confruntare violentă între galben, albastru, verde și roșu.
Amestec și opoziții, vibrații misterioase
de tonuri apropiate.
Luciri de umbre. Armonii tenebroase.
Alene, un râu șerpuiește printre maluri.
Apă și cer inundate de albastru,
ca niște becuri, stelele atârnă.
Reflexe orange tremură în ape,
ca un răspuns al inimii.

Ți-e dor!
În universul singular, o stea-speranță.
Împerechere a două culori complementare.
Sufletul ți-e agățat,
cu disperare, de visul iubit,
plutind, parcă, în verdele ierbii din jur.
Acolo, cu iubirea ei,
îți luminează negura existenței.

31.07.2017

Drumul viselor

În taină, inima trăieşte povestea infinitului.
Ochii, o, da ochii! Punctul de întâlnire al iubirilor.
O zi de neuitat, năucitoare,
cum nici nu ai visat,
plină de iubirea nebună.

Miraculoasă zi!
La graniţa ei, o clipă, o clipă doar,
timpul s-a oprit în loc,
gândurile plutesc prin aer,
curg pe pământ,
dansează prin foc
şi se aşază în aşteptare.

În urmă priveşti, cenuşa amintirilor fumegă încă,
o luminiţă de jar respiră molcom,
răspunsuri aduse la lumină
zac în adâncuri noastre,
prezentul de atunci
pâlpâie mângâietor acum,
amintirile se ridică lin,
asemeni aripilor
de păsări, sau, poate, de îngeri.

Un strigăt pătrunzător reverberează în eter:
– Tu, iubirea mea eternă! Tu, Vis de nevisat,
înveşmântat în nesaţul perpetuei căutări,
a dorinţei nicicând atinse.
Tu, nobil gând şi faptă de iubire,
tu, crăiasă a visului meu!
Te iubesc, dincolo de ce pot
să gândesc ca măsură,
până dincolo de hotarele lumilor!
M-ai cotropit cu iubirea ta.
Tu, Vis de nevisat, venind
din moartea mrejită din cenuşa
unei existenţe
arzând fără de speranţă!
Tu cine eşti şi cum te cheamă?
Tu, ce-mi torni în suflet bobiţe
din opiumul aburind
a aromă de nebunie,
a unei iubiri nicicând întâlnită!
Eşti tot ce mi-am dorit
şi nu am avut parte până acum.
Cum te cheamă şi de unde-mi vii?
Ce simplu se scrie: fe-ri-ci-re
şi cât de greu se-ndură.

O îndelungă visare, timpul s-a oprit în loc,
clipe încremenite stau şi aşteaptă,
suspendate într-un balans
de o culoare calmă,
tămăduitoare.

Sufletul inocent se încarcă,
ochiul se odihneşte.
În căutarea vocii, în lumina liniştii,
gândurile sedimentate
devin mai limpezi.

Într-o frumuseţe simplă, înălţându-şi privirea,
ca o boare, în aerul gol, estompate,
prin saltul lor, dispar umbrele,
îndoielile, învolburările,
regretele, zbuciumul,
chinul,
zgomotul.
Seva vieţii urcă
în noul corp necunoscut.

Dumnezeu ne trimite îngeri!

9 ianuarie 2017

Întâlnirea cu tine

Ai închis copilul, iar odată cu el,
ai închis zâmbetul, lumina, bucuria.
Dă-i drumul să se joace,
să caute, să râdă,
să zâmbească, să se bucure!
Ţi-am promis că-l voi elibera într-un poem,
printre gânduri, printre cuvinte,
în amurgul unde
se contopesc
amintirile cu visele.
Odată arsă până la capăt,
durerea se va risipi.
Copiii descoperă totul în nimic,
fără o ţintă, fără o destinaţie,
oamenii nu găsesc nimic în toate.

În camera ta, într-o seară,
de departe, de tare departe,
a venit
un băiat cu ochii verzi.
– Extraordinar, de unde-ai apărut?
Îmi pari atât de cunoscut! surprins, i-ai spus.

Dezinvolt, s-a apropiat, te-a privit cald,
ţi-a zambit şi-a început
să-şi depene firesc întâmplările,
trăirile, minunile vieţii
văzute, parcurse, înţelese.
……………………………………………………….
Suzetele colorate, ţinute strâns
în ambele mâini şi niciuna eliberată,
cum fără să realizeze scurgerea timpului,
ore în şir îl captiva un muşuroi de furnici,
atent studiate,
ce devorau un colţ de pâine pus,
de plimbările zilnice
alături de Riki, prietenul credincios,
cu boticul catifelat, câinele crescut de mic,
de piciorul cu entorsele avute
şi promisiunea lui de a se reface,
desenele care îi captivau pe toţi,
de poezia, nespus de frumoasă,
spusă Moşului, cu o căprioară,
uimindu-şi tatăl
de improvizaţia momentului,
de lecţia, învăţată de la tată,
de aprindere a hârtiei cu o lupă.
………………………………………………………
Jocurile erau toate în ambianţă cu flori şi copaci,
cu soare şi ploi, cu nori şi cu stele,
cu ochiuri de apă şi pietre.
Avea copacul lui, pentru el trăia.
Rodiul plantat în curtea casei care, în timp, se uscase,
înregistra, fără greş, totul.
I s-a spus că toate relele şi bunele acolo se vedeau.
– Ai făcut rele, copacul nu va înflori!
aşa i-au spus, iar el îngrijea cu totul acel copac.
Acea imagine îi hrăneşte şi acum sufletul.
Anii copilăriei cu înălţimea copacului şi-a măsurat.

Frumos om, frumos pom! Perenă este iubirea!
În viteză s-au derulat toate acele clipe.
Laşi lacrimile să-ţi curgă, purificând totul în cale,
elixir magic, undeva, o melodie din eter
se topeşte, adânc, în sufletul plin de stele,
prin sunetele infiltrate.
Ce frumos când apuci să zici iar azi!
În pacea inimii
ai regăsit drumul spre tine.

2 iunie 2016

Într-o zi, doar într-o zi…

Într-o zi, doar într-o zi, norul
va simţi
picăturile oceanului
din care s-a adunat în timp.

Într-o zi, doar într-o zi, piatra
va ştii că izvorul
care curge
năvalnic peste ea
şi muntele din care a apărut
sunt părţi din povestea creată.

Într-o zi, doar într-o zi, valul
va percepe
iluzia singurătăţii,
odată reîntors
în marea prezentă în el.

Într-o zi, doar într-o zi, nufărul
îşi va deschide,
rând pe rând, toate petalele,
redând lumii
lumina din adâncuri.

Într-o zi, doar într-o zi, fluturele
ieşit din crisalidă
va cunoaşte
rostul firului de mătase
fragil, unic şi delicat.

Într-o zi, doar într-o zi, omul
va vedea că fiecare pas
spre regăsirea
luminii interioare a fost perfect.

Într-o zi, doar într-o zi,
vom contempla misterul iubirii
fără gânduri, fără cuvinte,
vom înţelege
că nimic nu a fost greşit
în piesa scrisă,
transpusă şi regizată
pe scena vieţii
de Maestru Luminii din noi.

Într-o zi, doar într-o zi,
norul, piatra, valul,
nufărul, fluturele şi omul,
mergând la izvor,
se vor îmbrăţişa inocent,
legănaţi etern
de briza primăverii lor,
vor înţelege
calea, cerul şi marea,
încrezători în esenţa lor
şi-n forţa vieţii
ce pune totul în mişcare.

Într-o zi, doar într-o zi…

Lasă un răspuns