«

»

Ileana Costea: Ziua Culturii Naționale prin prisma unui român care locuiește de aproape jumătate de secol în SUA

Ileana Costea

Mă bucură mult decizia prin lege luată în 2010 pentru sărbătorirea Zilei Culturii Naționale (românești), tema fiindu-mi aproape de suflet și de preocupări. Căci, din 1998 scriu și public articole în baza misiunii mele auto-impuse de a face descoperiri-surpriză românești în străinătate. România are atât de multe lucruri frumoase și valoroase ,,de arătat lumii”, sunt atâția români răspândiți pe tot globul, care s-au afirmat în diverse domenii. Iar eu găsesc o bucurie în a descoperi prezențe românești pe peste tot pe unde am avut ocazia să călătoresc. Am publicat peste 60 de articole de-a lungul anilor în ziare și reviste din România și diaspora, am făcut pagini de Wikipedia, am prezentat lucrări și condus sesiuni la diverse congrese ale Academiei Româno-Americane de Artă și Științe, sau evenimente românești comunitare sau academice (cum ar fi ale Viitorului Român Society (VRS) din Los Angeles, o conferință organizată de Antonia Olariu în 2005 sub egida Societății germano-română Bodensee, a cărei președintă era, la universitatea din Konstanz, că să menționez doar două dintre ele). Am fost gazdă a numeroase delegații din România la universitatea la care predau de 35 ani (California State University, Northridge – CSUN, în zona Los Angeles-ului). Am organizat Congresul ARA la CSUN în 1992; am organizat expoziții de artă și carte românească, momente literare, spectacole de muzică. În 2015 am publicat parte din articolele mele într-un prim volum, Exerciții de Neuitare, care poate fi răsfoit pe Amazon, și în prezent lucrez la volumul II.

Cazul meu reprezintă însă un efort de ,,o persoană” așa cum sunt și alte cazuri, ca să iau ca exemplu pe acela lui Andrei George Săhlean, care l-a tradus minunat și l-a promovat în SUA pe Eminescu. Și Săhlean se înscrie pe linia pe care o țin și eu: să încercăm a face cunoscută cultură română celor care nu știu limba noastră, care departe fiind, geografic, nu au idee despre ea. Efortul este mare, iar sprijinul financiar minim sau inexistent.

Eu nu am reușit mult în această privință prin ceea ce am publicat, căci articolele mele au apărut în limba română. Adesea am simțit nevoia de a le traduce în limba engleză, pentru a le face accesibile și nevorbitorilor de română, nativilor din SUA, sau tinerilor români născuţi în SUA, din a doua sau a treia generație de emigranți. Mi-aş dori ca volumul II să îl public în două limbi sau poate chiar trei: română, engleză și franceză. Găsesc că este foarte important să ieșim din ,,cochilia noastră de melc” cât mai des posibil, să ne deschidem spre cei din alte țări, receptivi de câte ori li se fac vizibile, accesibile elemente de cultură românească. Am reușit să aduc în prim plan cultura română cu evenimentele pe care le-am organizat, expozițiile Brâncuși și Mateescu (1985, 2005, 2006), un banchet-eveniment pe temă românească al Societății de Oameni de Știință Internaționali, pe când eram Președinta ei, la CSUN, recitalurile de poezie Blaga ale actriței bucureștene Lidia Lazu în California, și momentul literar la reședința mea, galeria de artă I. C. ART, dat cu ocazia vizitei în California de Sud a Anei Blandiana și a lui Romulus Rusan, însoțiți de Doina Uricariu – pe atunci Director al Institutului Cultural Român din New York.

Există evenimente românești, făcute de biserici, de societăți comunitare, dar mai toate se țin pe românește, și deci nu au un efect benefic de ,,carte de vizită” pentru cultură noastră. Și multe din evenimentele Institutelor Culturale Române din diverse țări, sau cele organizate de Consulatele Generale, sunt tot doar pentru români, căci prezentările se fac în majoritate pe românește. La aceste evenimente uneori se strecoară și câțiva ne-români, soți, soții, prieteni, copii/tineri dintr-o generație născută peste hotare, care sunt de admirat pentru răbdarea lor de a petrece câteva ore fără să înțeleagă mai nimic din ce se spune/prezintă. Sigur, e frumoasă și lăudabilă dorința de a ne întâlni din când în când între noi românii, spre a ne mai stinge din nostalgie și dor, dar noi știm multe despre cultură noastră. Este important să-i facem pe cei ce nu știu despre cultura românească să afle despre ea. Și asta se poate realiza numai prin a invita “străini” la toate evenimentele importante, și a face aceste evenimente doar în limba nativă sau bilingve.

De multe ori există a puternică rezistență din partea românilor din emigrație la vorbitul limbii locale … ,,Suntem români, să vorbim românește.” Pe cât este de important să ne păstrăm tradiția, pe atât este de vital să ne facem cunoscuți pentru ce avem bun, frumos, valoros, și de multe ori universal (cum este cazul esenței in poezia lui Eminescu). Căci dacă nu facem noi cunoscute elementele de cultură românească, ele rămân pierdute pentru totdeauna în colțul nostru de lume din Europa de Est. Și se pot face evenimente bilingve, căci așa se procedează în mod curent la întâlniri între capete politice, la festival de film, la congrese internaționale.

Apoi așa fac unele etnicități. De exemplu am fost la un spectacol de dansuri Kabuki japoneze, la Universitatea Californiană din Los Angeles, UCLA și toți spectatorii din uriașa sala aveau aparate de ascultat prin care li se transmiteau traduceri simultane în engleză. Înțelegerea era astfel mult mai profundă decât ar fi fost de a urmări doar mișcarea actorilor pe scenă. Așa am ținut să fac evenimentul Blandiana-Rusan la mine în iunie 2015, bilingv, invitând-o pe Georgiana Fîrnoagă (care de ani de zile preda româna la UCLA) să traducă prezentările făcute în limba română. Am rugat-o să aducă și doi studenți de ai ei, să stea lângă invitații de limba engleză și să le faciliteze continuu conversațiile cu vorbitorii de limbă română.

În același mod am gustat și am putut înțelege şi eu mai bine China în 1987, cu doi ani înainte de răzvrătirea din Piața Tianamen, când am fost trimisă de universitatea mea să predau un curs de trei săptămâni la o instituție soră cu facultatea de inginerie de la CSUN, Bejing Technical Institute (BIT). Mi s-au pus la dispoziție doi profesori chinezi care știau bine engleza și care au fost mereu în prezența mea, și au tradus ce spuneam și ce mi se spunea.

Şi desigur, sunt evenimente la care participarea nativilor e mai ușor de făcut: cele de muzică, concerte, recitaluri, spectacole de opera, filme subtitrate sau dublate, cele de artă – la care accentul este pe vizual și nu pe subtitrare. Însă chiar și acestea trebuie să fie bilingve: introducerile, explicațiile trebuie făcute bilingv, sau doar în limba țării respective (căci românii trăind într-o țară străină oricum știu limba locală), panourile, indicațiile trebuie puse în limba nativă, sau în română și limba nativă, materialele documentare la fel, să fie accesibile celor ce nu știu românește, deci în limba nativă. Acest lucru,evident, cere un efort mare și o finanțare substanțială. Și dacă un eveniment mic e mai la îndemână de realizat, la evenimentele importante, numai organizațiile reprezentante ale României pot ajuta în a suporta cheltuielile, și aici mă refer la Institutul Cultural Român și Consulatele, Ambasadele, etc.

Ne confruntăm cu o realitate pe care o știm bine: România și cultura noastră sunt foarte puțin cunoscute în afara țării. Dacă în Europa de Vest sunt cunoscute într-o anume măsură (mică și acolo), sunt mai deloc cunoscute în locuri geografice mai îndepărtate ca SUA, Canada, Australia, China, etc.

Tristețea este că și personalitățile culturale de valoare românești, din străinătate, când sunt cunoscute prin arta lor, cum ar fi Eugen Ionesco, Constantin Brâncuși, sau ca Aida Tomescu, pictoriță stabilită la Melbourne, nu sunt asociate cu țara noastră, ci cu cea în care s-au afirmat. Las pe specialiști să analizeze și comenteze acest aspect.

În general nu suntem cunoscuți. Motivul pentru care românii emigranți din afara ţării nu fac lumii cunoscut originea etnică este necesitatea de integrare în domeniul lor. Şi astfel ne cufundăm în marea masă a nativilor în a căror ţară ne stabilim.

Aceasta, de exemplu, nu li se întâmplă chinezilor (ca să dau doar un exemplu care îmi este mie bine cunoscut). Pentru chinezii emigranți etnicitatea primează în față cetățeniei. Un American-chinez este în primul rând chinez… Fizicianul American Samuel C. C. Ting care a luat Premiul Nobel în 1976 când am participat eu la ceremonia de înmânare a premiilor la Stockholm (făcând parte din familia nevestei scriitorului Saul Bellow, care pe atunci era căsătorit cu verișoara mea primară, matematiciana Alexandra Bellow) și-a citit discursul de acceptare a premiului în chineză (deși limba oficială era engleză). Când am ajuns în China trimeasă de facultatea mea, eram încontinuu prezentată de gazdele chineze ca Ileana Costea, româncă, nu ca Ileana Costea din SUA.

Din lunga mea experiență de trăi în SUA știu că americanul cunoaște despre România numai fenomenul Dracula – și uneori chiar și despre aceasta știe mai mult că e vorba de un vampir decât că ar fi existat un Domnitor Vlad Țepeș – și uneori știe despre Ceaușescu, pe care îl pune în lista lucrurilor ,,politic incorecte” neaprobând faptul că acesta a fost omorât fără să fie judecat. Unii mai știu nume de sportivi ca Ilie Năstase, și Nadia Comăneci (dar care cu trecerea timpului și schimbarea generațiilor încep să fie uitați) locul lunad-ul noile apariții pe scena sportului, ca Simona Halep. Uneori se mai aud piese de Enescu cântate la o stația de radio universitară de muzică clasică (cum ar fi cea de la University of Southern California, USC din Los Angeles), sau se joacă un film bun românesc, premiat la festivalurile internaționale, și se scriu articole despre el în ziare locale importante. Dar faima acestuia durează cam la fel de puțin, ca cea a cântecului formației O-zone, ,,Dragoste din Tei”, pe care prezentarea făcută lui pe youtube de un tânăr l-a transformat în fenomen ,,viral” a cărui ,,modă” însă s-a stins relativ repede.

Și oare câți români, din România sau din străinătate, știu de existența unor persoane cu realizări excepționale în afară țării, ca Dimitrie Berea (pictor de succes din New York), Haralamb Georgescu (arhitect modernist cu lucrări în California)? Și câți ne-români din America știu despre Liviu Ciulei (deși a fost directorul artistic al teatrului din Minneapolis din 1980 în 1985), sau despre Andrei Șerban (nume important în teatrul secolului 20, locuind în SUA), Dinu Lipatti (pianist de renume), Jonel Perlea (dirijor talentat), Virginia Zehani (apreciată soprană care a cântat în multe opere în Europa și America de Nord), Elvira Popescu (actrița de renume la Paris)? … Căci străini știu că România a avut pictori impresioniști (ca Nicolae Grigorescu)? Câți știu de spre minunatele picturi moderne ale lui Nicolae Tonița? Câți ne-români știu chiar despre cântărețe de opera celebre contemporane, ca Leonida Văduva și Angela Gheorghiu că sunt românce?

La acest punct trebuie să spun cât de tulburată am fost, de Ziua Morților, când o prietenă m-a dus să vizităm Cimitirul Pierre Lachaise, la Paris, și am văzut câte mormane de flori, câte coroane fuseseră puse pe mormintele poloneze de Ambasada Polonei, câte grupuri de turişti polonezi erau în fața mormântului lui Chopin, și cât de goale și fără nimeni lângă ele erau mormintele alor noștri, George Enescu și Elvira Popescu.

Dacă ar fi mai cunoscută, ar fi multe elemente din cultura noastră care ar fi în competiție cu elemente similare din alte culturi, sau chiar le-ar depăși. Iată un exemplu: Un student de la secția de muzică de la UCLA a făcut o prezentare, acum foarte mulți ani, în seminarul ,,Building Bridges” (,,Să Construim Punți”) organizat de Georgiana Fîrnoagă la UCLA. Studentul acesta ne-român, a comparat, cu exemplificări audio, Simfonia în Albastru a lui George Gershwin și Rapsodia Română a lui George Enescu. Și concluzia lui a fost că, între cele două, piesa muzicală a lui Enescu îi plăcea mai mult.

Interesant este că uneori frumusețile României și culturii noastre atrag și sunt făcute cunoscute de străini… Îl dau de exemplu pe fotograful – etnolog japonez Miya Kisei, care a fost primul care a arătat lumii Maramureșul nostru… într-o minunată expoziție în 1997 de la Muzeul Omului de la Paris ,,România celor Patru Anotimpuri”… Kisei ne spune:
,,Am fost fermecat de cântecele, dansul și costumele care erau diferite pe fiecare curs de rău, precum și de ceremoniile lor nupțiale, funerare, de riturile de trecere, etc. Apoi am scris cărți, iar albumele mele foto au fost publicate în Europa.” (Miya Kosei)…” Editura Humanitas a publicat o frumoasă carte de fotografii luate de el în Maramureș.

Apoi sunt ne-români care sunt atrași de elemente românești pe care le găsesc deosebite și își exprimă admirația creând pe baza lor: cum ar fi muzicianul William Toutant, profesor la CSUN, care a compus o piesă după Glossa lui Eminescu, și pictorul American Jerry W. McDaniel newyorkez si losangelean care a ilustrat poezii de Lucian Blaga și Ana Blandiana. În ambele aceste cazuri lucrul a fost posibil pentru că aceștia au găsit traduceri în engleză ale poeziilor, fără de care acele opere le-ar fi rămas necunoscute. (Frumos traduse: Glossa de Andrei Săhlean, poemele lui Lucian Blaga de Andrei Codrescu și poeziile Anei Blandiana din volumul lansat în Marea Britanie în 2014, “Patria mea A4/”My Native Land A4”, de Paul Scott Derrick și Viorica Pâtea.)

Motivele pentru care cultura noastră nu este cunoscută sunt diverse. Voi prezenta câteva dintre ele, așa cum le percep eu, și voi da și câteva sugestii pentru remedierea acestei situații.

Găsesc deci că următoarele sunt cauzele principale ale acestei lipse de cunoaștere în afara țării despre cultura și prezențele românești:

Suntem o țară mică ca geografie, cu o limba vorbită doar de români și nu de mare răspândire, cum sunt engleza, franceza, chineza, spaniola. Tot ce se scrie ca literatura română, dacă nu e tradus, nu e accesibil restului lumii. Dar nu numai literatura are nevoie de traduceri, toate domeniile au. Articole și cărți despre pictori, sculptori, muzicieni, compozitori, arhitecți români trebuiesc scrise în limbi ,,internaționale”,; traducerile și publicațiile trebuie să fie de înaltă calitate, și apoi plasate în reviste și ziare cunoscute (să zicem Le Figaro, Le Monde, The Guardian, New York Times, Los Angeles Times, etc.). Și nu este ușor. Publicațiile acestea au jurnaliștii lor și un sindicat care îi ține la distanță pe cei ce nu fac parte din el…

Ca să se știe ,,în lumea largă” despre evenimente românești (filme, piese de teatru, spectacole de muzică folclorică sau clasică, expoziții de artă) trebuie să se facă o campanie importantă de reclamă. Și asta este de datoria Guvernului României, și instituțiilor care constitutiv au ca misiune să reprezinte țara: Institutele Culturale, Ambasadele/Consulatele. Și odată reclama făcută, evenimentele trebuie să fie și în limba nativă. Căci chiar dacă pentru început prezența celor ne-români ar fi mică, încet-încet audiența va spori odată ce vestea că evenimentele sunt de calitate și se petrec pe înțelesul nativilor se răspândește și se creează o tradiție cu un ,,snow ball effect”/ “efectul bulgarului de zăpadă” (care se rostogolește) – o creștere treptată dar care poate deveni spectaculoasă.

Ziarele din diaspora ar fi bine să publice măcar câteva din articolele lor și în limbi internaționale (traducerea pe internet, google nefiind o soluție satisfăcătoare ci de multe ori descurajantă).

Ziarele și revistele din România ar trebui și ele să publice articole în limbi răspândite, și mult vorbite pe glob, atât în ziarul/revista lor cât și să încerce plasarea acelor articole în ziare/reviste cunoscute din alte țări. Știu, e greu, și trebuie o acțiune puternică, bine coordonată, și guvernul României și organizațiile care reprezintă țara peste hotare trebuie să își propună ca scop important acțiuni bine structurate care să fie ,,cartea de vizită” a culturii românești.

Alt lucru care ar ajuta cu siguranță este dacă guvernul Românei ar finanța, sau găsi o formulă de a stimula strângerea de fonduri pentru crearea unor muzee de cultură românească în diverse puncte cheie din lume, să zicem New York, Los Angeles, Tokyo, Bejing, Shanghai, Paris, Istanbul, etc. Un astfel de muzeu ar crea o platformă de vizibilitate constantă. Muzee românești sunt puține pe lume. În SUA există o secție cu mobilier și îmbrăcăminte a Reginei Maria, la Muzeul de Artă Maryhill din localitatea Goldendale, în statul Washington nu foarte departe de orașul Seattle. Un altul este cel creat de văduva lui Dimitrie Berea în statul Kentucky. Ambele au fost create prin efortul unei persoane, și se află în locuri ,,în afară cărării bătute”, departe de dinamica social-culturală care poate asigura vizibilitate și recunoaștere.

Sigur odată spațiul dedicat fiind pus la îndemână unui astfel de muzeu românesc într-un oraș important, efortul nu se termină. Trebuie să urmeze organizarea evenimentelor, care toate trebuie să fie conduse și realizate cu atenția necesară pentru a fi total accesibile nativilor și de interes atât pentru românii emigranți cât și pentru localnicii din orașul/țară respectivă. Trebuie să fie continuat cu o campanie de promovare intensă și de calitate a muzeului și evenimentelor ce au loc în cadrul lui, făcută constant în media locală și de pretutindeni.

Sunt cam de numărat pe degete expozițiile și spectacolele inițiate în afară țării nu de comunitatea română, de ICR sau de Consulate, ci de instituții culturale importante din diverse țări. Un exemplu a fost frumoasă expoziție de Impresioniști Români de la Paris, de acum mai mulți ani (la care un rol important a jucat Ioana Gabriela Beldiman), expoziția Nicolae Grigorescu, Napoleon al III-lea și Principatele Române, la Muzeul Château de Compiègne nu departe de Paris (2009). Un alt exemplu este expoziția organizată la Institutul pentru Studiul Lumii Antice (Institute for the Study of the Ancient World – ISAW) la New York University 2010 ,,Lumea dispărută a vechii Europe, Valea Dunării, 5000-3500 înainte de era noastră” (care apoi a călătorit la Muzeul Ashmolean de Artă și Arheologie, de la Universitatea Oxford din Anglia și la Muzeul Artei Cicladice a Fundației Goulandris, de la Atena, Grecia).

ICR-ul, de multe ori în parteneriat cu Amabsada/Consulatul din țara respectivă organizează multe evenimente de cultură românească, dar accesibile nativilor sunt în genere doar concertele, sau (uneori) expozițiile de artă sau filmele.

Pentru a va facilita crearea unei imagini complete a bogatelor evenimente ale ICR-ului va pun mai jos câteva referințe care dau lista programelor Zilei Naționale a Culturii (românești) din diversele orașe ale lumii, pentru anii 2014-2018.

Din păcate reclama care se face nu este suficientă spre a atrage localnicii ne-români. Iar de multe ori în anunț se specifică că sunt invitați “toți românii”, subînţelegându-se că evenimentul va fi strict ,,pe românește”, deci nativii sunt din start eliminați.

Dau doar câteva exemple din anul acesta, 2018. ICR NY va ține un eveniment de interes ,,global”, cu Lansarea cărții ,,Romanian Literature aș World Literature” (,,Literatură română că literatură a lumii”) – o antologie care acoperă cele mai relevante aspecte privind situarea literaturii române în context mondial – reprezentând o premieră absolută și o excelentă prezentare a literaturii române cititorilor străini, îndeosebi americani.

Evenimentul din Tel Aviv din 2018 cu ocazia Zilei Naționale Române, fiind despre Eminescu, este și el bine venit, dar anunțul spune că este în limba română. Asta înseamnă că vor veni numai români și efectul de “cartea de vizită” pentru cultura românească se pierde.

În concluzie iată ce cred că este necesar: cât mai multe traduceri în limbi internaționale, de articole și cărți; un efort continuu de reclamă susținută în media locală (presă, radio și televiziune) de către Consulate și ICR; evenimente bilingve, cu panouri cu texte în limba nativilor, cu traducători simultani; și înființarea de muzee românești de calitate și foarte active. Deci trebuie lucrat sârguincios la o strategie de promovare și alocare de fonduri mai importante din partea guvernului pentru a crea efectul acesta de “carte de vizită” a culturii românești, atât de necesară.

Referințe:

Programul evenimentelor ICR din străinătate

Celebrarea “Zilei Culturii Naţionale” la noi şi în lume


2018

http://icr.ro/roma/institutul-cultural-roman-celebreaza-ziua-culturii-nationale-in-reteaua-reprezentantelor-din-strainatate
2017

Sunetul muzicii se aude peste tot în lume de Ziua Naţională


2017

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-20726892-ziua-culturii-nationale-sarbatorita-prin-muzica-poezie.htm
2016

Ziua Culturii Naţionale, celebrată în întreaga lume


2015

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/01/15/documentar-manifestari-organizate-de-ziua-culturii-nationale-10-46-20
2015

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/01/15/documentar-15-ianuarie-ziua-culturii-nationale-07-38-05
2014

https://www.europalibera.org/a/25231446.html
2014 Moldova

http://radiotasha.com/tag/agero-stuttgart/
2018 Stuttgart

http://www.atjv.be/Clara-Haskil
Piesă de teatru Clară Haskill, la Louvain-la-Neuve, în apropiere de Bruxeles, Belgia, 2018

Alte referințe:

https://www.amazon.de/Exercitii-Neuitare-Vol-I-Romanesti-Surpriza-Strainatate/dp/1936629429/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1515963856&sr=8-1&keywords=Ileana+Costea+Exercitii+de+Neuitare
Ileana Costea, Exercitții de Neuitare Vol I – situl Amazon German

Încă o descoperiere românească surpirză în California, la Palm Springs – Arhitectul român Haralamb H. Georgescu (1908-1977)
Ileana Costea – 2014 Arhitectul Haralamb H. Georgescu

http://www.omnigraphies.com/content/dimitrie-berea-statul-kentucky
Ileana Costea – Dimitre Berea


Marie, Queen of Romania


Maryhill Museum of Art was dedicated in 1926 by Queen Marie of Romania

https://www.dessinoriginal.com/fr/catalogue-d-exposition/4229-catalogue-d-exposition-nicolae-grigorescu-1838-1907-l-age-de-l-impressionisme-en-roumanie-9788836621644.html

http://www.rri.ro/fr_fr/paul_jamet_france_les_impressionnistes_roumains-2561213

http://www.grandpalais.fr/en/event/napoleon-iii-and-romanian-principalities

http://icrny.org/212-First_Cucuteni_Culture_Exhibition_in_US.html

http://isaw.nyu.edu/exhibitions/oldeurope/introduction.html

http://www.tkinter.smig.net/Romania/References/Maramures/Maramures.htm

Aida Tomescu exhibition

http://aidatomescu.com

http://www.hotnews.ro/stiri-diaspora-8113821-botosani-konstanz-asociatie-romano-germana-presedinta-antonia-olariu-premiate-germania.htm


Miya Kosei -2012 -De 40 ani in Maramureș

http://www.hotnews.ro/stiri-diaspora-8113821-botosani-konstanz-asociatie-romano-germana-presedinta-antonia-olariu-premiate-germania.htm


O-zone Dragostea din Tei

Lasă un răspuns