«

»

Emilia Ţuţuianu: Când „lacrima se face floare și împodobește amintirile”

[flickr_set id="72157665074054458"]

Un om, o viaţă

Plecarea dintre noi a doamnei Aspazia Petrescu, poetă şi scriitoare – n. 09.12.1923, Cotul Ostriţei, Cernăuţi – d.23.01.2018, Roman, Neamţ – a declanşat în sufletul meu o tristă dar duioasă şi nostalgică aducere aminte: povestiri depănate, la ceas de seară, cu 2 ani în urmă. Doream atunci să cunosc personalitatea profesorului Ilie Alexandru Barbu Petrescu, soţul domniei sale, cel care a format prima generaţie de contabili la Roman, ca profesor la Catedra de Ştiinţe comerciale (contabilitate) predând la acest liceu din 20 noiembrie 1936 până la 20 martie 1949, când sub sistemul comunist liceul se desfiinţează.
În acest interval de timp îşi exercită cu competenţă şi pasiune profesia. Amintiri duioase, ascunse într-un colțișor al sufletului său, greu încercat se derulau în fața mea prin cuvintele șoptite de doamna Aspazia Petrescu, soția sa.
Nu eram pentru prima dată în dialog cu doamna Aspazia Petrescu. În anul 2006 editasem volumul-document Starţun între temniţă şi vecie, autor Victor Leahul, născut în comuna Cotul Ostriţei, Cernăuţi, victimă a închisorilor comuniste din România, emigrat în SUA, unde a decedat în anul 2004. Această rudă, foarte apropiată de familiei Petrescu, a lăsat în urma sa un volum-mărturie despre tragediile petrecute în temnițele comuniste.
Atmosfera caldă, aş putea spune solară, pe care o declanşa apropierea de doamna Petrescu este încă vie în sufletul meu. Personalitatea sa m-a fascinat. Vocea caldă, prietenoasă genera în sufletul interlocutorului un respect peste care nu puteai trece.
Când povestea despre viaţa soţului său, ochii i se umezeau şi vocea cobora trist… Amintirile erau durere şi viaţă, iar prezentul… o altă durere!

Cine a fost Ilie Petrescu?

Ilie Alexandru Barbu Petrescu s-a născut la 20 martie 1912, în satul Stoiceşti, com. Frăţila, judeţul Vâlcea, pitoresc judeţ al plaiurilor oltene. Român de religie ortodoxă, din părinţi ţărani, pruncul s-a născut în casa părintească aşa cum atesta primarul com. Frăţila:
,,Noi, Ilie Dumitru Gavrilescu, primar al com. Frăţila, judeţul Vâlcea şi ofiţer al Stării civile, constatăm că înaintea noastră s-a prezentat Dl. Alexandru Barbu Petrescu, în vârstă de 36 de ani, de profesie agricultor, în calitate de tată, căci în ziua de 20 martie 1912, la orele 12 înainte de amiază s-a născut un copil de sex bărbătesc în casa părinţilor săi”.
După cum atestă acelaşi document, mama pruncului este Ioana, de 36 de ani şi de profesie menajeră. Copilului înfăţişat i s-a dat numele Ilie.
A crescut în casa părinţilor cu ceilalţi fraţi ai săi, două fete şi doi băieţi. Întregul său univers a fost satul natal cu atmosfera şi pitorescul de legendă şi tradiţii apropiate de mit. Şi-a cunoscut prea puţin tatăl, care chemat să-şi facă datoria de ostaş, a murit la sfârşitul Primului Război Mondial. Mama, Ioana, s-a străduit să-şi crească cei cinci copii singură, dar fără ajutor de ,,român” nu i-a fost deloc uşor. Erau şi vremuri grele, ca după orice război şi copilul Ilie a cunoscut din plin viaţa de trudă şi de constrângeri a nevoiaşului român. Fiind cel mai mic dintre băieţi şi având şi o constituţie fizică mai firavă a fost alintat de mama şi de sora cea mai mare ,,ţaţa Lica”. Pentru aceasta şi pentru mama sa Ilie va păstra o afecţiune plină de evlavie. Fiul Ilie s-a dovedit de la început un copil de excepţie, care i-a adus mamei multe bucurii şi de multe ori mari nedumiriri, călcând pe urmele unui destin cu totul diferit de a celorlalţi fraţi ai săi.

Instruirea

Ilie Al. B. Petrescu a urmat cursul primar în satul natal, împreună cu ceilalţi copii ai satului, pe care îi depăşeşte la învăţătură fiind mereu elogiat de învăţătorii săi. ,,În ridicare spre conştiinţă proprie” aşa cum obişnuia să spună, şcolarul Ilie îşi propune să atingă un ideal, pe cât de îndrăzneţ, pe atât de greu de atins, dată fiind situaţia materială precară a familiei sale. Deşi apreciază blândeţea unei copilării normale la rând cu fraţii săi şi ceilalţi copii ai satului, şcolarul Ilie visează o şcolarizare pe linii tot mai avansate, până la un titlu universitar. Înzestrat cu o inteligenţă remarcabilă şi o voinţă de fier, Ilie se consideră capabil de un astfel de efort şi se aşterne temeinic pe învăţătură.
Ajutat de învăţătorii săi, reuşeşte să-şi convingă mama să-l înscrie la Gimnaziul din Zătreni, din judeţul Vâlcea. Plecarea copilului la Gimnaziu este copie trasă la indigo cu plecarea la şcoli mai înalte a lui Marin Sorescu (satul renumitului poet, Lilieci, este vecin cu Frăţila).
Sârguitor şi hotărât să înainteze, Ilie Al. B. Petrescu parcurge cu succes cei patru ani (1924-1928) şi obţine mult râvnitul ,,Certificat de absolvire al cursului secundar inferior” dat în Zătreni la 3 August 1928.
Fiind tot timpul în plutonul fruntaş, absolventul Ilie Al. B. Petrescu se simte capabil şi îndreptăţit să meargă mai departe. Îşi convinge şi de data aceasta mama şi pentru că situaţia materială este o piedică insurmontabilă, Ilie recurge la o cale surprinzătoare, dar care se va dovedi salvatoare. Ca orfan de război, pentru întreţinerea la o şcoală secundară se poate înrola ca şi copil de trupă. În consecinţă, la 3 August 1928, prin avocatul Al. Romcescu, Judecătoria din Bălceşti (reşedinţă de Plasă), conferă autenticitate legală ,,consimţământului” dat de Ioana Al. Petrescu, văduvă de război:.. ,,consimt ca fiul meu minor Petrescu Ilie din com. Frăţila, judeţul Vâlcea, să se înroleze ca copil de trupă în regimentul 82 Infanterie din Târgu Mureş şi dacă va permite onor Comandamentul Militar să urmeze în timpul cât va fi copil de trupă, cursurile unui liceu civil sau orice altă şcoală ce va obţine aprobarea. Pentru care îi dăm acest consimţământ spre a-i servi la înrolare şi înscrierea la şcoală. Bălceşti, Vâlcea, la 31 August 1928”.
Viaţa de copil de trupă nu a fost deloc uşoară şi adaptarea la mediul şcolăresc orăşenesc, foarte dură. Lucrează la contabilitatea regimentului, învaţă cu sârguinţă materiile anului în curs şi luptă cu îndârjire să reducă decalajul dintre pregătirea primită la Zătreni şi mediul orăşenesc, Târgu Mureş fiind un oraş rafinat. Îndură multă umilinţă, se ia serios la trântă cu viaţa, dar nu cedează. Conştient de carenţele sale se depășește pe sine cu o voinţă olimpiană. Citeşte până la istovire şi învaţă din cărţi toate câte îi sunt necesare pentru a ajunge la nivelul colegilor săi proveniţi din medii intelectuale. Îşi corectează uluitor comportamentul şi îşi însuşeşte un limbaj bogat şi rafinat. Reuşeşte să parcurgă cursul secundar superior tot în plutonul fruntaş, nu în patru ci doar în trei ani (1928-1931). Anul şcolar 1929-1930 îl urmează concomitent la cursul regulat şi la cursul particular. Este adevărat, la cursul particular obţine note mai slabe, dar pe total nu scade prea mult nivelul obişnuit al elevului Petrescu Al. B. Ilie.
Şcoala superioară de comerţ din Tg. Mureş constată că ,,Dl. Petrescu Ilie a absolvit cu succes cursurile Şcolii de Comerţ în anul şcolar 1930-1931 şi a obţinut nota medie prevăzută de art. 79 din regulamentul pentru liberare de diplome. Acordă Dlui. Petrescu Ilie diploma de Absolvire a Şcolii superioare de Comerţ, dată la Tg. Mureş la 21 Iulie1931.”
Este un succes mult dorit, dar personalitatea absolventului va rămâne marcată de această perioadă. Pe tot parcursul vieţii sale nu va accepta să fie umilit şi va răspunde imediat şi chiar dur jignirilor de care nu va duce lipsă.
Pe baza diplomei obţinute, absolventul cursului secundar superior se va înscrie la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale ,,Regele Carol al II-lea” din Cluj. Obişnuit cu greutăţile vieţii, studentul Ilie Petrescu lucrează în continuare la completarea cunoştinţelor şi lărgirea competenţei şi a statutului de intelectual român.
După anii de studiu, Academia de Înalte Studii comerciale şi Industriale constată că ,,Domnul Petrescu Al. B. Ilie, terminând cu succes sesiunea din octombrie 1935 toate examenele, făcând stagiune de practică comercială şi industrială în mod regulat şi îndeplinind toate condiţiile cerute de lege şi regulamentul în vigoare pentru obţinerea diplomei de licenţă a acestei Academii În numele M.S. Regelui Carol al II-lea proclamă pe Dl. Petrescu Al. B. Ilie
Licenţiat al Academiei de Înalte studii Comerciale şi Industriale ,,Regele Carol al II-lea” din Cluj secţiunea comerţ, bancă şi asigurări. (Datată la Cluj în 15 Martie 1937)

Era un moment de imensă satisfacţie: Reuşise!
Sărăcia, umilinţele, eforturile uriaşe, lupta până la epuizare erau lăsate în urmă. Avea diploma universitară mult visată. Cunoştinţe de specialitate, cultură, limbaj şi comportament de intelectual erau câştigate, îi luminau destinul. Ce gust minunat avea biruinţa! Păşind victorios pe străzile Clujului şi-a amintit de gustul minunat al primei savarine din viaţa sa de şcolar nevoiaş. Impresionat de perseverenţa cu care îţi urmărea visul său de aur, unul din profesorii săi l-a tratat cu această delicioasă prăjitură, în una din luxoasele cofetării din Târgu Mureș. Chinuita sa mamă abia reuşea să le ofere copiilor, la ocazii sărbătoreşti, minunatele bucăţele de zahăr cubic. Avea şi mama Ioana un vis tăinuit în legătură cu acest fiu năzdrăvan, care pornise pribeag pe căi străine să-şi croiască o viaţă mai bună în această lume plină de amar. Văzându-l atât de bucuros când a venit acasă, l-a întrebat cu sfială:
– Cu câtă carte ai învăţat în atâţi amar de ani, ai putea să fii popă în sat la noi.
Era pentru ea suprema culme la care gândul ei îndrăznea să-l ridice.
Răspunsul băiatului a venit năucitor:
– Nu, mamă. Cu cartea pe care am învăţat-o eu, nici ţârcovnic nu aş putea să fiu.
Se uita nedumirită mama la hârtia din mâinile fiului şi se întreba în sine:
– La ce i-o fi folosind dacă nu putea să-l facă popă?!
Şi totuşi băiatul ei nu era ca ceilalţi fii ai săi. După cum arăta şi cum vorbea era fără îndoială domn cu multă carte.

Profesiunea de bază

Tânărul licenţiat ştia ce va face cu diploma obţinută. Pe ea îşi va întemeia profesiunea de bază, aceea de a fi profesor de Ştiinţe comerciale. Şi-a adunat din nou forţele şi a pornit la asalt. Urmează în anul şcolar 1934-1935 cursurile teoretice de pedagogie şi lecţiile practice din grupa ştiinţe comerciale şi obţine ,,Certificatul de absolvire al Seminarului pedagogice pe lângă Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale ,,Regele Carol al II-lea” datat 11-XI-1936. Acum poate fi numit profesor şi odată numit va parcurge toate stadiile pentru consolidare profesiei de profesor de ştiinţe comerciale. Îşi susţine examenul de capacitate în sesiunea anului 1943 pe care îl trece, ca de obicei în plutonul fruntaş din seria clasificaţilor din acea sesiune. Se definitivează în învăţământul secundar în septembrie 1946, după ce a obţinut examenul de definitivat pentru specialitatea Ştiinţe comerciale. La începutul carierei sale este numit profesor de ştiinţe comerciale la Liceul Comercial de băieţi din Haţeg şi transferat imediat la Liceul comercial de băieţi din Roman. Funcţionează ca profesor la Catedra de Ştiinţe comerciale (contabilitate) la acest liceu de la 20 noiembrie 1936 până la 20 martie 1949 când sub orânduirea comunistă acest liceu se desfiinţează.
Foştii săi elevi îşi vor aminti cu stimă şi recunoştinţă de profesorul lor şi de dirigintele apropiat care i-a format ca oameni corecţi, cinstiţi şi contabili bine pregătiţi. Punea foarte mare preţ pe cinste şi corectitudine, calităţi indispensabile carierei de contabil. Scuza cu înţelegere pe elevii care anunţau cinstit la începutul orelor de curs, pentru motive întemeiate, că nu şi-au învăţat lecţiile sau nu şi-au făcut temele. Pedepsea aspru pe cei care erau prinşi cu temele nefăcute şi cu lecţiile neînvăţate. Acestora le spunea: ,,Tu înşeli pe Dumnezeu de zile şi pe tatăl tău de pâine”.
Pe cursurile universitare pe care a învăţat (preferatele fiind ale profesorului universitar I. Erian) scrisese, ca deviză, una din cugetările sale cu privire la ştiinţele contabilităţii: ,,Contabilul absolut este Dumnezeu căci el chiverniseşte în cel mai desăvârşit mod întregul univers”. Elevii care erau prinşi copiind la teze se asigurau de o corijenţă la materia respectivă şi în toamnă riscau să nu fie promovaţi dacă nu veneau pregătiţi la perfecţie. Spicuind aleatoriu una din caracterizările obţinute la inspecţiile şcolare aflăm că: ,,..profesorul se exprimă foarte clar, are o bună pregătire ştiinţifică şi foarte multe calităţi didactice: este autoritar, energic, ştie să treacă uşor de la severitate la blândeţe, pune foarte multă pasiune în predarea obiectului său şi munceşte peste obligaţiunile sale de catedră”.
Profesorul Ilie Al. B. Petrescu şi-a iubit catedra şi pe elevii săi urmărindu-le cu interes progresele profesionale. I-a plăcut să se devoteze muncii de profesor educator.


Cariera

Odată cu închiderea Liceului comercial de băieţi din Roman, Ilie Petrescu nu se va mai întâlni cu catedra. Toată viaţa, de acum înainte va fi contabil şef. Doar sporadic va preda contabilitate socialistă pentru contabilii şi gestionarii de care avea nevoie regimul comunist pentru o economie de stat dirijată. Cursurile erau de scurtă durată şi s-au succedat în mai multe serii. Începutul carierei sale de contabil şef a fost la Întreprinderea comunală Roman. Va funcţiona aici între 1 aprilie 1939 şi 20 martie 1948 în cumul de funcţiune cu catedra de la Liceul comercial de băieţi. Anul 1948 avea să fie un an fatidic şi pentru contabilul şef de la I.C. Roman. Petrescu Ilie va suferi o condamnare de 8 luni pentru sabotarea reformei băneşti. De fapt a fost vorba de o interpretare diferită a unui fapt în lumina acestei legi. Contabilul şef a prelevat în bugetul întreprinderii achitarea unor drepturi salariale în lei vechi şi nu în lei reformaţi aşa cum a considerat justiţia. Totuşi avizarea era legală pentru că prestarea muncii remunerate s-a efectuat înainte de reformă. Pentru această condamnare Petrescu Ilie a fost reabilitat mai târziu.
În regimul comunist nu s-a renunţat niciodată la serviciile de contabil şef ale lui Ilie Petrescu, datorită competenţei sale. După eliberare, din 22 iunie 1949 şi până la 16 iunie 1956 va funcţiona ca şef contabil la Uniunea Raională a Cooperaţiei de Consum. (U.R.C.C.). În cadrul acestei întreprinderi aduce mari servicii în organizarea şi îndrumarea cooperativelor săteşti de pe întreg teritoriul raionului Roman. Iarnă, vară, contabilul şef putea fi văzut colindând cu o trăsură toate satele raionului pentru îndrumarea şi controlul cooperativelor. Este foarte înţelegător faţă de problemele colectivelor cooperatiste, dar neînduplecat faţă de cei ce dădeau dovadă că nu pot rezista ispitelor de ordin bănesc. Nu-i pedepsea, dar îi înlătura pentru că rămânând aşa, mai devreme sau mai târziu intrau la apă.
Este foarte apreciat de forul tutelar. Colegii de la alte raioane au ce învăţa de la ,,Il profesore” aşa cum era supranumit. În acest interval şcolarizează câteva serii de contabili şi gestionari, mulţi romaşcani primind pâinea necesară vieţii datorită acestor cursuri.
După 16 iunie 1966 va funcţiona pentru foarte scurt timp la Întreprinderea Regională pentru valorificarea legumelor şi fructelor, Bacău. Nici nu a apucat să se acomodeze cu specificul întreprinderii căci a şi fost transferat în interesul serviciului din nou la Întreprinderea Comunală Roman, unde va funcţiona ca şef contabil între 1 iulie 1966 şi 1 noiembrie 1971. Avea şanse să lucreze sub un prim secretar foarte bun gospodar şi putea realiza multe lucruri frumoase pentru oraş. La data de 1 noiembrie 1971 este transferat în interesul serviciului la Fabrica de nutreţuri combinate (FNC) Roman. Fabrica era abia dată în folosinţă. Contabilul şef are mult de lucru. Se fac inventarieri pentru evaluarea fondurilor fixe şi a inventarului de scurtă durată, se organizează evidenţa contabilă stabilindu-se sistemul contabil potrivit specificului întreprinderii care lucrează cu diferite reţete de nutreţuri. După ce pune la punct serviciul contabil, Petrescu Al. B. Ilie solicită pensionarea. Cu decizia nr. 8000 din 8 noiembrie 1972, se admite pensionarea după o vechime în muncă de 37 de ani, în vârstă de 60 de ani. Profesorul şi contabilul şef Ilie Alexandru Barbu Petrescu poate în sfârşit să se bucure de o tihnă binemeritată de care va beneficia 15 ani.

Serviciul militar

Ilie Al. B. Petrescu are un parcurs militar destul de animat, pentru că a traversat cel de-Al Doilea Război Mondial. Conform Livretului Militar, urmează Şcoala Militară pentru ofiţeri de rezervă infanterie între 1935 şi octombrie 1936. După doar puţini ani urmează o perioadă de concentrări: concentrat la 16 martie 1939 este desconcentrat la 1 aprilie 1939. În iulie 1940 este înaintat la gradul de Adm-tor sublocotenent rezervă. Apoi, concentrat la 22 iulie 1940 la Divizionul 61 Artilerie este desconcentrat la 30 noiembrie1940. La 3 august 1942 este mobilizat la Spitalul Z1 Nr. 45 Slatina Olt. La 30 mai 1943 este trimis pe front la Brutăria de companie nr. 37, sarcină de mobilizare a Bat. 7 Adm-tiv. La 22 mai 1944 este înapoiat de pe front, dar menţinut în zona interioară. În noiembrie 1944 este înălţat la gradul de Adm-tor locotenent în rezervă cu vechime de la 24 martie 1944. La 26 august este lăsat la vatră cu Ordin de zi. Deşi ofiţer de administraţie, Petrescu Ilie este pus şi în situaţia de combatant. De altfel urmăreşte îndeaproape linia frontului cu manutanţa, având grijă de hrana ostaşilor. Este un foarte bun camarad, experienţa de copil de trupă îl ajută să fie foarte apropiat de trupă. Se descurcă minunat cu aprovizionarea şi este apreciat de superiori. Este decorat cu ordinul ,,Steaua României” cls. V cu spade şi panglică de virtute militară, conferit de Dl. General Comandant al Diviziei I munte prin Ordinul de Zi Nr. 4372 din 20 decembrie 1943.
Printre hârtiile rămase de la Petrescu Ilie se află o carte de vizită a locotenentului de artilerie Gh. Calcăntraur pe care ofiţerul a scris în grabă la despărţire: ,,Pentru ,,Moş Putere” amintire când va fi ,,Dom. Profesor” la Roman”. Porecla de care se bucură locotenentul în rezervă Petrescu Ilie arată simpatia camarazilor săi. Pe front ,,Moş Putere” are ocazia să asculte de la oamenii locului, cu ocazia încartiruirilor, poveştile cutremurătoare petrecute sub comunişti, mai ales în timpul revoluţiei, peste întinsa Rusie. Una din gazdele sale a primit cu lacrimi pe obraji ordinul de retragere al Armatei Române.
– Tu pleci Saşa (diminutiv slav pentru Alexandru) te întorci în ţara ta şi ne laşi pe noi în jalea cea dintâi!?
Retragerea regimentului s-a făcut din Crimeea, pe mare, sub bombardament fără întrerupere. A fost un miracol că au ajuns să pună piciorul pe pământ românesc. Patriot sincer şi devotat, Ilie Petrescu nu a făcut politică. A manifestat oarece simpatie pentru ,,Frontul Plugarilor”. Se simţea făcând parte din şirul strămoşilor săi, plugari din neam în neam. Dar atunci când ,,Frontul” a fost înghiţit de P.C.R s-a retras din orice fel de simpatii politice. Faptul acesta l-a costat. Condamnarea de opt luni a fost un avertisment politic, iar în anul 1981 a scăpat ca prin urechile acului de o condamnare politică usturătoare pentru ,,grave insulte aduse puterii supreme a statului”, depistate de Securitate, din corespondenţa cu un vechi coleg de facultate. Cu această ocazie i s-a făcut o fotografie de comandant străjer, salutând în marş cu salutul străjeresc. Ancheta lungă şi supărătoare s-a încheiat fără urmărire penală.

Familia

În ziua de 11 aprilie 1937 are loc căsătoria cu Maria Matei, născută la 17 martie 1913, o frumoasă ardeleancă din zona Luduşului. Căsătoria a fost dăruită cu doi copii: un băiat, Marius Petrescu, născut la 1 ianuarie 1938 şi o fetiţă, Doina Mariana Petrescu născută la 27 martie 1945. Soţia, casnică, își va creşte frumos copii, ajutată de tatăl lor până ce se îmbolnăveşte de un cancer necruţător, care îi surpă sănătatea şi se stinge în chinuri cumplite sub ochii soţului şi ai copiilor care urmăresc cu groază chinul mamei lor. După doi ani de suferinţă, Maria Petrescu a decedat în ziua de 10 octombrie 1962. Speriat că nu-şi va putea creşte singur copiii, Petrescu Ilie încearcă o căsătorie cu mama uneia din prietenele fiicei sale, dar încercarea a dat greş. Noua familie se destramă pe loc şi derutaţii şi triştii copii îşi văd incertă existenţa. În 22 iulie 1964 Petrescu se recăsătoreşte cu Aspazia Oţel, născută la 23 decembrie 1923 în Bucovina de nord, Cernăuţi.
De data aceasta augurii au fost favorabili. Noua consoartă reuşeşte să refacă familia şi să-i asigure cursul normal. Petrescu Ilie îşi reia rolul de ,,padre” cum îl numeşte fiul său. Alături de soţie reuşeşte să-şi vadă copiii instruiţi, cu diplome universitare, care le asigură profesii importante, cărora aveau să le facă faţă în mod meritoriu: băiatul, inginer la Tehnofrig Cluj şi Electroceramica Turda, iar fata doctor la Policlinica Bacău.
Momentul când şi-a văzut copiii titraţi a fost similar cu cel în care şi-a primit propria diplomă. Peste toate încercările viaţa se arăta acum frumoasă, demnă şi biruitoare, chiar dacă patria suferea sub o orânduire tiranică. Acum putea să-şi dedice, detaşat de griji, munca şi priceperea pe locul oferit de destin. Urbea pe care a slujit-o l-a stimat şi l-a preţuit ca pe un om destoinic şi competent, corect, cinstit şi generos cu semenul său pe care l-a ajutat cât a putut. Făcând mereu parte din colective de conducere a reuşit să-şi îndeplinească sarcinile ce i-au fost încredinţate chiar şi în timpul regimului comunist, fără să fie membru de partid, un caz destul de rar pentru acele vremuri.
A trăit ca pensionar 15 ani. În septembrie 1987 a decedat răpus de un cancer pulmonar. A suportat calm, cu demnitate suferinţele cauzate de boală. S-a stins liniştit, sprijinit de braţele soţiei sale, cu mâna rece în mâna caldă a fiicei sale, Doina.
Poate ar fi dorit să fie înhumat în cimitirul din satul său natal, dar nu şi-a exprimat un astfel de gând. Ştia că era o imposibilitate în condiţiile acelor vremi.
Nu şi-a uitat nici o clipă satul său natal. În fiecare vacanţă de vară îşi lua soţia de mână şi plecau pentru câteva zile la Frăţila. Urcau ca apostolii, cu piciorul, costişa până la coama de deal unde îl aştepta universul copilăriei sale, neschimbat de trecerea anilor. Acelaşi sat înveşnicit, cu bisericuţa din deal, cu minunea de fântână-izvor din vale, cu cimitirul de pe coastă năpădit de iarba cu spic fumuriu şi tremurător ca o părere.
A fost condus pe ultimul său drum în cimitirul Romanului de un lung convoi de romaşcani şi de foşti elevi, veniţi din colţuri de ţară ca să-şi onoreze profesorul.
Era o zi superbă, foşneau copacii poleiţi de toamnă balada eternelor ,,treceri”.
Acum, după o lungă toamnă, iarna a venit împodobind pământul cu steluțe reci de gheață, ca un omagiu adus sufletului singuratic, rămas trist, în urma sa. Acest suflet, care-a adunat atâta durere și a dăruit atâta căldură și lumină celor apropiați, și-a îndreptat privirea spre stele, și-a deschis aripile și a pășit spre Lumina pe care a râvnit-o toată viața pământească. Ne-a părăsit într-o geroasă zi de iarnă, înghețându-ne sufletul și lacrima cu trecerea ei spre o lume mai bună… Ne mângâiem la gândul că lacrima ce i-a înghețat sufletul de-a lungul martirei sale vieţi, se transformă-n boabe de safir pe măsură ce-ajunge în Lumina atât de mult râvnită. În ultimul său interviu spunea că „lacrima se face floare și împodobește amintirile” .
Și-mi vin în minte versurile unui alt mare OM, drag sufletului meu, Constantin Bârjoveanu:

Sunt unii oameni care n-ar trebui să moară,
Căci au trecut prin viață atâta de frumos…
Azi ne-ntrebăm cu lacrimi cum poate să dispară
Iubirea, bunătatea, un suflet luminos?…”
….
Să nu se frângă-n lupta cu valul de durere,
Cu pacea Ta mângâie o, Doamne, inima,
La toți ne toarnă-n suflet deplină mângâiere
Că pentru toți cei vrednici păstrezi răsplata Ta!

Bunul Dumnezeu să le poarte sufletele încercate în loc luminat, aproape de Dragostea Lui!

Lasă un răspuns